Raguseli de sezon

A venit toamna. Superb. A venit si prima viroza, am trecut de ea. Imediat dupa dansa a venit si prima raguseala caraghioasa din viata matzei. E asa caraghioasa ca o punem sa ne cante si sa vorbeasca doar ca sa ne amuzam. Da, stiu, oribil obicei. Dar pentru ca e la randul ei incantata de vocea groasa pe care o are, Andreea nu se lasa rugata, va chiar se ofera singura sa ne faca un recital.
sau chiar doua
Printre trei behaieli si cateva lingurite de miere am facut si un "calendarul naturii", nu prea artistic el, dar eu zic ca e destul de clar si usor de folosit. Normal ca deocamdata o sa particip si eu la completarea lui zilnica, dar ei i se pare foarte interesant sa puna cartonase acolo, sa bifeze ce zi e, daca e soare sau nor, etc (deocamdata face asta la gradi). In plus in felul asta exersam si cifrele si incet incet mai prinde si cate o litera.
Apropo de asta am bifat si prima sedinta la noua gradi.
Fata de anul trecut cand eram oarecum emotionata si destul de pornita sa rezolv niste nemultumiri, acum ma simt deja veterana si pot privi relaxata agitatia altor parinti pe vesnica tema a racelilor de gradinita. weeelll...toamna trecuta eram furioasa pe cei care isi aduc copiii mucosi si tusitori la gradi, mi se parea nesimtire, lipsa de respect fata de altii si lipsa de grija fata de copil. Ma intrebam cum se poate; sa accepti un copil mucos in gradi si cum sa-l aduci tu ca parinte. Dupa un an de gradi insa m-am calmat.
Concluzia mea este ca indiferent daca iti tii copilul acasa sau nu, indiferent daca in grupa sunt 5 copii sau 10, daca ti se pare ca educatoarele il tin prea imbracat sau prea dezbracat, indiferent ce siropuri, pastile si alte vrajitorii ii dai, de racit tot va raci si inca destul de des in lunile de toamna. Cand vine gerul lucrurile se mai calmeaza. Apoi revin in forta in primavara si iar se calmeaza vara.
Asa ca nu mai pretind sa nu vad muci in gradi si sa nu aud tuse.  E imposibil sa tii copilul 2 saptamani acasa. Si o saptamana e mult pentru unii. E normal sa=l tii acasa daca are febra si tuseste pana ii ies plamanii pe nas. Daca are streptococ sau ia vreun antibiotic. Atunci da, pretind sa fie departe de alti copii.
Dar altfel, lasa-l in pace. O sa treaca si perioada asta a copilariei si o sa scapam si de virozele dese.
Asa ca nu ma mai incrunt cand aud tuse la vestiar si nici cand vad vreun mucos iesind din sala. Mai ales ca si Andreea tuseste acum ca un magar. Odata ce trec de filtrul medicului de la usa, e suficient pentru mine.
Inteleg teama si nervii celor care abia au inceput gradinita, asteptarile mari si micile deziluzii, inteleg speranta ca al lor nu va raci sau ca va raci rar, mandria ca au avut cel mai sanatos copil din cartier si mirarea ca acum e racit...hei, sunt veterana deja:)). Mucii si tusea nu mai au secrete pentru mine. Si uite asa, cu o mica amigdalita si niste tuse am trecut si de luna septembrie. Hai ca nu mai e mult si vine zapada:d

