Cand viata iti da un pumn...

Uneori, nu prea des din fericire, viata iti face surprize neplacute. Te lasa sa te legeni o vreme pe valuri molcome, sa faci planuri, sa te certi aiurea si sa te impaci cu oameni dragi, sa ai impresia ca totul in jurul tau e roz si plin de sclipici. Si intr-o zi te loveste un pic peste fata si te arunca un pic in noroi. Ca sa iti amintesti ca totul nu e roz si plin de sclipici, ca valurile line pe care te legeni ascund si rechini si adancimi nebanuite. 
Unii zic ca soarta isi cam bate joc de noi uneori. Ca cineva acolo sus sta
si se amuza de nestiinta noastra. Ca karma. Ca asa e viata...
Asa e viata, si cu bune si cu rele. Primim palma, ne clatinam si apoi ne sprijinim în maini ca sa ne ridicam.  Nu e usor sa ne asezam la loc confortabil pe valul nostru rozaliu, dar macar stam in picioare si studiem apele. Vedem cam unde ne aflam si cum sa nu ne scufundam prea tare.
De Sfantul Valentin am plecat cu mic cu mare in Austria. La 6 dimineata eram pe autostrada spre Pitesti. La pranz mancam pe la Sibiu snitelele facute de mama si puse la pachet. Pe la 6 seara am ajuns la Budapesta si am identificat tristetea de hotel de tranzit unde ne-am cazat pentru o noapte. Pe la 8 ne-am apucat sa ne gandim unde mancam a doua zi la pranz si am decis ca pe langa Salzburg ar fi frumos. La 9 a sunat mama ca a murit tata. În somnul de dupa-masa. Uite asa, fara veste, fara semn, fara nimic...
Cel mai jucaus si vesel bunic s-a dus. Si zilele urmatoare am incercat sa ma conving ca asa va fi lumea de acum, fara el. 
Sa anunti o astfel de veste e greu oricum, dar de mii de ori mai greu unui copil de 5 ani pentru care bunicul era partenerul preferat de joaca. Sa ii explici de ce in loc sa mergem duminica spre Austria mergem inapoi spre Bucuresti...Sa citesti gandurile ei in tacerile care o inconjoara, sa descifrezi ce simte cand nu iti arata decat zambete...Inca suntem in soc, inca nu am apucat sa plangem, inca merg pe strada si ma astept sa imi apara in fata, cu sacosa neagra de piata si geaca de piele maro...
Andreea nu spune nimic. Doar de 3-4 ori a adus vorba de el, dar nu de moartea lui, ci de evenimente din trecut. Povestim linistit despre spectacolul de teatru la care au fost impreuna, despre trusa de creioane pe care i-a adus-o cu o zi inainte de sambata, sa o aiba in vacanta la schi...
Apoi a venit o viroza oribila si matza a fost cam rau. Cu crize tuse pana nu mai putea respira, cu obraji palizi si cearcane gri, cu lipsa de somn, lipsa de pofta de mancare, cu 3 vizite la camera de garda in 3 zile, cu injectii cu dexametazona si aerosoli si mii de medicamente. Cu doctori care dau din umeri si zic ca nu au ce sa ne mai dea...ca laringita, ca laringotrahee, ca traheobronsita. Nume care pentru mine inseamna doar tuse fara oprire.
Azi parca incepe sa fie mai bine...
Astept sa se termine tot. Si boala si teama si tristetea. Astept sa ajung intr-un punct in care pot dansa prin bucatarie fara sa imi vina sa plang pentru ca lui ii placea mult sa danseze. 
Astept sa ma asez din nou pe valul meu roz, cu sclipici.

Topurile noastre

La masa
Simbio. 
Pe primul loc cand iesim cu Andreea. E prietenos, cu mancare buna, oameni simpatici, toleranti la copii de varste diferite, cu viitoare terasa si stat la umbra langa un cocktail in timp ce infuleci un burger:d. Ne-a placut si varianta mica, din Centru, si varianta mare, de pe Negustori. În Centru Vechi ne era un pic mai usor de ajuns, dar e ok si la noul loc pana la urma

City Grill
pentru ca e destul de ok la pret, nu are fum, e curatel si dragut, fara sa fie prea fancy sau fitzos ca sa te duci cu al mic. Merge de un pranz rapid, fara fitze. 

