In loc de bilant

Iata ca a venit acel moment din an in care lumea face bilanturi. Mai ales aia care au avut si planuri, rezolutii, promisiuni de bifat. Eu nu incep anul cu planuri definitive si nici nu il inchei bifand ce a iesit si ce nu. Din experienta mea, viata are un talent deosebit de a te surprinde, in bine sau in rau, asa ca cel mai simplu ar fi sa ramai atent la ce e in tine si in jur, sa te adaptezi la ce apare si sa te bucuri de clipe, ca ele trec foarte repede.
Dar stand acum si gandindu-ma la tot ce a fost anul asta pot spune ca 2016 a fost frumos si bland cu noi.
Am calatorit, din nou, si ne-a placut. Nu am ajuns neaparat unde planuisem initial, dar am ajuns in alte locuri care ne-au bucurat.
Am fost sanatosi si am ras mult. Ne-am mai si certat, dar ne-am impacat.
Mama a trecut printr-o operatie si a iesit din ea cu bine.
Am vandut o casa si am cumparat alta. Cu asta am pus punct unei etape lungi din viata mea, cea legata de casa bunicii de la munte...De fapt, cred ca etapa aia s-a terminat odata cu tata, doar ca am tot amanat eu momentul sa ii pun punctul final.
Am muncit mult, dar nu asa mult incat sa nu am timp si de Andreea si de Dan si de ale mele, si mi-a placut.
Am trecut prin vreo 10 luni de scoala, in doua clase, si am inceput sa ne prindem care e politica, ritmul, plusurile si minusurile sistemului. Cautam solutii sa ne adaptam, sa compensam, sa usuram.
Ne-am vazut cu prietenii mai putin decat am fi vrut, dar ei sunt tot acolo...
Rezolutii pentru 2017? Sa fim sanatosi, fericiti si sa facem in continuare ce ne place. Sa ne vedem cu prietenii. Sa ne distram, sa invatam si sa ne iubim.
Ianuarie 2016-decembrie 2016, pe scurt:
Ianuarie: Ninsoare in Bucuresti
Februarie: Evadare in Austria pe schiuri
Martie: o dimineata de scoala
Martie: Sighisoara by night
Aprilie: ecleruri la Ateneu...
dar si ultima tura de schi, Sinaia...
...plus prima tura de mare, la Vama Veche
... si 23 August
 Mai: primul concert din an, in Fire ...
 ...si prima tura la munte, la Magura
 ..urmata de traseu de picioare si bicicleta la Ferma Dacilor 
 ...si imprejurimi
 Iunie: alta tura de bicle, la Cornatel (Sibiu)
  si final de clasa zero
 urmat de vacanta:d
 Iulie: Retezat..
 si Normandia..

... si Bretania...
 August: o noapte la Vadu cu prietenii
 urmata de descoperirea plajelor secrete din Bulgaria
 Septembrie: o noapte la refugiu in Bucegi

  si Color Run
 urmat de un pic de Venetie
 dar sa nu uitam Prosciutteria din Bologna
 Octombrie: un nou inceput 
Noiembrie: mai pe langa casa
 Decembrie: putina cultura..
si deschiderea oficial a sezonului de schi 

Craciunul pe scurt

Pentru ca am disparut de o vreme de pe aici, vreau sa asigur pe toata lumea ca suntem ok:). Doar amortiti de vacanta, nesatuli de somn, umflati de mancare si practic semi-hibernanti. A fost si petrecerea traditionala a picilor, pe 23, revin cu poze de acolo, si cea mare, pe 25, cu bunicele si alti oameni dragi, si apoi inca una, cu prietenii nostri tare dragi si vechi. Urmeaza un pic de munca si apoi putin Revelion..Daca mai prindem o tura la schi la inceput de an nou ar fi minunat..Pozele sunt de zilele trecute, dimineata Craciun, pranzul de o zi inainte, niste schi pe la munte si surpriza de la pregatirea bradului cand matza a gasit printre ornamente chestiile cu care s-a ornat acum vreo 4 ani bunicul ca sa devina Mos Craciun....



