Harry Potter nu merge la scoala romaneasca

O data la cateva luni Andreea dezvolta o obsesie, o pasiune maxima pentru ceva anume, ca e un anumit plus, un joc, o carte, o activitate. Am trecut prin confectionat enciclopedii si agende, un anumit desen animat reluat de zeci de ori, ore in sir de lego, discutii interminabile despre Kung Fu Panda si apoi Ninjago..etc..
Ultima pasiune este Harry Potter, "cauzata" evident de tabara in care a fost in noiembrie si de vizionarea de cel putin 3 ori a primului film, de 2 ori a filmului cu nr 2 si o data a celui cu nr.3. Mai departe nu am ajuns. 
Intr-o zi, pe cand ne plimbam prin Carturesti, am gasit si cartile, primele doua volume. Asa ca acum s-a apucat sa si citeasca din Harry Potter. Estimez ca va dura pana pe la anul, caci cartea e stufoasa si nu citeste decat cateva pagini pe zi, dar ma bucur ca e o lectura care ii place si imi povesteste entuziasmata tot felul de scene. 
Vineri a fost la o colega, la o petrecere in pijama. Topaiala, hahaiala, distractie pana cand la un moment dat Andreea le-a zis sa se uite la Harry Potter 2, ca e mai amuzant decat HP1 si ca oricum le povesteste ea ce se intampla. Ceea ce a si facut timp de 2 ore. A povestit la toata gasca de 8 actiunea din film. Eu cred ca faceam o criza de nervi, dar se pare ca prietenele ei au fost mai intelegatoare. 
Acum ma bate la cap sa repetam experienta si la noi acasa, sa facem si noi noapte alba si dans, dar trebuie sa ma mai gandesc la partea logistica, neavand o canapea asa mare ca mamica de vineri. 


Nebunia Harry Potter duce la foarte dese discutii intre mine si Andreea despre personaje si magia imaginatiei, subiect care deviaza uneori spre materia de la scoala si inevitabile comparatii. Si mi-am dat seama ce prapastie uriasa este intre materia de acolo si oferta actuala de pe piata de carte, intre ce ar putea citi la scoala, ce ar putea discuta si ce se intampla de fapt. Pentru ca la scoala, din pacate, in continuare invata literele citind si scriind fraze de genul "Ana are mere", "Isis e mare", "Calul este al Maiei"...care au valoare doar privite strict ca exercitii de scriere. In rest zero.
De ce textele din manuale nu sunt preluate din sutele de carti pentru copii absolut geniale aparute in ultimii ani, de ce ne pierdem vremea cu aceleasi povesti din vremea noastra, depasite astazi si complet neatractive pentru copiii crescuti intr-o lume in care ei au acces la cu totul si cu totul alte informatii si resurse decat noi? De exemplu, o carte pe care Andreea a ascultat-o cu mare drag de cand era mica mica si ne tot punea sa citim din ea este 1,2,3,4 de Eugene Ionesco, o colectie de 4 povesti usor de citit si de urmarit, amuzante, incitante, pline de umor si caldura. De ce nu ar face la scoala exercitii de citit si scris din asa ceva? De ce "Ana are mere"? 