La ceai/cafea
Tucano din Romana
Pentru ca are cam tot ce vrei in materie de bauturi calde, plus joculete pentru copii, plus canapele. Are camarute separate si poti gasi un loc unde sa lasi copilul sa se foiasca, sa se fataie, sa se joace. Plus ca are carti. Pe care le poti citi sau rasfoi. 

Paul
cam scumputz, dar dragut asa la o cafea cu o prietena. Si un mic dejun a la france, eventual

La culturalizare
Cel mai mult ne plac spectacolele de balet de la Opera. Cele pentru copii. Unele sunt mai putin reusite, dar am vazut si cateva foarte faine. 
Muzeul Antipa, pentru ca e cel mai dotat si mai interactiv dintre toate, desi ar putea sa ofere muult mai mult.
Muzeul de Geologie. PEntru ca are pietre de toate dimensiunile si culorile. Plus cranii de oameni preistorici, plus plansee cu formarea pamantului, plus alte informatii de geografie si 
Spectacolele de la Teatrul Ion Creanga. Cel mai mult mi-a placut Craiasa Zapezii, care a fost gazduit de Teatrul Excelsior. Mi-a placut mult de tot, desi poate a fost putin prea avansat pentru Andreea. I-a placut, dar nu stiu daca la fel de mult ca mie:d

La aer prin zona
Comana, frumos si la complex si la padure, cand nu sunt tantari. 
Ferma Animalelor, ne-a placut, am depasit etapa, dar merita un drum pt cei mai mici
Cocosul Rosu, alta ferma, mai de la tara asa, cu multe animale si sere de legume si plimbari cu caruta. E dragut, aer curat, miroase a balega si iarba. E ok
La noi in parc. 

Cum mai e ea

De cele mai multe ori e vesela, amuzanta, distractiva. Face glume si poante. Ne copiaza strambaturile. A depasit faza la care nu facea diferenta dintre gluma si serios si se supara cand ziceam ceva aberant. Acu rade. Si daca nu e chiar sigura ca e gluma intreaba pe soptite, sa se asigure.

Vine pe furis si se loveste de tine, explicand suav "a, scuze, nu te-am vazut!", gluma preluata de la ta-su si vesnic subiect de rasete intre ei.
Ar vrea sa se joace non-stop, plimba dupa ea prin casa dinozauri, cutiile cu figurine, carti, creioane, foarfece. Le uita peste tot. Le cauta. Le muta in alta parte.
Statul la masa e o plictiseala teribila. Ciuguleste cate ceva, niciodata toata farfuria. Inca mananca cu preferinta carne si paste. Si pizza si sandvis cu sunca. Restul sunt tolerate de gura mea. Bea ceai cu mare placere. Mai putin lapte. Nu prea mai iubeste iaurtul, dar a descoperit orezul cu lapte. 
Se infurie, se cearta, se oftica, pufneste, tranteste, fuge din camera si ne impunge cu degetul amenintator. Are replici, explicatii, motivatii, dar cand simte ca nu are ce zice tot la plans apeleaza. Si ce plans...
E prietenoasa, darnica cu limite, mare amatoare de povesti si enciclopedii. E avida dupa informatii. Despre planete, despre vulcani, despre animale, despre fantome, despre formarea pamantului si ce e in oceane, despre orice practic. Stie povestea cu Big Bang si cum se formeaza planetele si stelele. Stie despre istorie si civilizatii care nu mai sunt. Se teme de cutremure, desi nu a simtit niciunul... Si de sinele de tren.
Inca deseneaza si coloreaza mult, face forme din hartii, pune in scena povesti cu figurine si dinozauri, organizeaza gradinita de plusuri, face si desface legouri. 
E respectoasa si atenta cu educatorii si adultii in general. Mai rabufneste uneori pe noi. Cu noi stie ca limita e mai larga, ca mai trecem si cu vederea, ca intelegem oboseala si frustrarile. Cand depaseste limitele, o atentionam ca nu ne vorbim asa, ca nu tipam unii la altii, ca daca e suparata o ascultam, dar fara sa se rasteasca la noi. 
Vorbeste. Practic non-stop. Singura sau cu cineva. Pur si simplu vorbeste.
E un vulcan, un titirez, un parau de munte agitat. E o mare lina, soare cald de primavara, nor pufos pe cer senin. E in toate felurile. E Mutzi pentru noi. 

