Ferma Dacilor si pe dealurile de langa Urlati pe doua roti

De o vreme tot planuim o iesire cu biclele, mai ales de cand ne-am dotat masina cu bare de prins. Am tot asteptat sa se termine cu ploile, sa vina vremea calda, sa se usuce padurea, sa ne vina inspiratia unde sa mergem...Dupa drumul de 37 de km de anul trecut, partial prin padure si aproape rataciti pe dealuri, am decis sa ne organizam mai bine. Adica sa gasim un traseu mai usurel, mai scurt si eventual marcat pe gps:d.
Fara nicio legatura cu acest plan, am decis sa mergem si noi la un moment dat la Ferma Dacilor, loc mult laudat pe net si pe langa net. Pana la urma am cuplat cele doua planuri intr-un weekend tare frumos, cu multa plimbare, mancare si vin. Cumva a fost perfect ca am lipit ziua cu extra mancare si vin de ziua cu extra efort la pedalat:d.
Sa le iau pe rand.
Ferma Dacilor este un complex destul de nou, la vreo ora jumatate de Bucuresti, pe langa viile Tohani. Este o constructie interesanta, intre dealuri si paduri, cu mult loc de alergat si plimbat. Pe langa cladirea centrala, cu camere si restaurant, se mai construiesc acum trei case de piatra si trei din lemn, in copaci, acoperite cu stuf. Cica la cele din copaci vor sa puna podea de sticla si sub podea lupi...nush ce sa zic. 
Ce ne-a placut mult: 
- camera cu geam mare, rotund si vedere spre padure
- patul
- peisajul (inclusiv dealul urias din fata casei de pe care, daca il urcai, vedeai niste minunatii de jur imprejur)
- iepurii si tiroliana
- mancarea facuta la foc de lemne
- vizita la crama Lacerta, aflata la vreo 7 km
 (vanatoare de omizi)
 (de pe dealul de langa Ferma)


(camera de hobbit)

(vedere de la Lacerta)


Ce ne-a placut mai putin:
- faptul ca jumatate din camere nu au geam, lucru pe care il afli doar daca ajungi acolo si ai ghinion sa fi primit unul din aceste ”beciuri” (noi am avut noroc)
 - risipa de mancare (portiile sunt pantagruelice, nu se pot manca)
- lipsa activitatilor (in afara de a manca si bea si urca pe deal nu ai ce face efectiv, asa ca mai mult de o zi nu ai ce face acolo)
- mirosul de sulf din spatele pensiunii
- dusul direct pe podeaua baii, ceea ce duce la balti si mizerie prin camera
- pretul piperat, chit ca include mancarea (pe care oricum nu o poti manca integral)
In concluzie, merita mers o zi acolo, ca baza pentru vizitarea zonei si a cramelor din jur. Pentru copii este distractiv, au animale, dealuri de catarat, tiroliana si ponei. Dar mai mult de o zi nu cred ca e de stat. Proprietarul complexului, un domn extrem de simpatic de altfel, spune ca vrea sa faca si pista de bicle pe acolo..Asteptam momentul. 

A doua zi am plecat de la Ferma spre Urlati si am parcat la Conacul Bellu. Cladirea este superba si merita o vizita mai lunga, dar noi am studiat un pic pe afara si am pornit mai departe pe biciclete. In parcare ne-am lipit de o familie cu doi copii si am decis sa calatorim impreuna, mai ales ca nu stiam niciunii exact ce traseu sa facem. In fine, pana la urma tatii au studiat problema si au decis sa mergem spre Varbila si de acolo spre Bucov. Cu totul sunt vreo 18-19 km, mai la deal, mai la vale. Nu e un traseu dificil, dovada ca Andreea l-a facut cap coada, dar sunt cateva pante mai neprietenoase unde am impins bicla la deal. Efortul a fost repede uitat insa cand am dat de muulte coborari si portiuni drepte. 
(final de deal pe doua roti:d)


In Bucov am vizitata gradina Zoo, decenta, curata si cu multe animale. De acolo, Dan s-a intors cei 20 km la Urlati, sa ia masina si sa ne ridice si pe noi doua fetele de pe drum, caci am decis sa nu ne intindem norocul si sa pornim toti trei inapoi pe bicle spre Conacul Bellu. 
Daca va place sa bicicliti si vreti o iesire de weekend, traseul asta e o varianta frumoasa si accesibila si pentru picii de la 6 ani in sus. Chiar daca pe anumite portiuni va cam impinge la deal, efortul nu e de nedapasit si nici prelungit. Cu totul noi am facut vreo 3 ore, cu pauze si impins. 