Final de 2016 linistit si un 2017 superb va dorim:) 

Serbarea de Craciun numarul 6

Apropierea Craciunului inseamna, ca in fiecare an de pana acum, pregatiri intense pentru serbarea de la gradi/scoala. 
La gradi totul incepea cu vreo luna si ceva inainte si era gandit la superlativ. Era o serbare comuna, cu toate grupele, organizata intr-o sala mare la Palatul Copiilor. Repetitiile aveau loc in fiecare zi, iar evenimentul in sine dura niste ore bune, evident. La final, copiii erau obositi dar macar multumiti ca a aparut un Mos cu cadouri acolo, iar parintii se puteau lauda cu poza minunii pe scena, recitand sau incercand sa recite poezioara. Clar, nimeni nu se gandea daca picii aia de 3-5 ani chiar erau fericiti sa repete cantecele si poezii zilnic timp de o luna si ceva si nici daca in timpul asta nu se putea face altceva, mai mic, mai discret, mai cald. 

Eh, in fine, am ajuns la scoala. In clasa zero lumea a zis ca sunt inca mici si sigur o sa le placa sa cante pe scena (visul oricarui parinte se pare...:D) . La clasa intai istoria s-a repetat, doamna si o parte din parinti zicând ca e dragut sa faca ceva traditional de Craciun. Si traditional=serbare...Eu sunt de acord ca e simpatic sa stii macar cateva colinde, dar repetitiile astea prelungite, zi dupa zi, saptamani in sir..la astea pe bune daca le vad sensul. Fii-mea a decis ca s-a saturat de serbare si colinde cu mult inainte de eveniment si sincer, in harmalaia care a fost la serbarea-petrecere, nici nu am auzit de fapt ce zicea fiecare. Poate 3-4 colinde cantate de toti copiii din clasa erau o varianta mai putin stresanta si la fel de traditionala pentru toata lumea.
Din ce am auzit pe la parinti, se pare ca finally s-au saturat de serbarile astea pregatite cu mult timp inainte, de care se bucura in special mama, tata si bunicii. Sper ca la anul sa se inventeze o alta metoda de serbat Craciunul la scoala.
Daca e sa ma bucur cu adevarat de ceva la serbarile astea este ca am reusit mereu sa participam amandoi la ele, si cand era mica si cand e mai mare. Eu tin mult la prezenta noastra la evenimentele Andreei, de orice fel sunt ele, concursuri, spectacole, serbari, etc., vreau sa ne vada acolo pe amandoi, sa stie ca suntem acolo pentru ea si ca ne pasa:) 

Frica

Atunci cand am devenit mama, am descoperit ce e cu adevarat frica. Nu cred ca m-am gandit vreodata inainte de Andreea daca sunt un om curajos, caci nu am fost pusa niciodata in situatia de a actiona intr-o situatie de criza. Aveam emotii la examene, mi-era groaza de vorbit in public, mergeam in mare cat ma simteam safe, nu ma aruncam in situatii prea riscante. Nu am facut atacuri de panica, nu am lesinat, nu am urlat ingrozita niciodata. De fapt habar n-am cum as actiona intr-o situatie periculoasa, daca as avea curaj sau m-as panica.
Deci nu pot spune ca mi-a fost vreodata cu adevarat frica inainte de Andreea. Dar, odata ce ai un copil al tau, ceva se schimba radical, in moduri pe care nu le anticipezi si nu le poti explica. Emotiile tale deodata se simt altfel, se multiplica, se extind, se coloreaza in nuante. Si fericirea si bucuriile si frica si teama. 
Dupa cele 2-3 zile calme si sigure din spital, te trezesti deodata cu un copil, un om mic, al tau, in brate, pe drum spre casa. Tu, el si tatal. Voi trei. Voi doi care trebuie sa cresteti un alt om. Si micul om, calm si cuminte la spital, incepe sa planga, sa nu doarma, sa nu manance, sa vomite, sa faca febra, sa faca kk, sa nu faca, sa se chirceasca, sa se inroseasca, sa se strambe, sa sughite, sa dea din maine ciudat, sa respire ciudat, sa clipeasca ciudat. Sau ti se pare? Si atunci apare frica. Acea frica pe care nu ai simtit-o niciodata, care nu credeai ca exista in tine, care nu stii cum sa o gonesti. E frica de a gresi, de a rani, de a strica ireparabil ceva ce ai primit perfect. E frica venita din nestiinta si dragoste deopotriva, caci deodata te-ai trezit intr-o situatie netraita pana atunci.
Iar anii ce vin aduc noi motive de frica: primele boli, primele vizite la spital, primele cazaturi, primele zgaraituri, primele injectii, primele tantrumuri nestavilite, primele proteste, refuzuri, lovituri, prima data cand s-a pierdut, prima data cand a fost impins, lovit, jignit...Niciodata o mama nu ramane fara motive de frica.  
Ce faci cu ea e insa alta poveste. Caci fricile mamei trebuie sa ramana doar ale ei si sa nu devina stavila, gard, bariera pentru copil.
Frica de a-l lasa sa alerge, sa cada, sa urce, sa se murdareasca.
Frica de a-l lasa sa se descurce singur, de a-l pune in situatii noi, de a-i arata ca noul nu trebuie evitat, ci experimentat si explorat.
Frica de a-l lasa singur. 
Frica de a-l refuza, de a-l certa, de a-i pune limite.
Frica de a-i arata ca il iubesti, de a-l pupa si imbratisa, de a-i arata ca esti si tu sensibill, vulnerabil, bolnav, trist, furios.
Frica de a largi spatiul lui, stiind ca uneori se va indeparta de tine. 
Frica de a-l lasa sa greseasca. Frica de a-l lasa sa aleaga. 
Frica de a-l lasa sa faca lucruri care noua ne e frica sa le facem. 
Fricile noastre sunt doar ale noastre si nu ar trebui sa le lasam tentaculele sa se intinda si spre ei. Caci ei vor avea propriilor lor frici...