Vacantele noastre in trei. Idei de vara

Concediul de vara a fost intotdeauna ceva de neratat pentru mine, este sursa mea de energie pentru inca juma de an si scopul suprem ca sa ma duc la munca in fiecare dimineata. Intotdeauna mi-a placut la nebunie sa pregatesc Concediul. Ma gandesc la traseu, caut cazari, calculez rute, caut masina de inchiriat, bineinteles consultandu-l in toate si pe Dan. Pe modelul: eu caut intre mii de variante, selectez 2 si i le trimit sa aleaga si el din ele:))
Lucrurile nu s-au schimbat prea mult dupa aparitia Andreei. Singura diferenta este ca in primii 2-3 ani de viata ai dansei, am impartit concediul de vara in doua. 
7-10 zile pentru o plecare cu Andreea si 4-5 zile pentru noi doi. Am ales asa pentru ca Andreea a fost obisnuita de mica sa stea si cu bunicii, pe perioada de cateva zile, si pentru ca in cele 5 zile in doi alegeam locuri care ar fi fost dificil de vizitat cu un copil mic din motive ce tin de programul de masa si somn. 
Pentru ca se apropie vacanta de vara ( mai e un pic ca timp, dar pregatirile incep deja:d) o sa reiau pe scurt cateva detalii mai mult sau mai putin tehnice despre vacantele noastre in trei. Din fericire eu am doar amintiri placute despre plecarile cu Andreea si cred ca acest lucru se datoreaza in mare parte locurilor alese. Pe care vi le recomand si voua:

Vourvourou
În Vourvourou, peninsula Sithonia, am fost cand avea matza 2 si 3 ani. A fost destinatia ideala din punctul meu de vedere pentru acea varsta. 
Drumul pana acolo, cu masina, a durat 2 zile. Am facut pauza de o noapte in Bulgaria, la Bansko, care e cam pe la mijlocul traseului. Exista si varianta de a face totul din prima, cu plecare noaptea din Bucuresti si ajuns acolo dupa circa 12 ore, dar noi am preferat sa impartim in doua zile. Andreea nu era atunci cel mai comod pasager pentru ca are rau de masina si trebuia sa facem opriri destul de des. 
La cazare, am preferat variata de apartament, cu doua dormitoare separate si bucatarie, intr-un complex cu plaja proprie (Zinozis). Asta ne-a costat un pic in plus fata de cazarile care nu erau chiar pe plaja, dar am preferat varianta asta din comoditate. Satul/statiunea ofera insa multe variante, pentru toate bugetele. 
Pentru ca nu vreau sa cheltuim multi bani pe masa si complexurile all-inclusive, am preferat mereu sa avem bucatarie in apartament. Asa luam micul dejun si inca o masa a zilei in camera, iar a treia masa, pranzul sau cina, la diverse taverne. Aprovizionarea o facem local, la supermarketuri sau in piata, si ma orientez spre variante de masa rapide, gen paste, cartofi cu o friptura, pizza, niste sandvisuri sau salate.
Plaja nu este prietenoasa peste tot, in unele zone fiind pietre, dar exista portiuni accesibile de la drumul principal. Plus faimoasa Karidi Beach :d. 
Merita vizitata toata peninsula, de-a lungul coastei, pentru ca peisajul este deosebit. Mie cel mai mult mi-a placut in Vourvourou, Porto Koufo si Ormos Panagias.
De neratat este excursia cu barca cu motor, pe care o poti inchiaria doar cu pasaportul. De vis. 

