Primele incercari de citit

Intre un teanc de picturi, niste figurine de lut modelate de noi si o gramada de alte jocuri de seara, mai introduc din cand in cand o "lectie" de citit. Planul meu era sa fac asta constant, 10-15 minute 3-4 seri pe saptamana. Dar evident nu prea reusim. Timpul e scurt, de multe ori o vad obosita sau fara chef si o las doar sa se joace. Deja face destule la gradi asa ca nu vreau sa ii aglomerez si serile prea mult. 
Totusi, m-am inspirat de la Camelia si am facut un plan:d. Tot e un inceput. Am impartit procesul de invatare in etape, am printat materialele si le-am pus in plastice. Pana acum am terminat prima etapa, in care am povestit despre vocale. Jocul era sa citeasca o serie de cuvinte de 3 litere si sa le aseze sub vocala potrivita. 
Asa, sub forma de joculet, lucrurile merg foarte usor. 
Saptamana asta am facut pauza pt ca suntem in pregatiri de Halloween, sculptam dovleci, pictam monstruleti si asteptam petrecerea de joi. Vineri are inot. Sambata alta petrecere, acasa...
Saptamana viitoare incepem lectia nr.2:)
Filmuletele sunt cam ametite caci dansa daca vede ca pornesc camera incepe sa se prosteasca. Le-am pus doar ca sa vedeti un pic cum se desfasoara "lectia". 

Piatra Arsa-Pestera-Babele

Weekendul ce tocmai a trecut a fost vara. Cald, soare, niciun nor. Asa ca am planificat o iesire la munte, cu prietenii nostri. 
Am pornit sambata dimineata spre Valea Prahovei, convinsi ca o sa petrecem mult timp pe drum, avand in vedere ca toata lumea aflase de vremea insorita ce se anunta in weekend. Dar nu. A fost ok. Am plecat la 9 si am ajuns sus la Piatra Arsa aproape de 12, cu o pauza de cumparaturi la Mc:d. Avem acest prost obicei ca pe drumul spre munte sa ne aruncam niste junk food in burta. Si doar atunci ok?:D. Si doar noi. Andreea a primit o briosa.
La Piatra Arsa era evident jumatate de Bucuresti, caci de cand ajungi acolo cu masina toata lumea a descoperit ce misto e pe platoul Bucegilor. Unii parasesc chiar cabana-hotel si pornesc pe drum spre Babele....
Anyway, noi ne-am cazat, am bagat niste cranturi de drum si haine in rucsaci si am pornit spre Hotel Pestera, care este pe partea cealalata a muntelui, langa Lacul Bolboci. Traseul, deosebit de frumos, dureaza cam 1.5 h, cea mai mare parte in coborare usoara, aproape orizontal. Ultimele 10-15 minute sunt un pic dificile pentru ca se coboara accentuat, pana in spatele hotelului Pestera. Pentru ca unul dintre stalpii cu semn era cazut noi am deviat un pic de la drum si am ajuns in balarii, un pic mai departe de hotel. Nicio problema, am sarit peste un parau, am urcat pieptis o panta si am ajuns la telecabina. Pe care urma sa o luam spre Babele. Asa era planul...
Doar ca, surprise, telecabina Pestera-Babele nu merge, pana prin decembrie daca am retinut eu bine ce scria pe usa....
Dupa socul initial, am zis ca asta e, sa mancam caci de foame ne cam era foame si apoi o pornim inapoi, la deal, spre Piatra Arsa. Am avut un pic emotii cu Andreea pentru ca eram sigura ca nu va fi prea incantata de ideea de a face acelasi drum si inapoi, dar dupa ce i-am explicat ca porcaria de telecabina e stricata si ca, asta e, trebuie sa ne intoarcem pe picioare, a pornit la drum la fel de vioaie si plina de energie ca si la dus. Practic a topait ca o caprita vreo 4 ore in ziua aia, a vorbit in continuu si la dus si la intors, iar seara s-a jucat prin cabana pana pe la ora 9 juma, cand am decis sa ne retragem in camera:).
hai ca am pornit...
 cei doi cautatori de semne
la nevoie acceptam ajutoare
"cum adica trebuie sa urcam inapoi pe aici?!"
 si pe aici...?
 yep...tot la deal
 da, buna idee, o pauza de masa
mai avem doar dealul ala din fata:d
A doua zi, la fel de soare, la fel de cald, am plecat de la Piatra Arsa pe la ora 10, spre Babele. Dupa primele zece minute de deruta, caci pornisem de fapt spre Cota 2000, ne-am regrupat si am luat-o usor la deal. Traseul spre Babele dureaza cam o ora si e destul de usurel in prima jumatate, cand se merge lejer, pe platou. Apoi incepe o urcare cam lunguta spre cabana. Dar descoperirea unor pete de zapada a dat energie noua matzei, care a uitat de oboseala si a ajuns topaind pana sus. Dupa un picnic scurt la umbra babelor am luat-o inapoi spre Piatra Arsa, de data asta pe drumul de masina. Ca sa intelegeti cum era pe el imaginati-va Magheru intr-o seara de vara. Cam asa. Puhoi. Si in fata si in spate. Asa ca pana la urma am abandonat drumul si am luat-o de-a dreptul prin iarba, taind toate curbele pana la cabana. Andreea si nashu mic Matei au decis ca sunt niste eroi care se lupta cu balaurul de la castel asa ca principala grija a fost sa nu se loveasca cu betele (aka sabii laser) nu ca nu vor reusi sa termine drumul singuri...
ok, deci pe unde?
 pe aici?
 acolo trebuie sa ajungem?....
 zapada?de unde a venit?
 vedeti dealul ala din spate? de acolo vin:D
Dupa pranz, pentru ca mai aveam timp pana se intuneca am decis sa mergem cu masinile pana la Pestera Ialomicioarei, nestiind ca drumul inseamna vore 20 de km pe serpentine inguste:d. Ajuns, vizitat rapid, frumos, placut, hai repede inapoi ca e 5 si se face bezna:d. Cam asa. 
Ne-a placut. Repetam. Mai ales ca matza e mare umblatoare si n-are nicio problema cu drumetiile pe munte:)