Harry Potter nu merge la scoala romaneasca

O data la cateva luni Andreea dezvolta o obsesie, o pasiune maxima pentru ceva anume, ca e un anumit plus, un joc, o carte, o activitate. Am trecut prin confectionat enciclopedii si agende, un anumit desen animat reluat de zeci de ori, ore in sir de lego, discutii interminabile despre Kung Fu Panda si apoi Ninjago..etc..
Ultima pasiune este Harry Potter, "cauzata" evident de tabara in care a fost in noiembrie si de vizionarea de cel putin 3 ori a primului film, de 2 ori a filmului cu nr 2 si o data a celui cu nr.3. Mai departe nu am ajuns. 
Intr-o zi, pe cand ne plimbam prin Carturesti, am gasit si cartile, primele doua volume. Asa ca acum s-a apucat sa si citeasca din Harry Potter. Estimez ca va dura pana pe la anul, caci cartea e stufoasa si nu citeste decat cateva pagini pe zi, dar ma bucur ca e o lectura care ii place si imi povesteste entuziasmata tot felul de scene. 
Vineri a fost la o colega, la o petrecere in pijama. Topaiala, hahaiala, distractie pana cand la un moment dat Andreea le-a zis sa se uite la Harry Potter 2, ca e mai amuzant decat HP1 si ca oricum le povesteste ea ce se intampla. Ceea ce a si facut timp de 2 ore. A povestit la toata gasca de 8 actiunea din film. Eu cred ca faceam o criza de nervi, dar se pare ca prietenele ei au fost mai intelegatoare. 
Acum ma bate la cap sa repetam experienta si la noi acasa, sa facem si noi noapte alba si dans, dar trebuie sa ma mai gandesc la partea logistica, neavand o canapea asa mare ca mamica de vineri. 


Nebunia Harry Potter duce la foarte dese discutii intre mine si Andreea despre personaje si magia imaginatiei, subiect care deviaza uneori spre materia de la scoala si inevitabile comparatii. Si mi-am dat seama ce prapastie uriasa este intre materia de acolo si oferta actuala de pe piata de carte, intre ce ar putea citi la scoala, ce ar putea discuta si ce se intampla de fapt. Pentru ca la scoala, din pacate, in continuare invata literele citind si scriind fraze de genul "Ana are mere", "Isis e mare", "Calul este al Maiei"...care au valoare doar privite strict ca exercitii de scriere. In rest zero.
De ce textele din manuale nu sunt preluate din sutele de carti pentru copii absolut geniale aparute in ultimii ani, de ce ne pierdem vremea cu aceleasi povesti din vremea noastra, depasite astazi si complet neatractive pentru copiii crescuti intr-o lume in care ei au acces la cu totul si cu totul alte informatii si resurse decat noi? De exemplu, o carte pe care Andreea a ascultat-o cu mare drag de cand era mica mica si ne tot punea sa citim din ea este 1,2,3,4 de Eugene Ionesco, o colectie de 4 povesti usor de citit si de urmarit, amuzante, incitante, pline de umor si caldura. De ce nu ar face la scoala exercitii de citit si scris din asa ceva? De ce "Ana are mere"? 