Roma la 3 ani - detalii

Am supravietuit si primului city-break cu Andreea. Si nu numai cu Andreea, ci si cu trei bunici:). Una peste alta, dincolo de oboseala si alergatura inerenta unui astfel de experiment, a fost foarte frumos.
Am plecat miercuri dimineata, cu geanta burdusita de carticele, creioane si joculete pentru avion. Ma gandeam sa nu aiba emotii sau sa se sperie de ceva matza asa ca luasem recuzita pentru atragerea atentiei. Nu a fost cazul. Drumul cu avionul a fost pentru ea ceva banal, ca o plimbare cu masina. A vorbit insa in continuu 2 ore ceea ce pentru mine, trezita la 5 dimineata, a fost cam mult:D.
La Roma, dupa ce ne-am cazat in cele doua apartamente rezervate, am pornit la drum. Prima zi a fost cu ploaie, dar ne-am descurcat si asa, refugiindu-ne in Basilica Sf. Petru.
Dupa ce s-a oprit rapaiala am pornit spre centrul Romei, pe la Spanish Steps si punct final Piata Navona.
In urmatoarele zile am impartit plimbarile in doua, ca sa respectam un pic si programul matzei. Dimineata ne intalneam cu totii pe la ora 10.00 si luam metroul spre centru, noi avand apartamentele pe langa Vatican, deci departe de celelalte obiective turistice. La pranz luam ceva de mancare la pachet si veneam acasa, apoi eu si Andreea bagam niste somn, iar seara la 5 reluam plimbarile, mancam in oras si apoi inapoi acasa pana la maxim ora 10.30.
Intr-o singura seara domnisoara a adormit in Ergo in spatele meu, in rest rezistand si la mersul pe jos si la statul treaza pana la ore care depaseau un pic programul ei obisnuit. Adevarul este ca a mers foarte mult, a alergat, a topait si a fost neasteptat de interesata de ruine:d. Bunicul a fost mereu pe faza cu povesti despre daci si romani, despre statuile fara cap, coloane, cladiri, rezultatul fiind ca in continuare Andreea ma intreaba la fiecare statuie sau casa mai veche pe care o vede "de cand e?"...
Cel mai mult i-a placut la Colosseumul, fiind si cel mai spectaculos loc vizitat, dar a studiat cu atentie si Sf. Petru, unde s-a mirat indelung ca Isus nu are decat chiloti pe el:d, si a alergat in voie printre copacii uriasi din parcul Borghese.
Seara, la restaurant, manca doar paste, ca si noi de altfel, asa ca la pranz i-am luat mereu ceva cu carne, legume, sa nu aiba in burta doar faina. Laptele de seara a lipsit de vreo doua ori, fiind prea tarziu ca sa-l mai dam. Am cumparat fructe super bune din piata si i-am dat in plimbarile lungi de peste zi, dar a bagat si vreo 3 inghetate in cele 4 zile de Roma:d.
Ca traseu am vizitat asa:
prima zi, seara: Sf. Petru - Castelul Sant'Angelo - Piazza Navona
a doua zi, dimineata : Colosseum si Forul Roman; seara : Spanish Steps-Fontana di Trevi-Panteon
a treia zi, dimineata: Piazza del Popolo, parcul Borghese; seara: Circo Massimo, Palatin- Trastevere (fyi taxi din Trastevere pana la Vatican este 11 euro)
a patra zi, dimineata: din nou Piazza del Popolo si parcul Borghese cu bunicii de data asta, plus o plimbare cu trenuletul. Apoi masa de pranz si gata, spre aeroport.
Concluzia mea este ca se poate sa vizitezi un oras si cu un copil de 3 ani daca iti adaptezi un pic programul si daca piticul e obisnuit cu mersul pe jos. Altfel poti opta pentru carucior, dar in Roma de exemplu ar fi fost cam chin pentru ca e puhoi de popor pe strazi si la metrou, sau pentru un mijloc de carat in spate, care sincer pe mine incepe sa ma depaseasca. Am dus-o pe Andreea intr-o seara din centrul Romei pana la Vatican si a doua zi ma durea fiecare muschi:d. E deja complicat sa duci 15 kile in spate pe distante mari...De aia ma bucur ca matza merge binemersi pe propriile picioare si nu trebuie carata decat foarte rar, pe distante mici, pana cand se mai odihneste un pic:)

Roma la 3 ani

Deci ne-am intors. A fost foarte frumos. Revin cu povestea detaliata a primului city-break al Andreei cat de curand. Deocamdata sa va arat cam cum s-a desfasurat "vanatoarea de cadouri" pusa la cale de mine. N-am fost pe faza cu camera foto decat la prima intamplare. Restul insa au fost cam la fel

 "mami, unde e cadoul de la zana? O fi acolo jos?"
plasarea strategica a plicului:d
 
"uiteeee-l. are poza meaaa...ce-o fi inauntru? "
 
"un lant cu praf magic?yuppyy!"
 
restul de poze sunt aici.