Magura-Pestera si cabana Curmatura

Dupa o primavara cam ca o toamna si multe weekenduri cu ploi, astepti primele zile cu soare si cald ca pe o bere rece intr-o zi caniculara. 
Cam asa am facut noi weekendul trecut. Am studiat toata saptamana prognoza, care ba era cu soare, ba cu ploaie, si nu se decidea la ce varianta sa ramana. Pana la urma am facut rezervari vineri la pensiunea Pepino din Magura si dusi am fost.
Zona Magura-Pestera este un vis. Fix ca in vederi. Si ce e superb e ca fiecare anotimp are farmecul lui aici. Aflasem de la niste prieteni ca e neaparat de mers toamna, cand padurea e rosie si portocalie si dealurile verzi, cand aerul e curat si culorile ard, cand albastrul cerului e mai albastru decat poti crede. 
Dar am ajuns primavara, cand totul era verde, dar in mii de nuante de verde. Si era plin de flori, galbene, albastre, roz si mov. Si de oi si vaci si cai. Si cerul era albastru, apoi gri inchis, apoi alb, apoi iar albastru. Cand soarele trimitea raze piezis, prin nori, si totul era plin de forta si viata. 
Pensiunea este verde, cu solzi de lemn, flori si pisici, asezata pe o culme de deal, de unde se vede toata valea si dealurile de dupa si apoi Bucegii, inca inzapeziti. Dimineata am deschis geamul si ne-am salutat cu vacutele aflate deja la micul dejun, in timp ce oile porneau agale spre pasune. 
Zona este fermecatoare si inca nu asa aglomerata ca Bran si Moeciu. Ca sa nu mai zic ca e mult mai frumoasa. La Magura se ajunge lejer de la Zarnesti, pe un drum forestier de vreo 5-6 km. Locul este ideal pentru familii, cu copii mici sau mari, dar nu doar pentru ele. Poti sa vii aici ca sa te odihnesti, sa lenevesti pe iarba cu o carte, sa te plimbi lenes pana in satul de langa, Pestera, la vreo 3 km. Sau sa pornesti spre traseele din Piatra Craiului, mai scurte sau mai lungi, cum le alegi.
Noi am ajuns acolo sambata si dupa pranz am pornit spre Pestera. Imediat ce intri in sat, drumul se separa, o parte duce chiar in Pestera, altul spre Casa Folea, o pensiune aflata la vreo 500 de metri mai incolo, chiar la marginea padurii. De la Casa Folea poti merge mai departe spre munti, pe diverse trasee. Noi am pornit spre Poiana Vladusca si Saua Joaca, un drum de vreo ora si ceva-spre 2, in pas lejer. Din motive de grindina temporara, nu am ajuns chiar in sa si nici la Refugiul Grind cum ne era planul initial, dar drumul a fost oricum frumos, prin padurea de foioase si poieni cu flori, avand Piatra Craiului mereu in fata.
(de la Magura spre Pestera, vedere spre Bucegi)
 (spre Saua Joaca, poza la Piatra Craiului)

 (soarele de dupa grindina, inapoi de la Pestera spre Magura)
A doua zi, dupa o omleta de vis si niste branzeturi delicioase, am parasit Magura, cu promisiunea ca revenim, si am parcat langa Fantana lui Botorog, pe drumul spre Prăpastiile Zarnestilor. De acolo incepe urcarea spre cabana Curmatura, pret de vreo 2.5-3 ore, din care prima este doar in urcare, prin padure...Apoi, drumul iese la soare si continua lin prin poieni si paduri, pana la cabana. De la Curmatura pornesc cateva poteci spre stancariile din Piatra Craiului, dar nu le-am testat inca. Urmeaza:)
Coborarea inapoi spre Prapastii este accesibila, dar e nevoie de un pic de atentie la paraiasele de pe traseu, ca Andreea a testat apa la vreo doua din ele. Cu ghetele...
(poteca spre Curmatura)
(niste ciocolata cu chilli la Curmatura)
  (paraul bucuclas, ideal pentru spalarea ciorapilor direct in ghete)

 (de la Curmatura la vale)
 (Prapastiile Zarnestilor, loc ideal de catarari)
Ambele trasee se pot face cu copii, cel din Magura-Pestera-Poiana Vladusca e chiar usurel. E nevoie doar de timp si putin exercitiu ca sa reziste la vreo 7-8 km de mers pe jos. 
La Curmatura noi am mers prima data cu Andreea pe la 5 ani si a fost ok. Am tras un pic de ea prima parte a drumului, cand doar se urca, dar am tras si de mine asa ca e de inteles:d. Restul drumului a fost cu topaiala si hahaiala. 
Sfatul meu este ca daca va place sa mergeti in excursii sa nu va fie teama sa mergeti si cu copiii. Adaptand evident distanta si durata la picioarele lor. Obisnuiti de mici cu drumul si rabdarea pe care o presupune un traseu, ei se dovedesc mult mai rezistenti si entuziasti decat ne-am astepta intial. 
Have fun!

