O lista de lecturi, de la vreo 6 ani juma spre 8 si un pic

In ultimii 2-3 ani, de cand Andreea citeste, intai putin, apoi mai mult, am tot cumparat carti pentru ea. Fie ca le vad pe net, fie ca aud de ele pe la altii sau le vad in librarii si imi plac. Incet, a inceput sa aiba si preferinte proprii si obsesii temporare, trecand de la zane zane zane si printese la dinozauri si doar dinozauri, apoi povesti cu personaje de varsta ei, multa magie si aventuri. 
Destul de repede a decis ca nu mai vrea sa auda de printese si zane. A trecut in faza vrajitoare si magicieni. Ii plac si cartile cu personaje fetite curajoase care infrunta diverse pericole si reusesc (mbine, recunosc, incerc sa ii cumpar cat mai des genul asta...). Nu are rabdare cu povesti prea linistite si cu multe descrieri, ci prefera actiunea, suspansul si rezolvarile spectaculoase. Incerc sa ii cumpar carti care sa i se potriveasca, sa fie amuzante, antrenante, dar sa aiba si un mesaj ok. De exemplu, nu imi plac povestile cu personaje feminine slabe, mataite si incapabile, care asteapta sa fie salvate de cineva si la care tot ce conteaza este cum arata. De fapt, printesele din majoritatea cartilor de copii mi se par unele dintre cele mai nocive exemple pentru fetite :D. Exceptiile as zice ca sunt Merida si Rapunzel... Dar ma rog, fiecare cu ale lui.
Anyway, avand in vedere ca e vara si avem mai mult timp de lectura, ma gandeam sa fac un update cu ce a citit si i-a placut si ce mai citeste acu. De inspiratie. 
Asteptam si noi idei:)
Acum citește Magie Dezlantuita, de Cat Weatherill: nu am citit-o si eu, dar din ce am inteles de la Andreea este foarte interesanta; doi copii, o lume magica, o bestie, o aventura, momente de suspans(seara tot imi cere sa o mai las o pagina ca trebuie sa vada neaparat ce se intampla....). Pentru ca are si faze mai putin prietenoase cred, dupa spusele Andreei, cred ca merge de pe la 7 ani juma-8 incolo...

Enciclopedia pentru toţi copiii, de la Editura Prut, și  cartile din seria Ciclul vietii de la Mediadocs Publishing – au niste enciclopedii foarte faine, cu poze reusite, colorate, informatii bine asezate si detalii interesante.


Pe dos. Poezii cu prostii pentru copii, de Carmen Tiderle – sunt niste poezioare scurte si foarte amuzante, unele cu mici prostioare, dar nimic daunator:D. Este genul de carte care cred ca ar convinge orice copil sa citeasca ceva singur...

Oare peștișorul meu știe cine sunt? Și multe alte întrebări mari de la cei mici la care răspund specialiştii   /   Întrebări mari de la cei mici: sunt doua carti de la Humanitas Junior pline de intrebari haioase despre lumea din jur, legate de stiinta, natura, chimie, orice, la care raspund specialisti, dar foarte clar si amuzant.

Roald Dahl: Charlie si Fabrica de Ciocolata, Charlie si Ascensarul de Sticla, James si Piersica Uriasa, Domnul Fox, Vrajitoarele:  Sunt minunate, really, nu le ratati

Judy Moody, de Megan McDonald, cam toată seria i-a placut. Cartile sunt despre tot felul de aventuri ale lui Judy, unele bune, unele mai putin bune, dar mereu amuzante si cu rezolvare. Faptul ca fetita este la scoala a ajutat de asemenea sa se identifice mai usor cu ea. Ultima carte din serie a abandonat-o insa pentru alta

Seria Portalul Magic: mi se pare ideală pentru primele lecturi singuri mai serioasa. Cartile sunt scurte, povestile te prind, doar ca unele sunt cam scary...sariti peste cartea cu mumii egiptene de exemplu:D

Harry Potter: volumul 1 (not so much) si volumul 2 (abia astepta sa ajunga la el), pentru ca vazuse deja filmele si a crezut ca la fel de usor va fi si sa citeasca povestea. Dar mie mi se par prea voluminoase cartile pentru varsta ei asa ca le-as recomanda pentru peste 8 ani.