Zakynthos
Pe Zakynthos am ajuns cand Andreea avea 4 ani, cand am avut curaj sa ne inhamam la un drum de 1200 km, impartit din nou in 2 zile. Am stat o noapte intr-un sat de munte din Grecia, pitoresc si linistit. Mare parte din drumul prin Grecia are loc pe autostrazi, ceea ce e bine, doar ca presupune niste costuri in plus. La asta se adauga o traversare cu feribotul, care dureaza cam o ora..
La cazare am ales din nou apartament cu bucatarie si 2 camere (levantino.gr) si plaja proprie. Complexul are si restaurant, chiar langa apa, asa ca am scutit uneori din drumul pentru masa. 
In afara de plaja proprie, inca 2 plaje frumoase sunt accesibile in 5-10 minute cu masina. Nu e de mers pe jos pentru ca nu exista trotuar, ci doar un drum destul de circulat care strabate toata insula. 
Pe langa faimoasa Navagio Beach, accesibila doar cu vaporasul, Zakynthos are multe alte plaje, fie clasice, largi, nisipoase, fie ascunse in golfuri pana la care cobori multisor cu masina. Noi preferam mereu variantele mai spectaculoase, dar exista si variante usoare in statiunile principale. 
Cel mai mult mi-au placut Porto Limnionas, Gerakas si Dafni Beach. Zante Town e dragutel, merita o plimbare de seara inainte de masa:)
Din pacate noi nu am vazut testoase, dar chiar si asa excursia cu barca inchiriata de noi a meritat toti banii. Se poate opta pentru excursie cu vaporasul, care merge mai in larg si acolo sunt sanse mai mari sa apara si broastele, dar mie nu imi place sa ma inghesui cu inca 30 de oameni pe vapor:d. Preferam sa ne facem singuri traseul, cu sau fara broscute:d
Alte douã excursii pe care le recomand sunt de la Agios Nikolaos, spre Blue Caves, si de la  Keri spre Keri Caves si insula Marathonisi. 

Roma
Am ajuns la Roma intr-un city-break de 4 zile cand Andreea avea 3 ani si jumatate. Parerea mea este ca asta e varsta la care poti incepe sa vizitezi orase si cu copilul, pentru ca programul de somn nu mai e asa strict, iar de mancat poate manca practic cam orice mananca si un adult. 
Totusi, pentru ca ea a facut toate plimbarile pe jos, a trebuit sa tinem cont de cat poate sa reziste si sa nu o chinuim cu vizite de dimineata pana seara. Am facut mereu pauza de odihna la pranz si de cele mai multe ori mancam acasa, in apartament. Seara porneam din nou la drum, dar pe un traseu mai scurt care se incheia cu o masa la restaurant. 
In varianta asta am vizitat cu ea Colosseumul, Forumul Roman, Trastevere, toata zona centrala, cu Fontana di Trevi, Pantheonul si pana la Piazza di Popolo si Spanish Steps. Pentru ca la 3 ani vizitarea unor pietre si cladiri nu e neaparat cel mai interesant lucru am transformat toate vizitele intr-o poveste despre romani care se bat cu dacii, despre imparati si palatele lor, dar si despre zane care lasa mici cadouri prin diverse locuri secrete din oras. 
In felul acesta matza a calatorit in toate partile, cu bucurie si entuziasm. Presupun totusi ca si inghetata consumata pe ici pe colo a ajutat destul de mult:d

Bulgaria
Am fost la Sunny Beach cand avea Andreea un an. N-as mai merge. Parerea mea este ca daca tot ai pornit la drum mai bine te duci pana in Grecia. E cu totul altceva si nici la bani nu iesi mult mai scump. 

Delta Dunarii, Sfantu Gheorghe
Noi eram fani Sf Gheorghe de dinainte de Andreea, dar pana la 5 ani ai ei nu am ajuns cu ea acolo. Cat era bebe ne-a fost usor teama sa mergem intr-un loc de unde nu poti pleca in caz de urgenta (vaporul nu e zilnic din pacate) si apoi am avut mereu alte destinatii in vedere. 
Dar Sf Gheorghe este o destinatie ideala pentru un concediu la Marea Neagra. E un sat mic, inca frumusel, cu niste bucatari excelenti, peste proaspat la discretie, plaja mare, larga, curata, apa mica la mal. Ai si Dunarea langa, si excursii cu barca pe canale, ai scoici la greu si pasaret si stuf. 
Rezultatul este o vacanta la mare extrem de sanatoasa si linistita, fara aglomeratia si mizeria din statiunile de pe litoral. 

Daca are cineva nevoie de detalii pe subiect, sunt aici:) Am pus si linkurile la postarile initiale pentru ca acolo am dat mai multe informatii.

