Despre niste gadgeturi si probleme morale

A fost odata ca niciodata o vreme in care copiii se duceau singuri la scoala traversand dealuri si vai, prin zapada si ploi, topaind veseli printre turme de oi si caprioare. Poate ca astfel de copii mai exista, dar nu in Bucuresti:d. In Bucuresti, mersul la scoala presupune slalom printre masini, inghesuieli in autobuz, claxoane prin traficul blocal. Batrani obositi si artagosi, muncitori nesimtiti si parinti terminati cu nervii...Si totusi, la un moment dat, copilul personal decide ca vrea singur. Dupa ce te opui vehement si ii explici pericolele de la fiecare colt de strada, iti dai seama ca ai devenit o versiune nedorita a parintilor tai si ca trebuie sa te trezesti la realitate. Copilul a crescut si trebuie cumva sa gasesti forta de a-l lasa sa se dezlipeasca de tine. Iti vin atunci in minte toate fricile din lume, hotii, batausii, betivii pe care ti-i imaginezi pandind in colturi, soferii isterici care nu se uita pe unde merg, copiii mai mari care se distreaza luandu-se de aia mai mici. Faci scenarii, te apuca tremuratul. Si in final iti dai seama ca nu prea ai de ales...ca nu il poti proteja mereu, ca nu vei fi mereu langa el ca atunci cand era bebe, ca, la naiba, trebuie sa il lasi singur..Si ea pare asa mica, asa plapanda, dar  e asa hotarata sa plece singura pe usa...
Prin toate astea am trecut acum vreo 3-4 luni cand Andreea m-a anuntat, a nush cata oara, ca atunci cand vine primavara se duce singura la scoala. Si io cu ta-su ne-am pus problema ce naiba facem? Sa las copilul nesupravegheat nu se punea problema. Sa ii iau telefon nu aveam chef. Sa mergem pititi in urma ei in fiecare dimineata mi se parea incorect si usor paranoic. 
Pana la urma am decis sa mergem pe o varianta de compromis si am luat un ceas cu GPS. Este un device usor de folosit, de pe care poate suna vreo 5 numere, aceleasi numere care o pot suna pe ea, plus e conectat la o aplicatie de pe telefonul meu si pot vedea cam pe unde este. Locatia nu e cea mai exacta, dar te lamuresti daca e acasa sau la scoala sau in alte parti. 
In aceasta varianta, in unele zile se duce singura la scoala, cu intelegerea ca ne suna cand ajunge. Norocul nostru este ca scoala este aproape de casa, nu cred ca face mai mult de 10 minute. Am studiat traseul cel mai safe, si ca distanta si ca strazi de traversat, si am stabilit sa se tina de el cand e singura. 
In plus, stau mult mai linistita si cand e in alte locuri, caci, chiar daca nu mai e in raza mea vizuala, stiu ca o pot suna sa aflu unde misuna. 
Evident, device-ul naste alte probleme. Nu am devenit usor prea paranoici si tindem sa ii supraveghem excesiv? Cat e de ok sa il urmaresti pe GPS, sa nu ii lasi libertatatea de a o mai lua si pe aratura uneori, asa cum am facut si noi cand eram mici? Cat de ok este sa ii invatam sa traiasca intr-o lume controlata permanent, in care sunt mereu vazuti si urmariti? Cum au supravietuit parintii si bunicii si strabunicii si toate generatiile dinainte fara sa stie in fiecare clipa unde le sunt copiii? Cum nu au luat-o razna? :D
Pana una alta am decis sa las intrebarile astea deoparte si sa ma rasfat in relativa liniste pe care mi-o da faptul ca stiu in orice clipa unde e...Cat o mai tine si asta:) 

Despre prietenie, la 8 ani

La 8 ani, prietenia are niste criterii si forme foarte ciudate.
Cand e singura prin parc sau alte locuri si da peste vreun copil disponibil, Andreea il evalueaza un pic inainte, daca i-ar placea sau nu, apoi se duce tinta la el si intreaba ”vrei sa fim prietene?”. Ceea ce inseamna ca se vor juca impreuna urmatoarele minute. Dupa care nu se mai vad niciodata...

Dintre cele 11 colege de clasa, are 4 sau 5 pe care le considera prietene. Una e Mariuca. Pe celelalte le stie de anul trecut, dar acum par sa fi format un soi de ”bisericuta”. Nu e prea dornica sa largeasca cercul, ii sunt suficiente astea, iar celelalte au tot felul de hibe:d. Singura exceptie e o fetita care anul trecut era descrisa acasa ca ”mincinoasa clasei”, iar acum a fost mutata in gasca de prietene...Intre timp a aparut in povesti alta ”mincinoasa”...
Baietii, de unde anul trecut erau inca interesanti si uneori simpatici, acum sunt ”ingrozitori” si in niciun caz nu se pune problema sa se joace cu ei. Cu exceptia cazurilor in care nu are chef de jocuri cu fetele si atunci e bun si vreun baiat sa bata mingea cu el...Evident, noua regula nu i se aplica prietenului ei Simeon, care are deja o camera rezervata in vila de la tara pe care o va avea ea si Mariuca mai incolo...