Marry Poppins: a inceput sa o citească pe la 7 ani, dar la un moment dat a vazut filmul si a abandonat evident cartea..Insa o recomand cu toată inima si cred ca orice copil ar trebui să treaca prin ea. Si adultJ

Pippi Șoșețica
Domnul Sconcs, de David Walliams 
Micul Print
Miraculoasa Calatorie a lui Eduart Tulane, de Kate DiCamillo
Povestea Unchiului Shelby despre Lafcadio

Also, am cumpărat Miss Peregrine si le-am citit eu si mi-au plăcut. Andreea a inceput sa citească primul volum dar i-am zis sa mai stea 1-2 ani. Actiunea este complexa, personajele negative sunt negative cam tare si toata atmosfera e destul de dark asa. Oricum cartea e recomandată pentru categoria peste 12 ani. Dar de la 12 ani in sus mi se pare foarte buna de citit.

Alte carti faine sunt cele din seria Narnia, dar Andreea a vazut deja un film cu ei si nu o mai tenteaza momentan povestea...

Si daca tot veni vorba de filme, a mea se uita foarte des, pe langa Harry Potter si Piratii din Caraibe (obsesiile zilei), la Matilda. Ii place la nebunie povestea si imi pare rau cumva ca nu a apucat sa citeasca si cartea inainte...

In plus, am primit imprumut o cutie plina de carticele Usborne din seria First Reading, pe nivele, si tot citeste cate una de acolo. Bineinteles ca sunt cuvinte pe care nu le stie si o ajut la ele, dar ma bucur sa vad ca ii este tot mai usor sa lege propozitii si sa intuiasca pronuntia unui cuvant nou. 

Si....chiar daca e vacanta si cald si stam aproape tot timpul pe afara, mai gasim timp uneori, 15-20 de minute, sa mai faca o fisa, sa mai inventam niste propozitii, sa mai invatam un cuvant nou...una alta. Nimic scary, nimic greu, doar creativ si amuzant. Si pentru asta ma inspir de aici.. Uneori printez chiar fise in engleza si le face, alteori adaptez o idee de acolo in romana si ne jucam. Ieri de exemplu i-am scris niste propozitii neterminate si am pus-o sa le completeze ea cu hiperbole. S-a distrat super tare. Sau sa gaseasca un cuvant care sa rimeze cu altul si apoi sa faca o strofa de poezie, adica un cantec hip-hop:d . Toate fisele de pe site, puse pe domenii, sunt bazate pe joc, si uneori mi se par mai utile si mai interesante decat multe ”caiete de vacanta” de prin librarii. Eu am pus link la nivelul de unde ii dau Andreei, dar sunt si  mai sunt si mai jos. Have fun :)

De ce la coada la boarding?

Cred ca noi romanii, dar nu numai noi, avem in ADN-ul nostru statul la cozi. Si cumva, inconstient, ajungem sa ne incolonam si in situatii in care nu suntem nevoiti sa facem asta. In schimb, cred ca va mai trece macar un deceniu pana cand vom intelege toti sa stam pe o singura parte a unei scari rulante, ca sa permitem trecerea celor mai grabiti.
Noi de cate ori plecam cu avionul pe undeva, ca e la dus, ca e la intors, avem grija sa ajungem la timp in aeroport. Chiar si asa, era sa ratam plecarea de cateva ori din cauza de aglomeratie pe strada. Dar nu despre asta vreau sa zic. Ci despre cozi
De ce, de ce, sa te pui la coada, in picioare, in fata unei porti de imbarcare inchise, cu juma de ora sau mai bine inainte sa se deschida macar? Nu mai zic ca din momentul in care se deschide si pana pleaca efectiv avionul mai mananci o paine. De ce ai sta in picioare, incolonat, cand poti sta jos, pe un scaun sau la o cafea in alta parte? De ce ai tine un copil in picioare, langa tine, si de ce te-ai enerva cand ala s-a plictisit sau a obosit si vrea sa misune? 
(vedeti, coada e si la altii...)
Intotdeauna cand ne apropiem de poarta de imbarcare vedem intai coada. Oamenii asezati cuminti la rand, asteptand sa se deschida. Nu e ca si cand, daca deja esti acolo, poti rata avionul sau sa ajungi sa mergi in picioare. Nu e nicio tragedie daca urca altul inaintea ta sau daca urci ultimul. Tot acolo ajungi, tot atunci pleci spre casa. Si totusi, sunt oameni care stau juma de ora in picioare la coada in fata unui ghiseu inchis. Iar cand apare angajatul respectiv, si aia putini care stateau jos, sar ca arsi si se inghesuie dupa ceilalti. Nu ar fi mult mai comod sa stai jos pana trec ceilalti si apoi sa te ridici si tu? 