Despre muzeele noastre

In ultima vreme am tot fost cu Andreeea pe la diverse muzee, in asteptarea soarelui si a weekendurilor cu schi. De fapt a fost mai mult Dan cu ea, caci pe partea de stiinta si istorie el e sefu in casa, in timp ce pe artisticarai si teatru sunt eu.
Ca idee, nu cred ca e o varsta anume la care trebuie sa incepem sa ducem copiii la muzeu. Cred ca experienta poate fi inceputa de pe la 2-3 ani, pe diverse paliere.
Cel mai potrivit pentru varstele mici mi se pare Muzeul Antipa. E plin de animale si priertenos cu cei mici, nu trebuie cine stie ce explicatii din partea parintilor si sunt   sanse ca cel mic sa reziste macar jumatate din muzeu de la prima vizita. Noi nu am insistat niciodata sa vedem tot muzeul din prima. E absurd sa ceri unui copil de 3 ani de exemplu sa aiba rabdare pe 2-3 etaje de muzeu si o multime de animale. Daca are, cu atat mai bine. Daca nu, renunti si mai vii si alta data. Vizita la muzeu nu trebuie sa fie o convoarda, ci ceva distractiv si asteptat cu nerabdare de cel mic.

Un alt muzeu care poate fi abordat de la varste mici este cel al Satului. La  2-3 ani e o poveste, cu casute de spiridusi si zane, cu masute de pitici si patuturi si zane. In felul acesta vizita devine o explorare a unei lumi fantastice, usor de "digerat" de mici. Mai tarziu, de la 4-5 ani in sus putem povesti ce este de fapt MUzeul Satului , de unde sunt casele acelea si cum folosim obiectele din ele.

Muzeul Bucurestiului - Palatul Sutu
Andreea e fascinata de povesti despre istorie chiar daca nu are notiunea timpului (pentru ea importante sunt: vremea dinozaurilor, vremea lui Traian si vremea noastra), asa  ca nu a fost greu de covins sa intre la Sutu. Muzeul in sine e o mica gluma, are doar o sala dedicata Brancovenilor in care se pot vedea diverse furci, topoare, iatagane, scuturi si alte chestiuni specifice vremii. Si un colt in care este expus un schelet gasit in parcarea subterana de la universitate - ceva deosebit. Dar merita un ochi rapid intr-o zi cu ploaie:)

Muzeul de Istorie
Vizita muzeului incepe cu Lapidarium, adica o gramada de vestigii gasite la Histria, Tomis si Calatis dispuse in jurul unei reproduceri al Columnei lui Traian. Mno, un copil de 4-6 ani isi pierde interesul in cca 10 minute uitandu-se la pietre, indiferent de cate povesti scorneste parintele de langa. Asa ca mai bine va orientati rapid catre Tezaur. Aici pe Andreea o o captiveaza la inceput ceva bijuterii din cele mai vechi timpuri, insa pe masura ce ne plimbam prin muzeu, exponatele par fix la fel: monede si bijuterii.  Abia cand am ajuns in dreptul bijuteriilor regale i-a crescut interesul :)
Din pacate cam atat am putut vizita, restul muzeului este in renovare, reamenajare, re-ceva..Restul muzeului inseamna cam tot ce se afla la etaj!

Muzeul de Geologie
Aka Muzeul de pietre, cum il stie Andreea. Este un muzeu spectaculos, mai ales acum cand gazduieste o mica expozitie dedicata dinozaurilor din Hateg. Insa si fara expozitia de dinozauri tot are ce arata, poti afla despre evolutia omului, despre miscarea continentelor si, bineinteles,despre pirite, agate si diamante. Plansele sunt vechi si cam prafuite, dar interesante si completate cu ceva explicatii de la un adult pot face parte dintr-o lectie frumoasa de istorie sau geografie în joaca. Ca idee, Andreea a fost captivata de modelele de cranii cu oameni preistorici si moderni, de scoicile de toate formele si marimile, metale, pirite si alte dracovenii stralucitoare, plansele cu vulcani si formarea pamantului, o cronologie a aparitiei vietii si evident dinozaurii care au trait pe teritoriul României.

Avem in plan sa mergem si la Muzeul de Arta in curand, sa studiem un pic picturile de acolo.
Parerea mea este ca majoritatea muzeelor de la noi ar putea fi mai interactive si mai up-to-date in materie de prezentare si imagine. Ele sufera la capitolul exponate si dotari si sunt greoaie si pentru un adult, dar pentru un copil.. Asta nu inseamna ca nu merita o vizita sau chiar mai multe:)

PS: la acest post a participat si tati:d 

Ce cauta copii de 3 ani la ateliere pentru +6?

Am descoperit in weekend un loc foarte misto, de care stiam, dar nu prea multe, si unde am de gand sa revin. E vorba de Muzeul COlectiilor ...