ciao bella roma

Adica ne pregatim de Roma:d.
Maine decolam. Noi, 3 bunici din 4, matusa Cristina si Dragos. 7 adulti si un copil ratacit printre ei. Ideea a fost sa facem cadou bunicilor o prima iesire din tara si sa testam rezistenta la decolari si aterizari a Andreei. Dansa tot viseaza sa mearga cu avionul de ceva vreme, le remarca mereu cand trec pe deasupra ei, dar nu a urcat niciodata intr-unul. Eu zic ca va fi bine. Daca n-o sa-i placa, asta e, nu dureaza decat 2 ore drumul si teoretic oricine ar trebui sa reziste la plansetele si tipetele unui copil pentru atata timp :D. Nu sunt decat vreo 150 de oameni pe langa ea, deci eu zic ca va fi bine:))
Asa ca ne pregatim. Calculez la sange tinute ca sa intre toate intr-un singur troller acceptat la bagaj de mana:d. Challenging, nu? Plus un rucsac cu hainele Andreei. Plus ghiozdanul ei cu Marie, da-la cu rotite si maner de tras.
Bunicii au fost instruiti sa nu ia prosoape si hartie igienica de acasa. Sa ia haine doar pentru 3 zile si sa nu ascunda prin buzunare mancare si covrigi.
Am printat hartile cu amplasarea celor doua apartamente, am stabilit traseele de vizitare pentru fiecare zi, am facut lista cu restaurante recomandate, organizate pe zone turistice, am printat adresa centrului Europcar de unde sa inchiriem o masina pentru excursia de o zi, am cautat cea mai apropiata piata si cel mai apropiat restaurant de locul unde vom sta, am identificat cea mai avantajoasa statie de metrou.
Deci eu zic ca suntem pregatiti:))
Am de gand sa ma cantaresc inainte si dupa Roma pentru ca din ce imi amintesc eu din excursia trecuta acolo alimentele de baza sunt pizza, paste si inghetata. Ok, poate mai putina inghetata de data asta, fiind deja toamna teoretic. O voi inlocui cu prosecco.
M-am tot gandit cum sa facem cu Andreea pentru ca e prima data cand mergem intr-un city-trip cu ea, genul ala de mini-vacanta in care pleci de acasa dimineata si baluresti prin oras pana cand ti se rup pingelele. Apoi mananci, te odihnesti un pic si o iei de la capat. Cum sa o conving sa mergem pe un anumit traseu, sa vedem anumite obiective, care nu sunt dintre cele de maxim interes pentru un copil de 3 ani, fiind in general niste pietre, antice, da, minunate, dar niste pietre:d..
Si asa mi-a venit ideea sa transformam totul intr-un fel de vanatoare de comori. Un joc adaptat la preferintele ei si care sper sa ne usureze mult plimbarile. So, am printat 4 poze cu Andreea si le-am lipit pe niste plicuri in care am bagat 4 cadouri mici: o bentita cu funda (de care imi tot cerea intr-o vreme), o bagheta, un lantisor cu "praf magic" si o papusa minuscula Clopotica. In fiecare zi o sa luam la noi unul din plicuri si ii vom spune matzei ca zana Romei (nu foarte originala idee, nu:d) a ascuns pentru ea prin oras un cadou si trebuie sa-l gasim. Asa ca uite, avem o harta si trebuie sa ajungem aici (sa zicem...colosseum) si acolo gasim cadoul magic. La locul potrivit unul din noi va plasa pe furis plicul cu poza ei intr-un loc usor de vazut si ...well...sa speram ca o sa se recunoasca in printul alb-negru si ca va aprecia cadoul. Daca nu, e vina zanei:d.

Avem la noi si marsupiul, dar sper sa-l folosim doar seara si la pranz cand ne intoarcem spre apartament si sigur va fi deja obosita rau si paote o sa adoarma.

Pana cand ne jucam?


Dimineata am fost la balet, Andreea de fapt, eu am motait pe scaun. Sunt asa dragute fetitele mici si cochete, cu fundite in par si fustite de voal, incercand sa urmeze pasii doamnei Violeta. Pasi care mie mi se par atat de simpli, dar care la 3-4 ani cer atata concentrare
...care e stanga, cum adica piciorul in spate, cum adica mana sus si piciorul in lateral, unde duc degetele, ce fac cu capu acu???....
O vad atenta, incercand sa nimereasca pasii, o vad cum uneori se enerveaza ca nu reuseste si renunta. Sta pe loc si se uita. Apoi incearca din nou. Hai ca parca a iesit mai bine:). Unele miscari ii ies natural, bratele sunt ceva mai obisnuite cu leganarea, degetele canta ca la pian. Picioarele, eeei picioarele inca au miscari incurcate si impleticite, inca nu o asculta mereu:D
Desi mereu mi s-a parut o fetita tare dinamica si sportiva, de fapt imi dau seama ca echilibrul nu e o treaba asa usoara. Sa tii calcaiele lipite si varfurile desfacute, cu genunchii intinsi...si sa nu cazi.?.....pfuuu..greu:d.
Pentru noi baletul , inotul sunt inca o joaca. Un mod de a face putina miscare, de a obisnui corpul cu o pozitie frumoasa, de a pune putin muschii la treaba. Dar o joaca pana la urma. In care cerem totusi atentie si rabdare.
Dar astazi am cunoscut la balet o bunica, venita cu fetita de 4.5 ani, care m-a auzit vorbind de inot si m-a intrebat daca am fsot cu Andreea la concursuri...I-am zis ca are 3 ani si 4 luni si abia merge la inot de vreo 2 luni, ca deocamdata vrem sa se obisnuiasca cu apa, sa se miste natural in ea, sa intre pe la fund fara teama.. Mi-a explicat ca fetita ei a mers de la 3.5 ani la inot si dupa 2 luni participa la concursuri, organizate acolo la bazin. Tot anul trecut incepuse baletul si acum bunica spera ca fetita sa fie "avansata" la o grupa mai profi... Banuiesc ca e bine sa inveti copilul de mic cu ideea de competitie, de concurs. Sa fie cel mai bun. Dar parca e cam devreme la 3-4 ani. Habar n-am...nu m-am gandit pana acum ca exista concursuri si la varsta asta. Am crezut ca deocamdata e timpul pentru joaca, concursurile mai tarziu.
Deci cum e de fapt? De la ce varsta incepem sa invatam copilul sa lupte pentru primul loc? Cand ii povestim de medalii si premii si podium? Cand ii spunem ca ok, joaca e frumoasa, dar vezi tu, in viata trebuie sa castigi...
Intotdeauna am avut o dilema cu sistemul de recompense aplicat din ce vad eu destul de des. Ai mancat tot, primesti o bulina zambareata, ai dansat frumos, uite un abtibild, ai desenat fara sa treci peste linie uite o pisicuta, ai spalat farfuria uite nush ce...Pana unde e ok si cand e prea mult? Caci da, copilul trebuie sa inteleaga ca a facut ceva bine sau frumos sau corect si pentru asta a primit un soi de premiu, dar nu e riscant ca premiul in sine sa devina singura motivatie? Adica sa faca diverse lucruri doar ca sa primeasca ceva dorit? Nu pentru ca ii place sau pentru ca asa trebuie sau pentru ca asa e corect?