O zi cu bicicletele la Cernica

Desi avem toti trei bicle, iesim foarte rar cu ele in  afara Bucurestiului, sa zic o data, de doua ori pe an. Acu doi ani am fost pe langa Viscri, pe dealuri, anul trecut la Ferma Scoala Cornatel, langa Sibiu, anul asta inca nu am organizat o plimbare mai serioasa. Dar ieri am decis sa scoatem totusi nasul pe la padure, ca se anunta vreme faina si nu prea a plouat in ultimele zile, asa ca erau sanse sa fie uscat pe poteci.
Asa ca ne-am urcat biclele pe masina (mai ales Dan :d), am luat apa, sandvisuri si haine de schimb si am pornit spre Manastirea Cernica. De acolo stiam eu ca pleaca traseele prin padure.
Pana la urma, am ales un traseu de vreo 20 de km, care porneste de la vreo 200 de metri de manastire.
Traseele prin padure nu sunt marcate asa ca te cam bazazi pe GPS si inspiratie, zona fiind strabatuta de multe potecute si drumuri forestiere. Mie nu imi place sa merg la inspiratie prin padure, asa ca Dan a stat cu ochii pe GPS. Traseul porneste foarte prietenos, cu un drum forestier larg, apoi telefonul te anunta ca trebuie sa parasesti drumul si  sa o iei pe o poteca. Si continua tot asa, alternand poteci si drumuri mai late, iesind in poienite si intrand din nou in padure. Cu baltile nu prea am avut probleme, adica nu a trebuit sa caram biclele decat de 3-4 ori, iar Autanul ne-a ajutat mult sa nu ne manance tantarii.



Pe de alta parte, desi traseul este batut pe la concursuri, acum cred ca era nefolosit de ceva vreme, pentru ca uneori poteca era cam pierduta in balarii si tufe.
Pana la urma am iesit din padure si am ajuns la Lacul Cernica, unde ne-am racorit picioarele (mai ales eu) si am mancat un sandvis. Mai departe , poti alege intre a reintra in padure sau a porni pe o poteca pe langa un camp de floarea soarelui. Andreea a zis ca vrea pe la floarea soarelui si noi am ascultat-, dar alegerea nu cred ca a fost cea mai buna neaparat:D. Poteca s-a pitit la un moment dat sub iarba si paie uscate asa ac mai mult am impins bicicletele decat sa mergem pe ele. In final am ajuns la drum asfaltat si de acolo inapoi la masina parcata la manastire.


Una peste alta a fost si greu si frumos, cu peisaje faine, dar si mici momente mai putin placute, cum a fost cel in care am dat intr-o poienita de un grup de vreo 20 de sateni care pareau sa sape printre balarii si care au inceput sa faca precum indienii si diverse vietati salbatice cand am trecut pe langa ei. Creeeepyyyy!....
In rest, frumos la Cernica, frumos si cu biclele la padure si pe langa padure, dar atentie la GPS. Ar fi tare frumos ca cineva sa se ocupe totusi de traseele astea si sa le mai curete din cand in cand.

Valea lui Stan

Valea lui Stan este un traseu taaare frumusel, care porneste din Transfagarasan, cu vreo 2-2.5 km inainte de Barajul Vidraru, cum vii dinspre Curtea de Arges.  Este un indicator destul de vizibil pe marginea drumului, apare si pe GoogleMaps, plus, cand ne-am dus noi sambata erau circa 20 de masini parcate acolo asa ca e greu sa ratezi locul.
Auzisem mai demult de traseu, stiam ca dureaza vreo 4 ore (de fapt noi am facut cam 4 juma dar am mers lejer si am facut si pauza de ciugulit din traista), dar mai stiam si ca nu e recomandat decat cu echipament de munte, copii nu prea mici si nu pe vreme nasoala. Echipament de munte avem (ghetele adica, plus am avut la noi o coarda de legat in caz ca era nevoie la Andreea dar nu a fost cazul), inaltime ok la copil avem (de fapt au fost vreo 2 momente cand ar fi fost bine sa mai aiba vreo 3 cm in plus la lungimea mainilor, dar ne-am descurcat), ne mai trebuia doar vremea buna. Si cu asta am avut mici probleme anul asta...
Anyway, vineri seara, dupa ce am studiat prognoza vreo 5 zile, am plecat spre Transfagarasan. Planul era sa mergem sambata pe Valea lui Stan si duminica sa urcam la Balea Lac si de acolo spre creasta. Planul s-a realizat doar partial. 
De cazat, am ales o pensiune chiar pe marginea drumului, curatica si cu camere triple, plus restaurant, ceea ce ne-a usurat bagajele simtitor. Sambata, pe o vreme soros-noroasa, am pornit pe Vale, impreuna cu inca vreo 10 oameni. Ca idee, pe drum am mai dat de un grup de vreo 20 de persoane, asa ca pe alocuri s-a stat in coloana si s-a facut coada la urcatul pe scari...Usor neplacut, dar si amuzant, cand am inceput sa alunecam rand pe rand in apa si sa ne sustinem unii pe altii...Plus, oamenii au fost de ajutor si cu niste bete de tracking, pe care le imprumutau tuturor la trecerile pe pietre sau busteni peste parau.