Uneori, sunt lucruri auzite de la prieteni sau colegi care o deranjeaza. Alteori i se par prostii. Sau amuzate. Uneori spune ea lucruri care pot deranja sau amuza. Sau nu au sens. Incerc sa o ascult, sa lamuresc o nelamurire, sa ii arat ca nu trebuie sa dea atata importanta sau trebuie sa dea poate mai multa...Depinde. Dar incerc sa o las pe ea sa decida ce face mai departe. Daca vrea sa ceara lamuriri de la prieteni, daca i se pare ca subiectul e inchis sau ar trebui inchis. 
Caci uneori o sa i se spuna si rautati. Si lucruri care o pot deranja. Important e ce faci cu ele. Si asta e o lectie pe care o invata fiecare singur.

Un interviu cu Andreea

Ieri Andreea m-a rugat sa ii iau in interviu. Nu in gluma, ci asa, serios. M-am pus pe treaba. Am facut intrebarile, ne-am gasit un loc de interviu si am purces la drum. Si i-am zis ca nu poate sa vada intrebarile inainte, ca asa se face.
Dupa aia, am inversat rolurile. Ne-a luat si ea noua interviuri. Cu intrebari gandite de ea. Dar alea raman doar pentru noi:) 

Primavara asta, potrivit telefonului meu

Mi-am dat seama zilele trecute ca in ultima vreme fac tot mai putine poze, iar despre filme nici nu mai zic.. Cand era Andreea bebe si practic stateam non stop pe langa ea, o pozam in tot felul de ipostaze haioase, imortalizam fiecare schimbare, fiecare noutate. 
Dar acum nu mai reusesc sa fac asa. Cumva mi se pare ca nici nu reusesc pozele sa prinda tot ce as vrea eu sa prind. Si nici filmele, caci atunci cand se stie filmata isi schimba un pic imaginea.
Nu reusesc sa prind cat e de amuzanta, vesela, zapacita, nici cat de tare se poate enerva uneori, cum se contrazice si nu stie cand sa se opreasca, cat de pupacioasa si lipicioasa este cu noi, desi in mod normal nu ii prea place sa fie luata in brate si pupata. 
Incerc totusi sa mai prind o poza pe ici pe colo, unele furate de prin colturi. In rest, incerc sa imi imprim in memorie cea care este acum, asa cum am imprimat si cea care a fost cand era mai mica si cum voi face probabil si cu cea ce va fi peste ani.
Mai nou ii place sa se filmeze singura, cand face ”gimnastica”, adica distruge salteaua patului cu salturi si topaieli, mega suparata ca nu poate face nici roata, nici spagatul. Sau citind in engleza, ceea ce nu ii iese mereu cum ar vrea, ca se mai poticneste in cuvinte. 
In alta ordine de idei, ieri am avut lectie deschisa la engleza, nu la scoala. Am descoperit cat de misto se poate invata o limba straina, cu jocuri, glume si relaxare. Mi-a placut maxim si acum inteleg de ce e Andreea indragostita de profa si de orele pe care le face cu ea. 




Cat impingi copilul de la spate si cat il lasi in legea lui

Am auzit uneori parinti spunand ”fiimea/fiimiu nu vrea sa faca nimic”, uneori mirati, alteori enervati ca cel mic nu solicita nicio activitate, nu are chef de nimic nou si este aparent multumit de programul relaxat scoala-casa-parc. 
Cumva, noi suntem la polul opus. Andreea vrea tot, si desen, si gimnastica si sah si engleza si inot si teatru si ceva de constructii si catarari si aia si aia. Evident, tot nu se poate. In primul rand din lipsa de timp. Asa ca selectam, propunem si asezam activitatile cumva ca sa aiba timp si de scoala si de teme si de joaca acasa si de joaca in parc si de activitati si de zacut si de joc pe telefon si de film la tv si de citit si de povesti cu unii si altii. Ne ajuta mult si faptul ca putem apela la bunica si ca Andreea este intelegatoare si intelege ca uneori e timpul temelor si uneori e timpul de joaca.
Dar ma bucur sa o vad interesata si curioasa, dornica sa faca si aia si aia, sa incerce. Chiar daca au fost si renuntari. Cum a fost chitara, care pornita cu entuziasm, a esuat in ”nu mai vreau acum la chitara...poate peste cativa ani”. 