Despre parenting, in teorie

Fix acu trei ani pe vremea asta tocmai terminasem de citit Unconditional Parenting, de Alfie Kohn. Am fost o vizionara, stiu..Zilele astea toata lumea vorbeste de dansul si cartea lui pentru ca, in sfarsit, a fost tradusa si in romana si lansarea are loc in curand.
Eu am ajuns la carte dupa ce citisem despre ea pe bloguri de afara. Acolo domnul este foarte cunoscut si laudat/criticat de ani buni, in schimb la noi trendurile se misca mai incet. 
Ce mi-a placut mie la acest domn este ca, dincolo de un teoretician al parentingului (ce aiurea suna...:d), Kohn este si parinte la modul practic, asa ca fiecare sfat este insotit si de exemple din viata de zi cu zi. El povesteste intamplari din propria familie si cum a ales sa rezolve anumite conflicte. 
Ideea de baza este iubirea neconditionata. Adica iubeste-l indiferent de ce face. Simplu. E al tau il iubesti. Asta e. Si cand greseste. Si cand are un esec. Si cand, poate, nu ajunge ce sau cum visai tu.
Kohn mai spune "fara recompense si pedepse", caci ele invata copilul sa faca ceva nu pentru ca ii place sau pentru ca asa invata, ci pentru ca va primi sau nu un anumit lucru la final. Aici sunt de acord pana la un punct. Nu accept pedepsele fizice sau cele care jignesc si injosesc copilul. Nici in gradinite nu mi se pare ok folosirea "scaunului rusinii" cu acest nume. Dar cred ca orice copil trebuie sa invete ca actiunile lui au consecinte si ca ele pot sa-i placa sau nu. 
Un alt sfat este sa nu folosesti lauda. Sa scoti din vocabular pe "bravo", cuvant atat de folosit de parinti din clipa cand cel mic da semne ca vrea sa se ridice in picioare si pana cand ajunge premiantul clasei:d. Aici, din nou, as alege calea de mijloc. Cred ca uneori abuzam de laude si avem tendinta de a exagera fiecare mica reusita a copilului, aruncand un bravo la fiecare pas pe care il face si fiecare mazgaleala pe care o creaza:d. Totusi sunt momente in care o lauda binemeritata nu strica. Pana la urma si noi ca adulti ne bucuram de o vorba buna.
Mi se pare fals si rece ca atunci cand vine la mine triumfatoare cu un desen frumos sa imi infranez lauda si sa ii spun in schimb ceva de genul "e un desen care reprezinta o oaie. cum te simti acum ca l-ai terminat?". Sau asa ceva...
Pana la urma multe dintre propunerile lui Alfie Kohn sunt de bun simt si inclin sa cred ca majoritatea parintilor le practica in mod natural. Ca orice metoda de parenting ea se adapteaza fiecarei familii si personalitatii copilului. Ceea ce merge la unul poate trebuie usor schimbat la altul.
In general ma amuza destul de mult apetitul multor mame de la noi pentru cautarea obsesiva a unei metode omologate de crestere a copilului, nevoia de a se incadra undeva, de a apartine unui curent. Numarul impresionant de cursuri si conferinte despre cresterea copilului mi se pare din nou un fenomen incredibil, care se bazeaza probabil pe lipsa de incredere a multor parinti in propriile instincte (nu vreau sa vorbesc despre masinaria de marketing din spatele fiecarui teoretician de acest gen...). Nevoia de a primi un soi de manual de utilizare a copilului. De a se asigura ca reactiile celui mic sunt normale. De a primi solutii la situatii pe care nu le poate controla prea bine. Unconditional parenting, concept continuum, attachment parenting (si multe altele) sunt pana la urma niste teorii care pot sau nu sa mearga in familia ta. Poti  prelua o idee de la una, alta de la alta. Poti adapta. Poti de exemplu sa iti porti copilui, dar sa folosesti si carucior. Poti sa il implici in activitatile tale zilnice, dar sa il culci singur in camera. Poti sa te joci cu el de-a animalele, dar poti sa ii ceri sa te lase in pace cand ai ceva important de facut.