Mos Craciun, varianta 2016

Anul asta este primul in care Mos Craciun a decazut putin din drepturi si a ramas doar un batranel simpatic si misterios care are o casuta la Polul Nord si practic sta acolo cu spiridusii lui. Cadourile nu mai vin de la el, ci de la noi, si nu sunt niste chestii pentru care nu se chinuie si nu plateste nimeni, ci niste daruri la care ne gandim, planuim si strangem bani. Craciunul nu e ceva ce exista de la sine, ci o sarbatoare, un moment pe care il creem noi, fiecare in felul lui.
Discutia despre Mos Craciun a tot aparut in ultimele luni, pe masura ce am eliminat zanele si Iepurele de Paste din realitate. Nu a fost ceva brusc, nu am insistat noi pe asta, ci a venit cumva natural. A intrebat daca exista si i-am zis adevarul, ca nu. De ce as fi mintit? Mi se pare aiurea sa o mint, pe orice subiect, si insist mereu ca noi ne spunem adevarul. Deci cum m-ar fi privit daca o minteam in continuare (ca pana la urma de la un punct incolo Mos Craciun asta e...o minciuna, nevinovata, simpatica, draguta, dar o minciuna pe care o spunem copiilor) ?
I-am zis ca fiecare dintre noi putem imagina si visa la lumi fantastice, la personaje de poveste, putem inventa si crea lumi, scrie povesti, spune povesti. Dar ele nu sunt reale, sunt doar in imaginatia noastra. Dar asta nu le face mai putin frumoase.
Apoi a venit povestea cu Mos Craciun, despre care deja de anul trecut copiii de la scoala ziceau ca nu exista. Dar Andreea ignora subiectele pentru care nu e pregatita, realitatile pe care nu vrea sa le accepte la un moment dat. Asa ca nu i-a pasat de ce spuneau ceilalti si a continuat sa ne spuna ca de Craciun cadourile vin de la Mos. Si atunci cand am strans cadouri pentru copii mai putin norocosi decat ea, era foarte mirata de ce le dam noi si nu Mosul...Dar nu am spus nimic de Mosul fictiv pentru ca am simtit ca nu era pregatita. 
Anul acesta insa mi-am dat seama ca nu ma simt ok sa o mint. Asa ca atunci cand discutia a revenit, cu listele de cadouri si Lego de 400 de lei pe care "mami, stai linistita nu il platesti tu, ca stiu ca e foarte scump, dar il aduce Mosul", am decis ca e cazul sa lamurim povestea. Pentru ca parerea mea este ca mare parte din magia Craciunului, absolut reala si fara nicio legatura cu Mosul, vine din noi, din bucuria de a te gandi la cei dragi, a-ti imagina ce cadou ii vei face, ce i s-ar potrivi, cum va reactiona; vine din listele facute impreuna si drumuri  la magazine si impachetat cu fundite si lipici; din asteptarea momentului cand primesti si daruiesti. Asa ca fiecare ne facem o lista cu 3-5 lucruri pe care ni le-am dori si ceilalti doi aleg un cadou si il cumpara. Practic, anul acesta noi vor fi trei Mosi la noi in familie:). 
Nu neg magia lui Mos Craciun pentru copiii mici, asteptarea noptii cand vine pe furis, fursecurile pregatite pentru el sub pom, emotia parintilor de a ascunde cadourile pe muteste, emotia diminetii de dupa, cand fuge repede sa vada ce a adus Mosul. E frumos, e magic, e normal, e copilaria in stare pura. Dar de la un punct incolo Craciunul trebuie reinventat pentru ei, fara a pierde din valoare. Craciun inseamna si traditiile construite de fiecare familie si pregatirea mesei si miros de scortisoara si cozonac. Inseamna mult mai mult decat batranelul cu barba alba care vine pe horn. 

Sa povestim despre tabere

Experienta mea cu taberele a inceput prin clasa a 3-a cand am fost cu clasa la Gura Diham. Apoi in clasa a patra am fost din nou, tot la Gura Diham. Ce imi amintesc clar din cele doua experiente este mersul pe jos pana la Busteni sa sunam acasa de la telefoanele cu fise de la Posta si sila maxima fata de dovlecel, care ma urmareste si in ziua de azi. In rest cred ca a fost frumos, ne-am alergat pe poienita care pe atunci nu era plina de rulote si seara mergeam la ”discoteca”, adica o sala intunecoasa unde punea cineva muzica iar noi ne bataiam. 
Asa ca atunci cand Andreea avea 4,5 ani si gradinita la care era atunci a organizat o tabara de schi, am analizat foarte atent problema si am decis ca daca eu am supravietuit piureului de dovlecel sigur va supravietui si ea. A contat mult si faptul ca erau copii din grupa ei si ca mergea si educatoarea noastra preferata, in care aveam maxim de incredere. 