Mos Craciun, varianta 2016

Anul asta este primul in care Mos Craciun a decazut putin din drepturi si a ramas doar un batranel simpatic si misterios care are o casuta la Polul Nord si practic sta acolo cu spiridusii lui. Cadourile nu mai vin de la el, ci de la noi, si nu sunt niste chestii pentru care nu se chinuie si nu plateste nimeni, ci niste daruri la care ne gandim, planuim si strangem bani. Craciunul nu e ceva ce exista de la sine, ci o sarbatoare, un moment pe care il creem noi, fiecare in felul lui.
Discutia despre Mos Craciun a tot aparut in ultimele luni, pe masura ce am eliminat zanele si Iepurele de Paste din realitate. Nu a fost ceva brusc, nu am insistat noi pe asta, ci a venit cumva natural. A intrebat daca exista si i-am zis adevarul, ca nu. De ce as fi mintit? Mi se pare aiurea sa o mint, pe orice subiect, si insist mereu ca noi ne spunem adevarul. Deci cum m-ar fi privit daca o minteam in continuare (ca pana la urma de la un punct incolo Mos Craciun asta e...o minciuna, nevinovata, simpatica, draguta, dar o minciuna pe care o spunem copiilor) ?
I-am zis ca fiecare dintre noi putem imagina si visa la lumi fantastice, la personaje de poveste, putem inventa si crea lumi, scrie povesti, spune povesti. Dar ele nu sunt reale, sunt doar in imaginatia noastra. Dar asta nu le face mai putin frumoase.
Apoi a venit povestea cu Mos Craciun, despre care deja de anul trecut copiii de la scoala ziceau ca nu exista. Dar Andreea ignora subiectele pentru care nu e pregatita, realitatile pe care nu vrea sa le accepte la un moment dat. Asa ca nu i-a pasat de ce spuneau ceilalti si a continuat sa ne spuna ca de Craciun cadourile vin de la Mos. Si atunci cand am strans cadouri pentru copii mai putin norocosi decat ea, era foarte mirata de ce le dam noi si nu Mosul...Dar nu am spus nimic de Mosul fictiv pentru ca am simtit ca nu era pregatita. 
Anul acesta insa mi-am dat seama ca nu ma simt ok sa o mint. Asa ca atunci cand discutia a revenit, cu listele de cadouri si Lego de 400 de lei pe care "mami, stai linistita nu il platesti tu, ca stiu ca e foarte scump, dar il aduce Mosul", am decis ca e cazul sa lamurim povestea. Pentru ca parerea mea este ca mare parte din magia Craciunului, absolut reala si fara nicio legatura cu Mosul, vine din noi, din bucuria de a te gandi la cei dragi, a-ti imagina ce cadou ii vei face, ce i s-ar potrivi, cum va reactiona; vine din listele facute impreuna si drumuri  la magazine si impachetat cu fundite si lipici; din asteptarea momentului cand primesti si daruiesti. Asa ca fiecare ne facem o lista cu 3-5 lucruri pe care ni le-am dori si ceilalti doi aleg un cadou si il cumpara. Practic, anul acesta noi vor fi trei Mosi la noi in familie:). 
Nu neg magia lui Mos Craciun pentru copiii mici, asteptarea noptii cand vine pe furis, fursecurile pregatite pentru el sub pom, emotia parintilor de a ascunde cadourile pe muteste, emotia diminetii de dupa, cand fuge repede sa vada ce a adus Mosul. E frumos, e magic, e normal, e copilaria in stare pura. Dar de la un punct incolo Craciunul trebuie reinventat pentru ei, fara a pierde din valoare. Craciun inseamna si traditiile construite de fiecare familie si pregatirea mesei si miros de scortisoara si cozonac. Inseamna mult mai mult decat batranelul cu barba alba care vine pe horn. 

Sa povestim despre tabere

Experienta mea cu taberele a inceput prin clasa a 3-a cand am fost cu clasa la Gura Diham. Apoi in clasa a patra am fost din nou, tot la Gura Diham. Ce imi amintesc clar din cele doua experiente este mersul pe jos pana la Busteni sa sunam acasa de la telefoanele cu fise de la Posta si sila maxima fata de dovlecel, care ma urmareste si in ziua de azi. In rest cred ca a fost frumos, ne-am alergat pe poienita care pe atunci nu era plina de rulote si seara mergeam la ”discoteca”, adica o sala intunecoasa unde punea cineva muzica iar noi ne bataiam. 
Asa ca atunci cand Andreea avea 4,5 ani si gradinita la care era atunci a organizat o tabara de schi, am analizat foarte atent problema si am decis ca daca eu am supravietuit piureului de dovlecel sigur va supravietui si ea. A contat mult si faptul ca erau copii din grupa ei si ca mergea si educatoarea noastra preferata, in care aveam maxim de incredere. 