Nu sunt de acord cu lipsa completa a limitelor impuse, pana la transformarea copilului intr-un stapan absolut al casei. Si nici cu ingradirea maxima a celui mic, transformarea lui intr-o papusa obedienta.
Atata timp cat refuzi bataia si jignirile ca metode educare, respecti dreptul copilului de a decide in aspecte potrivite varstei lui, stabilesti limite ce tin de siguranta lui fizica si respectul celor din jur si ii arati deschis ca il iubesti si il asculti, daca te joci cu el in fiecare zi, eu zic ca sansele de a face greseli de nereparat se reduc considerabil.

Despre ce uitam

M-a intrebat o mamica zilele trecute cum am reusit sa o conving pe Andreea sa doarma singura si sa nu mai planga asa mult. Si mi-am dat seama ca nu mai stiu exact:d. Imi aduc aminte clar ca in primele luni a plans mult, foarte des si ca niciodata nu ma prindeam ce are. Caci nu era nici foame, nici frig, nici somn, nici vreun alt disconfort vizibil. Plangea si in brate si in leagan si in carucior si la mine si la ta-su. Imi amintesc clar ca ma plimbam cu orele prin parc si cam jumatate din timp plangea, sau se foia nemultumita sau scartaia intr-un fel care zicea "hei, tu nu vezi ca am o problema?". Da, dar care era problema nu am aflat. 
Si uite asa, la un moment dat nu a mai plans asa des. Nici asa mult. Si cumva problema s-a rezolvat. Or fi fost niste colici, o fi fost altceva....
Tot asa imi amintesc ca in primele saptamani adormea seara la ta-su pe burta, singurul loc care parea sa o calmeze. Apoi o puneam incet in patut si dormea linistita pana pe la 1-2 cand manca. Dar nu-mi aduc aminte exact momentul in care n-a mai adormit pe burta, ci o puneam treaza in patut si adormea singura destul de repede. 
Imi amintesc din nou ca la un moment dat, sigur dupa 1 an, caci statea in picioare deja, a avut o perioada cand, la vreo juma de ora dupa ce o culcam, incepea sa ma strige si sa planga. Si stiu clar ca ma duceam la ea de cateva ori, o linisteam, o mangaiam, o culcam la loc, doar pentru ca la 2 minute dupa ce ma urcam la mine in pat sa ma strrige din nou. Am stiut atunci ca daca o iau cu noi in pat asa va ramane. Ca nu o s-o mai conving prea usor sa doarma in patul si camera ei. Si impartitul patului, varianta testata de vreo 2 ori, nu ne multumea pe niciunul dintre noi trei....Asa ca am acceptat sa fac zeci de ture pe noapte la ea in camera. Stiu ca la un moment dat nu s-a mai trezit noaptea deloc, dar nu reusesc sa-mi amintesc daca s-a intamplat dupa 2 saptamani sau o luna sau 5 zile. 
Presupun ca e un proces normal. Sa uiti detaliile mai putin placute. Sa retii momentele frumoase. Asa creierul tau nu se incarca de informatii greu de digerat, ci face mereu loc pentru noutati. 
Stau acum si ma uit la ea, o mica domnisoara galagioasa si haioasa, si imi doresc sa nu uit nimic. Nimic din ce facem si spunem si traim. 