Traseul tine firul unui paraias presarat cu cascade si caderi mici de apa care formeaza balti cu apa bocna. Poteca traverseaza de pe o parte pe alta a apei, asa ca sunt sanse destul de mici sa nu ajungi la final cu ghetele ude. Uneori se trece pe busteni, alteori pe pietre, si tine de noroc si indemanare sa nu aluneci pe alaturi:D. In final, toata lumea s-a distrat pe seama alunecarilor in apa si dupa primele 3-4 accidente deja nu mai conteaza pentru picioarele tale. Debitul apei depinde mult si de cat a plouat in perioada anterioara, asa ca poti nimeri acolo cand e doar un firicel sau, ca noi, cand e mai involburata treaba.
Pe alocuri, pe traseu sunt amenajate scari si niste trepte in stanca, sa te ajute sa treci peste zone cu apa mai mare. La scari nu e nicio problema, le urci cu grija si asta e. Dar treptele in stanca sunt mai problematice la copii. Adica trebuie sa aiba minim 130 de cm inaltime si ceva experienta cu catarat si tinut corzi bine in maini pentru ca trebuie sa se tina bine cand merge pe stanca. Exista si varianta de a-l lua in carca un parinte (cum ne-a recomandat un nene), fiind vorba doar de portiuni de 4-5 metri, dar eu as zice pas la varianta asta. 








Dupa vreo 2-2.5 ore de mers asa, se ajunge la capatul vaii si poteca incepe sa urce pieptis prin padure, cam jumatate de ora. Apoi ajungi intr-o poiana superba, unde toata lumea s-a oprit sa manance si sa bea tone de apa. De aici, drumul continua in coborare, inca vreo ora prin padure si apoi inca vreo ora maxim pe drum forestier, pe langa Lacul Vidraru, pana ajungi la baraj. De aici lipa-lipa 2 km pe jos pana la masina. Ideal ar fi sa ai incaltari de schimb la tine sau macar in masina, dar noi ne-am descurcat si fara...

Este un traseu foarte frumos si spectaculos, nu usor, dar nici foarte dificil, care poate fi facut si in 4 ore si in 6 ore, in functie de chef si picioare. Andreea a zis ca neaparat sa mai gasim niste locuri ca asta, cu treceri peste apa si scari si trepte in stanca...Neaparat! :D.

A doua zi, planul era sa mergem pe la Balea Lac, dar, desi prognoza era vesela pe toate siteurile meteo, cand am ajuns acolo arata asa

Evident, am schimbat planul si am decis sa o luam usurel spre Fagaras si apoi Brasov.  
(popas la Cetatea Fagaras)


Vacanta cu un copil mic, cu sau fara nervi?