Vara urmatoare am repetat experienta cu o tabara pe la munte, nu mai stiu exact unde...ceva gen Bran. Si din nou in ultima vara de gradi. Mereu a fost super ok, vesel, amuzant, cu multa joaca si plimbari, cu povesti entuziaste si amintiri frumoase. A ajutat probabil si independenta Andreei, usurinta cu care isi face prieteni si faptul ca am invatat-o de foarte mica sa se descurce cu anumite lucruri singura, gen spalat si mers la baie. Partea cu mancarea stiam ca nu va fi deloc ok, pentru ca fiimea doar ciuguleste si daca nu ii atragi atentia nici macar nu ciuguleste, doar vorbeste intruna cat altii mananca. Dar pana la urma o saptamana de mancat mai lejer, spre nimic, nu e un capat de tara si se repara ulterior efectele:D. 
Si apoi a venit scoala si prima tabara. In care nu am trimis-o din doua motive. Unu ca era fix in perioada noastra de concediu si doi ca mi s-a parut ca e o cheltuiala mare si mai ales inutila. Adica 1400 lei ca sa alerge in curtea pensiunii si sa vada un parc de aventura pe care il mai vazuse de 3 ori. Am zis pas. In capul meu, o tabara la 7 ani ar trebui sa insemne mai mult, mai ales la banii astia. Mai precis sa aiba o tematica, un scop, o orientare, ca e de pictura, de dans, de catarari, de calarie, de inot, de schi, de sculptat. Sa insemne si o parte de experiment, experienta, invatare, sa aduca ceva nou, o idee, pe langa partea aia de joaca in curte. Stiu ca unii nu vad lucrurile asa si spun ca o tabara trebuie sa fie doar cu alergat in jurul pensiunii, dar eu vad lucrurile putin altfel. Mai ales ca oferta este extrem de bogata acum. 
Anyway, dupa aceasta lunga introducere, sa ajung la idee si sa va povestesc de ultima tabara a picei, din care s-a intors ieri. In premiera, am decis sa incercam varianta unei tabere organizate nu de gradi sau scoala, ci de altii, deci un mediu complet nou pentru ea. Am ales cu grija firma cu care am trimis-o si tema taberei, in ideea de a fi ceva ce ii place. Asa am ajuns la Academia 1,61, niste oameni pe care ii stiam mai demult, personal si din povestile altora, si de care ne placea. In general ei organizeaza tabere si excursii pentru copii mai mari, de la 10 ani in sus, majoritatea de aventura, catarari, biciclete, chiar si mai extrem, supravietuire, la aia peste 14 ani. Tabara pentru pici de 7 ani in sus a fost gandita in jurul povestii lui Harry Potter si nu a avut nimic ”aventuros„ in ea, ci a presupus in principiu multa joaca in aer liber, concurs de vajhat, facut de maturi si baghete, amestecat de potiuni si chestii pe echipe. Dar partea mai dificila a fost faptul ca nu cunostea pe nimeni acolo....Andreea s-a intors dupa 5 zile mega incantata si a zis ca mai vrea cu ei. Eu eram foarte curioasa sa vad cum va relationa cu ceilalti copii, pe care nu ii cunostea, si mi-ar fi placut sa fiu o musca si sa vad ce face acolo, dar am incredere in ea ca s-a descurcat. Pana acum am aflat ca s-a inteles foarte bine cu o anumita fetita, de vreo 10 ani, si foarte putin cu alta fetita de vreo 8 ani, cu care a impartit si patul. 
S-a descurcat singura cu hainele (a venit fara o pereche de blugi si o soseta, dar asta e...:D) , mancarea, bagajul de excursii, dusul, dintii, colegii de camera. Problema cea mai mare pare sa fi fost dormitul, pentru ca au fost 3 in pat si nu le-a ajuns patura...Plus ca ea voia sa doarma si alte doua fetite vorbeau. Neplaceri clasice de tabara:D. 
O sa vedem zilele urmatoare ce ne mai povesteste, dar pana acum, toate bune. Asa ca daca aveti dileme pentru vacantele copiilor, o varianta misto sunt si taberele oamenilor astora:) 










Ce cauta copii de 3 ani la ateliere pentru +6?

Am descoperit in weekend un loc foarte misto, de care stiam, dar nu prea multe, si unde am de gand sa revin. E vorba de Muzeul COlectiilor ...