Blog de carte

Am un nou "pet project". E o idee mai veche pe care am tot ocolit-o din lipsa de timp, dar pana la urma am decis sa o apuc de coarne. Ideea mi-a venit in ultimul an, cand mare parte din cartile Andreei le-am luat prin comanda online, in special pentru ca nu am timp de cautat prin librarii.
Metoda, desi foarte comoda, creeaza o problema. Si anume nu vad cartea, nu stiu cum arata in interior si de multe ori m-am trezit ca am cumparat nu chiar ce vroiam...Solutia mea a fost sa merg mai ales pe recomandari, pe carti vazute la altii sau de care mi s-a povestit ca sunt ok.
Ideea mea? Un blog de prezentare a cartilor pentru copii, cu foarte putin text si foarte multe poze care sa te convinga sau nu sa cumperi cartea. 
Scuze pentru calitatea nu mereu buna a pozelor...M-am grabit sa pornesc cumva proiectul. Pe parcurs o sa am mai multa grija.

Vorbedesprecarti.blogspot.com


Fluturasi din frunze pictate

Am vazut ideea pe un site de afara si mi-a placut la nebunie. Mai ales ca aveam la indemana toate "ingredientele" necesare: frunze mici, cazatoare (nush de la ce copac, recunosc) si oja de mai multe feluri. In plus, Andreea a luat azi din parc un bat care s-a potrivit de minune la jucareala noastra, iar eu tocmai am cumparat un ghem de sfoara zilele trecute. Asa, doar sa fie prin casa. 
Deci am luat ideea si am crescut-o un pic. M-am gandit eu ca n-are rost sa ne mozolim pe maini (si nu numai:D) cu oja doar ca sa facem niste fluturasi care apoi se vor pierde prin camera si se vor rupe. Hai mai bine sa-i prindem cumva si sa-i agatam...
Pe scurt
Am cules frunze de prin parc. Astea, sigur le stiti 
Le-am vopsit cu oja pe ambele parti. Apoi le-am facut puncte. Ulterior Andreea a decis ca unele sunt buburuze, nu toate sunt fluturi...
La final le-am agata de usa camerei ei, unde deja era lipita o zana rosie. S-a potrivit de minune