In concediul ce tocmai se duse, am avut si cateva momente in care am stat cuminte pe nisip, eu preferand sa stau in apa. Sau cu un frappe in mana la terasa...Anyway, stand pe nisip n-am avut altceva de facut decat sa studiez lumea din jur. Pentru ca am ales mereu plaje linistite, studiul meu a fost destul de limitat si in general ma limitam sa observ ca oamenii sunt in general misto si calmi, iar copiii dragalasi si amuzanti. 
Totusi, au fost si momente, putine, cand am dat peste situatii care ma faceau fie sa zambesc milos, gandindu-ma ca mama respectiva o sa se intoarca acasa mai obosita si cu nervii mai varza decat a plecat, fie sa ma enervez de-a dreptul. 
Si mi-am dat seama ca sunt multi parinti care nu reusesc sa-si ajusteze asteptarile la realitatea in care traiesc, nici sa se relaxeze si sa bucure de vacanta.
Eram la un moment dat langa o familie cu un copil de varsta Andreei si unu mic, de 1 an cred, ca nu mergea inca prea stabil. Timp de juma de ora, mama astora doi s-a chinuit sa-l hraneasca pe cel mic cu ceva mancare din borcanas, alergand dupa el pe plaja, tipand, certandu-l, tragandu-l de mana, ridicandu-l de pe nisip de cate ori se aseza jos, roiind practic ca un bondar enervant in jurul copilului care nu voia decat sa se joace ...
Imi venea sa ma duc sa ii zic sa puna naibii borcanu ala deoparte si sa lase copilul sa se mozoleasca de nisip si apa vreo juma de ora ca apoi sigur mananca. In cele 30 de minute de chin am auzit de zeci de ori "Nu pune mana acolo! Ridica-te! E murdar! Uite ce ai facut pe maini! Nu la apa! Nu asa departe de paturica! Uite ce ai facut, ai daramat galetusa! Acu esti plin de nisip pe maini! Nu mai intoarce capul cand iti dau lingurita!"
In continuu...
Ala mic devenea evident tot mai agitat si mai nervos, linguritele cu mancare se intindeau tot mai mult pe fata si ajungeau tot mai rar in gura, mama era tot mai satula si nervoasa la randul ei. O nebunie. In acest timp, tatal si inca o familie de prieteni se ocupau de carat si aranjat niste canoe, cu care au si evadat apoi in apa si dusi au fost o vreme:))
Frate, asta nu e concediu! Daca aduci copilul de 1 an la plaja, trebuie sa accepti ca o sa se murdareasca, o sa se ude, o sa manance nisip, nu o sa manance borcanasele tale ca are altele de facut pe moment, o sa misune peste tot... Si nu, nu trebuie sa il opresti din toate alea, nici sa il certi ca e murdar, nici sa stai non stop de mana cu el. 
Si in niciun caz nu trebuie sa il bati la fund ca plange de frustrare, plictiseala sau oboseala chiar daca in momentul ala simti ca o iei razna si vrei sa iti bagi picioarele in concediu ala
Ca lucrurile sa fie mai usoare pentru toti, ar fi bine sa alegi plaje mai mici, nu aglomerate, unde ti-e usor sa il urmaresti si nu se pierde printre sezlonguri si oameni. 
Ar fi bine sa ai jucarii de nisip la tine si o piscinuta in care sa poata sta. Ar fi bine sa il lasi sa intre in apa la mal, cand e apa linistita, chiar daca o sa inghita o gura sarata si o sa-l darame vreun val. S-ar putea sa evite apoi singur sa se duca acolo o vreme. 
Evident, stai mereu cu ochii pe el, in apropiere, dar nu levita non stop lipita de el, nu il tine non stop de mana, nu te astepta sa stea cuminte pe patura. NU o sa se intample. Daca ai aceste asteptari, renunta la ele sau renunta la concediu la mare cu copil mic. Altfel, concediul va fi o frustrare maxima pentru toata familia.
Imi aduc aminte ca atunci cand avea Andreea un 1 an am fost la bulgari vreo cinci zile. Fiimea nu s-a atins de mare pentru ca s-a panicat maxim la prima atingere a apei. Deci a stat pe mal, langa apa, si mai ales pe nisip, unde se juca cu ale ei. La pranz mergeam la cazare si mancam in camera, iar dupa urmau vreo 2 ore de somn sau leneveala. Seara iar la plaja, apoi masa de seara, unde mancam pe rand eu si dan, si inapoi la cazare. Asta a fost concediul nostru de vara cand avea Andreea un an. Ne-am dat rapid seama ca nu are rost sa incercam mese la terasa sau stat mult seara prin statiune pentru ca am fi sfarsit nervosi si obositi, alergand de colo colo dupa Andreea. Asa ca preferam sa bem un pahar de vin la cazare, langa piscina, sau pe balconul apartamentului. 

La 2 ani, lucrurile s-au schimbat mult, in sensul ca am fost la greci si am avut plaja chiar la cazare, o plaja mica, cu apa calda si linistita, doar pentru noi si inca vreo 5-6 familii. I-am pus Andreei aripioare de inot si o lasam sa stea in apa cat avea chef, se juca in piscinutele altora, se acoperea de crema si apoi de nisip...
Manca? Nu. Dormea? Putin. Am mancat la terase? Da, seara! A fost bine pentru toata lumea? Da.
Intotdeauna, secretul concediilor noastre reusite a fost adaptarea lor la varsta Andreei, fara a renunta la toate lucrurile care ne plac si noua (gen plaje mai salbatice, vizitat orase si sate vechi, catarat pe munte...), organizarea buna a programului, asteptarile realiste si o atitudine general-optimista si vioaie, pornind de la premiza ca daca e sa se intample ceva...o sa se intample
Vacanta frumoasa! 

Ce cauta copii de 3 ani la ateliere pentru +6?

Am descoperit in weekend un loc foarte misto, de care stiam, dar nu prea multe, si unde am de gand sa revin. E vorba de Muzeul COlectiilor ...