Vara urmatoare am repetat experienta cu o tabara pe la munte, nu mai stiu exact unde...ceva gen Bran. Si din nou in ultima vara de gradi. Mereu a fost super ok, vesel, amuzant, cu multa joaca si plimbari, cu povesti entuziaste si amintiri frumoase. A ajutat probabil si independenta Andreei, usurinta cu care isi face prieteni si faptul ca am invatat-o de foarte mica sa se descurce cu anumite lucruri singura, gen spalat si mers la baie. Partea cu mancarea stiam ca nu va fi deloc ok, pentru ca fiimea doar ciuguleste si daca nu ii atragi atentia nici macar nu ciuguleste, doar vorbeste intruna cat altii mananca. Dar pana la urma o saptamana de mancat mai lejer, spre nimic, nu e un capat de tara si se repara ulterior efectele:D. 
Si apoi a venit scoala si prima tabara. In care nu am trimis-o din doua motive. Unu ca era fix in perioada noastra de concediu si doi ca mi s-a parut ca e o cheltuiala mare si mai ales inutila. Adica 1400 lei ca sa alerge in curtea pensiunii si sa vada un parc de aventura pe care il mai vazuse de 3 ori. Am zis pas. In capul meu, o tabara la 7 ani ar trebui sa insemne mai mult, mai ales la banii astia. Mai precis sa aiba o tematica, un scop, o orientare, ca e de pictura, de dans, de catarari, de calarie, de inot, de schi, de sculptat. Sa insemne si o parte de experiment, experienta, invatare, sa aduca ceva nou, o idee, pe langa partea aia de joaca in curte. Stiu ca unii nu vad lucrurile asa si spun ca o tabara trebuie sa fie doar cu alergat in jurul pensiunii, dar eu vad lucrurile putin altfel. Mai ales ca oferta este extrem de bogata acum. 
Anyway, dupa aceasta lunga introducere, sa ajung la idee si sa va povestesc de ultima tabara a picei, din care s-a intors ieri. In premiera, am decis sa incercam varianta unei tabere organizate nu de gradi sau scoala, ci de altii, deci un mediu complet nou pentru ea. Am ales cu grija firma cu care am trimis-o si tema taberei, in ideea de a fi ceva ce ii place. Asa am ajuns la Academia 1,61, niste oameni pe care ii stiam mai demult, personal si din povestile altora, si de care ne placea. In general ei organizeaza tabere si excursii pentru copii mai mari, de la 10 ani in sus, majoritatea de aventura, catarari, biciclete, chiar si mai extrem, supravietuire, la aia peste 14 ani. Tabara pentru pici de 7 ani in sus a fost gandita in jurul povestii lui Harry Potter si nu a avut nimic ”aventuros„ in ea, ci a presupus in principiu multa joaca in aer liber, concurs de vajhat, facut de maturi si baghete, amestecat de potiuni si chestii pe echipe. Dar partea mai dificila a fost faptul ca nu cunostea pe nimeni acolo....Andreea s-a intors dupa 5 zile mega incantata si a zis ca mai vrea cu ei. Eu eram foarte curioasa sa vad cum va relationa cu ceilalti copii, pe care nu ii cunostea, si mi-ar fi placut sa fiu o musca si sa vad ce face acolo, dar am incredere in ea ca s-a descurcat. Pana acum am aflat ca s-a inteles foarte bine cu o anumita fetita, de vreo 10 ani, si foarte putin cu alta fetita de vreo 8 ani, cu care a impartit si patul. 
S-a descurcat singura cu hainele (a venit fara o pereche de blugi si o soseta, dar asta e...:D) , mancarea, bagajul de excursii, dusul, dintii, colegii de camera. Problema cea mai mare pare sa fi fost dormitul, pentru ca au fost 3 in pat si nu le-a ajuns patura...Plus ca ea voia sa doarma si alte doua fetite vorbeau. Neplaceri clasice de tabara:D. 
O sa vedem zilele urmatoare ce ne mai povesteste, dar pana acum, toate bune. Asa ca daca aveti dileme pentru vacantele copiilor, o varianta misto sunt si taberele oamenilor astora:) 










Ce cauta copii de 3 ani la ateliere pentru +6?

Am descoperit in weekend un loc foarte misto, de care stiam, dar nu prea multe, si unde am de gand sa revin. E vorba de Muzeul COlectiilor ...