Excursie la tara

Ieri matza a fost in a doua excursie cu gradi. Prima la gradinita noua. A fost frumos, dincolo de vremea un pic cam cenusie. Initial, am ezitat sa o lasam pentru ca pretul mi s-a parut piperat. Apoi am pus in balanta placerea, experienta, faptul ca va sta toata ziua afara vs suma ceruta si am zis ca pana la urma nu sunt  primii bani pe care ii dam constienti ca sunt cam multi...Si nu vor fi nici ultimii.
Bucuria cu care s-a intors Andreea aseara si povestile pe care ni le-a turuit m-au convins ca a fost o decizie buna. 
Intamplarea a avut loc la ferma Cocosul Rosu, care, spre deosebire de Ferma Animalelor, care are un scop pur turistic si educativ, este o ferma in adevaratul sens al cuvantului. Foarte bine organizata, curata, mare, cu sere de legume, restaurant, loc de joaca, pivnita cu bunatati, vreo 200 de porci, plus oi, vaci, capre, gaini si alte oratanii, ponei pentru copii, carute de plimbat la tiroliana, etc, Cocosul Rosu e un loc unde merita sa faci un drum in weekend. Oamenii de acolo sunt prietenosi si rabdatori cu astia mici, asa ca le povestesc despre rosii si castraveti, ii plimba cu poneiu, cu caruta, ii lasa printre oi si capre...
Noi am fost prin primavara trecuta cred acolo si ne-a placut. Imi aduc aminte ca am avut mici probleme cu servirea mesei pentru ca nu aveau aproape nimic de pe meniu si a  durat si mult pana au adus ceva. Dar in rest a fost ok.
Se pare ca atunci cand se merge in grup organizat lucrurile se misca ceva mai repede. Cumva, cei mici au avut timp si de mic dejun si pranz si de gustarea de seara, au apucat sa se dea cu tiroliana, sa faca painici, sa vada toate serele si animalele, sa vada cum se face branza si cum se mulge vaca, sa dea de mancare la oi si sa vada si "camara de toamna" care mie mi-a facut rau cu ochiu in poze.
Una peste alta a fost o zi frumoasa pentru ei. Asa ca inghitim in sec la gandul ca o zi la tara ne-a costat cam cat o pereche de cizme si asteptam urmatoarea intamplare :)

Duminica printre prieteni

Cand tatii fac asta..
 
 
Copiii fac cam asta...
 
Mamele nu apar in poze. Ele degustau vinul, sa se asigure ca se potrivea cu mancarea...

My fighter

Hm, as vrea sa ramana asa si mai tarziu. Mica luptatoare, delicata, dar curajoasa. Uneori emotionata, dar mereu cu capul sus. Un pic timida, dar refuzand sa cedeze. Un pic fluturas, un pic albina...

Frunze galbene si altele de zis

Cred ca a cam venit toamna. Adica initial am fost nesigura. Am zis ca e un frig temporar si trece. Frunzele erau inca verzi in parc. Si inca gaseai flori prin iarba. Apoi ne-am trezit ca ne cad castane in cap la locul de joaca. Si ca cei mici cara sacose pline acasa sa faca nush ce cu ele. Asa ca am cules si noi cateva. Dar tot nu eram convinsa.
Azi insa am decis ca a venit toamna. Pentru ca trecand pe langa parc am vazut copacii galbeni si portocalii. Asta clar nu poate fi vara. Chiar daca frigul s-a mai potolit si ziua e chiar cald. Copacii zic ca e cam toamna. 
Asa ca am in plan sa culegem frunze si sa le agatam prin camera. Si sa mai adunam castane. Nush de ce. Pentru ca sunt frumoase doar. 
Si sa facem ornamente de fetru pentru ca nu exista material care sa "strige" toamnaaa mai tare ca dansul. In capul meu evident. 
Si printre altele ne pregatim de Halloween. Andreea are deja costumul. De vrajitoare. Cu palarie tuguiata si rochita negru cu auriu. Suntem inca in dilema unde o sa petrecem pentru ca se anunta mai multe intalniri posibile. Poate reusim sa le adunam pe toate intr-un singur loc...
E frumos si cald la noi. Miroase a must. Acu nu mai miroase de fapt pentru ca l-am baut. Inca refuz sa cumpar banane, astept prima bruma. Pentru mine bananele sunt fructe de iarna, cand nu ai cirese si pepeni si nici macar pere sau struguri calumea. Atunci trei pe banane si portocale. Dar inca nu. Mai e timp.
Azi am cules doua idei de facut acasa. Vi le dau si voua...
Atarnatoare de sfoara colorata cu fetru
Castel de carton de pictat manual:d. Evident, o sa incercam varianta muult mai simpla. Vedem ce iese. 