Parerea mea este ca atunci cand sunt mici si au timp copiii trebuie sa incerce cat mai multe lucruri. Si tehnice si artistice. Si legate de minte si legate de exercitiu fizic. De unele se va indragosti, pe altele le va ura si va renunta la ele. Dar de incercat ar trebui sa incerce. Si aici intervin parintii.
Copiii nu pot cere lucruri daca nu stiu de ele. Nu pot spune daca le-ar placea sa faca ceva daca nu stiu de fapt in ce consta lucrul respectiv. Le e greu sa aleaga intre dans si pictura sau chimie daca nu au fost niciodata la o ora de gen ca sa vada ce se face acolo. 
Eu zic ca uneori parintii trebuie sa mai impinga si de la spate, sa ii propuna sa mearga o luna la ceva si apoi să decida daca ii place sau nu. Si apoi sa tina cont de optiunea copilului. Sau nu...
De exemplu, eu zic ca orice copil ar trebui sa invete sa inoate. Mi se pare esential sa stii sa te descurci in apa si sa nu risti sa te ineci in orice piscina. Multi parinti duc copilul la inot o data si daca nu ii place renunta. Eu zic ca o solutie mai buna ar fi sa ii propui sa continue si, daca nu ii place profesorul, sa il schimbi. Dar cursul ramane. Este un lucru ce tine de siguranta si nu as renunta la el. Nu vorbesc aici de copii mici, sub 6 ani, pe care nu ar trebui sa ii fortezi sa faca ceva ce nu le place, ci la cei mai maricei, cu care poti discuta si carora le poti explica necesitatea de a invata ceva legat de siguranta lor. 
Dezavantajul la mersul la cursuri si activitati in afara scolii este ca al tau copil descopera ca exista si un alt fel de profesor si un alt fel de a invata decat cu fise, copiat de la tabla si tipete. Descopera ca engleza e super fun atunci cand profa e simpatica, inteligenta si transforma lectia intr-o experienta amuzanta si antrenanta, descopera ca poti studia chimia si altfel decat memorand formule, ca matematica e mai mult decat fise nesfarsite de exercitii inutile, ca o ora de Limba Romana poate fi altceva decat copierea unor texte de pe manual pe caiet si ca in principiu a invata poate fi ceva foarte distractiv si interesant...Si de aici ajungem la discutii despre de ce la scoala e altfel, dar aia e subiectul unui alt post:D. 

Alba Iulia in festival si Salina Turda invadata

În ultimii ani am tot auzit prin diverse locuri de Alba Iulia si ce frumos ar fi acolo asa ca am tot planuit sa ne facem si noi drum incolo cumva. Nu se lipise pana acu, fiind destul de departe pentru un drum de weekend doar pentru Alba, dar anul asta am auzit de un festival organizat acolo si am zis sa ne bagam si noi. Si uite asa am ajuns la Alba Iulia in weekend, cu plan sa vedem festival si sa ne aruncam cumva si pana la Turda sa vedem salina.
Festivalul Roman Apulum are loc in fiecare an, in jur de 1 mai si este de fapt o lectie de istorie sub forma unor piese de teatru. Ideea principala este punerea in scena a luptei dintre daci si Legiunea 13 Gemina pentru cucerirea castrului Apulum. La eveniment participa si o trupa de actori din Italia, care sunt ”romanii”, in timp ce dacii sunt de-ai nostri. Pe langa scenele de lupta, mai sunt organizate si confruntari intre gladiatori, precum si o zona de tabara unde sunt prezentate obiecte din perioada romana si daca.
(sursa:pagina facebook festival)









Ca o observatie, italienii au venit foarte pregatiti si dornici sa povesteasca lucruri, prezentand cu mare placere istoria monedelor, a armelor si a unor obiceiuri vechi, in timp ce parca la corturile dacilor lucrurile se miscau un pic mai haotic...Dar poate am prins noi un moment aiurea.
Cetata Alba Carolina este foarte frumoasa, proaspat renovata si merita o plimbare pe acolo. Dar restul orasului este uratel si nu ne-a atras cu nimic. 
La partea de cazare, am ales pensiunea Apulum, la vreo 10 minute de cetate, si a fost super ok.

In privinta salinei Turda, ce sa zic...frumoasa salina, varza organizarea. Locul este amenajat, luminos si destul de ofertant ca petrecere a timpului (adica ai barcute pe lac, roata mare, spatii de jucat diverse, de luat masa...), dar cozile care se fac la scari si la lift intrec orice imaginatie. Nu stiu cum e in timpul saptamanii, dar sigur sigur in weekend trebuie evitat. 

Ce cauta copii de 3 ani la ateliere pentru +6?

Am descoperit in weekend un loc foarte misto, de care stiam, dar nu prea multe, si unde am de gand sa revin. E vorba de Muzeul COlectiilor ...