Intalnire cu Brancusi

Weekendul trecut, printre picaturi de ploaie si raze de soare, am organizat petrecerea matzei, varianta cu mai multi copii, am fost la Art Safari, la atelier de ceramica, apoi si la unul de zane, dar si la o vizita la Muzeul de Arta dedicata lui Brancusi...
Sa le iau pe rand. 
La petrecere a fost cu catarat, cum altfel. Am ales varianta centrului No Gravity si a fost ok pentru ca, dupa catarari, copiii s-au bucurat si de tiroliana si traseul de aventura. 
La Art Safari am bifat cu Andreea doua ateliere, unul de ceramica si unul de zane. Cel de ceramica mi s-a parut faorte dragut, au primit o cana pe care sa picteze ce vor. Fiimea a colorat o fetita pe conturul facut de doamna de acolo. Simpatic. In timpul asta, eu am vizitat expozitia, unde mi-am ales cateva tablouri preferate. imaginandu-mi cum ar sta in sufragerie:)
Dupa atelier, am mai facut o trecere prin expozitie si cu Andreea, care si-a ales la randul ei cateva opere si a decis ca pe altele le poate reproduce oricand cu succes.
La atelierul de zane a fost mai trist un pic...zana era din sarma cu hartie, hartia se rupea, sarma se stramba, bucatile de lana nu stateau cum trebuie...La final a iesit ceva care cu multa imaginatie putem spune ca e zana..
La Muzeul de Arta se organizează din cand in cand ateliere pentru copii, ceea ce este minunat si ar fi bine sa fie mai dese. Noi am mers sambata la cel dedicat lui Brancusi, unde copiilor li se povesteste un pic ce inseamna sculptura, in ce materiale poti sculpta, trecand apoi la partea practica. Operele majore ale lui Brancusi sunt reproduse la scara mai mica, astfel incat copiii sa poata atinge, experimenta si descoperi ce e cu ele, cu materialele si cu ideile. Evident ca fiind multi a fost usor haotic si cuvintele doamnei s-au pierdut in fundal. Dar per total experienta a fost frumoasa, macar ca o prima intalnire cu Brancusi.




In completarea ”lectiei” despre Brancusi am comandat si o carte din noua colectie de la Editura Gama, Cunoaște-l pe...Constantin Brâncuși

Șapte

0..1...2.....6...7. Au trecut ca niste clipe, involburate, agitate, cu bucurii, mii, cu frici si temeri, cu nopti nedormite si zile lungi, cu plecari si veniri, cu ”nu o sa mai dorm niciodata 8 ore legat...nici macar 4...o sa pic” si ”Doamne, cata fericire o sa mai incapa in inima asta?”.. Agonie si extaz inghesuite intr-o zi cat o ora sau cat un an. Nu stiu cand au trecut 7 ani. Stiu sigur ca la inceput a fost greu, foarte greu, cu temeri si lacrimi si nesomn. Apoi a devenit mai usor, apoi a fost iar greu, un pic, si iar usor, si iar si iar. Putine lucruri au fost cum le planuisem, am invatat zi de zi, noi de la ea si ea de la noi. Inca invatam si mergem inainte tinandu-ne de mana.
Din inaltimea celor 7 ani pe care i-am urcat privim mai relaxati, mai siguri pe noi, pe ea. 
Sapte ani sunt multi si putini, sunt miliarde de ani departe de zilele cand gangurea stirba si totusi parca sunt ieri. 
La sapte ani e multa veselie si incapatanare si independenta si maini intinse si strans in brate si pupici. E curaj si emotie si plictiseala si entuziasm. E topaiala si catarat si alergat si lego si playmobil si Pisi si Șopi si Zootropolis si Kung Fu Panda. E sclifoseala si pizza si paste si carne si fructe si smoothies si mers la terase si la mare si la munte si peste tot. Sunt drumuri lungi cu masina si urcari si coborari pe munte. Si valuri si mare, nebunie la mare si dor de Franta si piscina ei, si planuri pentru alta Franta si alte carari.
La sapte ani e scoala si primul ”il iubesc”, si suparari si frustrari si certuri de fete care isi soptesc primele secrete si nu pot, nu stiu, nu inteleg, nu nu nu. Si nu imi dai tu mie ordine! 
La șapte ani, fiecare zi se incheie cu ochii la stele si rachete si planete intinse pe tavan, sclipind cand stingem becul.
- Hai, mami, sa ne dragalim si sa ne uitam la stele...
Si stam asa, lipite, si ne gandim la cum ar fi sa calatorim intre doua stele mici, sa ocolim o planeta, sa ne ferim de racheta si sa ajungem apoi la capatul universului de deasupra, acolo unde se termina ultimul rand de stelute fosforescente si tavanul gol, intunecat, te invita sa iti imaginezi ce urmeaza.
Bucati din ultimele 2 zile din cele 2.557 de zile care au trecut din acea duminica de mai 2009. 
  (prima noapte de 7 ani a dormit-o in noul cort de excursii, in sufragerie...)

Ce cauta copii de 3 ani la ateliere pentru +6?

Am descoperit in weekend un loc foarte misto, de care stiam, dar nu prea multe, si unde am de gand sa revin. E vorba de Muzeul COlectiilor ...