Borcanu cu muraturi

Cand in toate pozele de la gradi zaresti un zambet, un ras, o privire ghidusa, stii ca e ok. Ca e ea e fericita. Cand o iei seara odihnita si vesela, topaind spre casa si povestind din proprie initiativa intamplari de peste zi, stii ca sunteti intr-un loc bun. 
Cand primeste vineri seara si un borcan de muraturi pentru iarna, puse de copii, pentru parinti, respiri usurat pentru prima data dupa mult timp si astepti linistit iarna:)

Noi

PS: inca n-am primit desenul. E la gradi. Daca la mine in brate/burta e un bebe, sa stiti ca e doar in imaginatia Andreei:d. Sau poate e ceva desenat pe rochie....O sa ma lamuresc maine:))

Noua grupa mijlocie

Luna octombrie inseamna pentru noi un nou inceput. Nu, nu am emigrat intr-o tara calda si plina de frumos. Pentru asta asteptam sa castigam la Loto:d.
Am schimbat doar gradinita. Dar pentru noi, la momentul in care suntem, si mai ales pentru Andreea, este o schimbare importanta.
Este a doua oara cand ne mutam. Prima data am trecut de la cresa la gradi. Si acum, ca si atunci, schimbarea e acceptata destul de usor de matza. Am stat de vorba in liniste, am raspuns la toata intrebarile ei, am linistit toate temerile si cel putin deocamdata lucrurile merg bine. Evident suntem abia in prima saptamana, cand totul e nou si minunat, si ma astept sa mai apara momente de ezitare, mici lacrimi ascunse, intrebari nelinistite. Le luam pe fiecare la puricat si mergem inainte.
Cea mai mare suparare a Andreei la aflarea vestii a fost ca nu vin si prietenii ei cu ea...Tocmai de asta imi era teama sa nu fie refractara la mutare, pentru ca este la varsta la care deja stabileste relatii, prietenii, preferinte.
Faptul ca s-a intalnit la noua gradi cu o fosta colega a ajutat mult la acomodare. Ca si faptul ca o stia deja pe educatoare. Si ca ii place. Si ca locul in sine este vesel si luminos si cei mici se iau cu joaca si uita de emotii.
Decizia de a schimba gradi nu a fost usor de luat. Ne-a placut mult primul an aici, educatoarea Andreei a fost marea ei iubire. Era ok ca in 5 minute eram acolo, pe jos, de acasa. Ca aveau o curte umbroasa, cu vita de vie si toata vara au stat mai mult afara. Ca doamna Neta bucatareasa era calda si prietenoasa...

Asa ca deocamdata suntem intr-o perioada de tranzitie. Ne adaptam la noul loc, la copii, la program..Noua ne place tare mult acolo. Important e sa fie si Andreea de aceeasi parere:)

Experiment cu cristale

Cine nu iubeste cristalele? Cine nu vrea niste diamante si rubine la indemana? Ei bine noi le-am facut in bucatarie. Si inca foarte simplu.
Metoda: se amesteca sare, multisor asa, vreo 4-5 linguri, cu o cana de apa fierbinte. Apoi se adauga colorant alimentar. Noi am vrut sa facem culori diferite asa ca am impartit apa in vreo cinci cescute si am colorat-o, cu rosu, cu verde, cu galben (cred ca merge si cu acuarela la tub..)
Apoi se pun cateva hartiute pentru briose pe o tava si se trantesc delicat cate 2 linguri de apa sarata colorata in ele.
Ca sa fim siguri ca avem si backup am pus cateva linguri de apa si pe o farfurie imbracata in folie de aluminiu, sa nu absoarba lichidul. Pe farfurie puteti pune apa de culori diferite, iese chiar mai interesant, ca un curcubeu asa....
Se ia tava cu chestii si se pune undeva sus, la adapost, vreo 2 zile. Noi am pus-o pe frigider, sa nu ajunga Andreea la ea...
Dupa 2 zile arata cam asa
Noua ne-a placut:). Andreea a studiat cristalele cu lupa si a vazut ca arata ca niste stelute minuscule. A inteles ca apa s-a evaporat si sarea a ramas acolo, sub o noua forma.
PS: acelasi experiment se face teoretic cu zahar in loc de sare, dar noua nu ne-a prea iesit...

Ce cauta copii de 3 ani la ateliere pentru +6?

Am descoperit in weekend un loc foarte misto, de care stiam, dar nu prea multe, si unde am de gand sa revin. E vorba de Muzeul COlectiilor ...