Prima lectie de balet si intalnirea cu un vitel

Ziua de ieri a fost plina plina, de la 9 dimineata pana seara la 10. Dar frumos. Am inceput cu balet, prima lectie si ne-a placut. Andreea s-a chinuit sa faca ce zicea doamna Violeta, unele ii ieseau, altele nu. Ne-am amuzat de pe margine pentru ca arata cam ca un Bambi impleticit, echilibrul parand a fi ceva misterios pentru ea inca:d. Dar am apreciat ca a incercat, a fost atenta si ii place. S-a laudat toata ziua ca a fost la balet si ca mai merge.
(matza e mov)
Seara am petrecut-o la ferma Cocosu Rosu, undeva pe la Bolintin Deal, un loc care ne-a cam placut. Atmosfera e ca la tara, miroase a porci si vaci, se aud caii nechezand si vacile mugind, curtea e aproape toata o gradina de flori si legume. Exista loc de luat masa si casute/tobogane, caruta de plimbat pana la stana, tiroliana pentru copii curajosi, pisici, caini de mangaiat si fugarit, oratanii, paine proaspata, vin, limonada, balansoare si loc de alegatura. Merita mers cu copiii acolo, mai ales ca si gazdele sunt simpatice si saritoare. Nu sunt asa multe specii de animale da ca ferma din Pantelimon, dar asta in schimb e mai putina lume si atmosfera mai calma. Noi am nimerit seara cand animalele tocmai mancau, asa ca matza a studiat cum beau viteii lapte cu un soi de biberon urias, cum se lafaie porcii in troaca si mananca tot de acolo si cum caii nu refuza mere, chiar daca le mananca foarte necivilizat...
vitelul rusinos
"vacile astea se uita ciudat..nu pun mana pe ele":d
plimbarea cu caluta Sarah
povestea calului: calul de langa caruta e indragostit tare de iapa care trage caruta asa ca se tine dupa ea peste tot, nu o pierde din ochi. Gelu, caci asa il cheama pe dumnealui, a galopat pe langa in toata plimbarea pana la stana, doar doar sa nu o piarda pe dansa
deocamdata Andreea a avut curaj la tiroliana doar insotita de tati. Se pare ca datul pe cablu nu i-a inspirat prea multa incredere:d

Reamenajari


Habar n-am daca e din cauza toamnei sau din cauza ca sunt usor plictisibila de lucrurile din jur. Sau pentru ca am dat peste niste site-uri de home decor. Sau pentru ca am chef de shopping, dar nu de haine...Habar n-am. Ideea e ca am un chef nebun de schimbari prin casa. In sensul ca daca mi s-ar da o casa goala pe mana sau macar o garsoniera as fi cel mai fericit om in momentul asta. Sa aleg mobila, tablouri, covoare, decoratiuni, sa colorez, pictez, sa aleg culori, materiale, flori..Ce vis...
Dar cum nu imi da nimeni o casa, ma invartesc ca leul in cusca prin apartamentul propriu si oftez. Primul lucru care imi sta pe creieri e canapeaua din sufragerie, initial bej pufos, acum o galbejeala trista plina de pete de lapte si mancare de bebe. Am decis sa o schimbam dupa ce face Andreea 4 ani, cand teoretic ar trebui sa iesim definitiv din etapa mancatului porcos si imprastiat. Mai am juma de an de asteptat...circa....
Ma uit apoi la mobila nefericita din sufragerie, desprinsa pe la colturi, patata de diverse, zgariata de trenulete si masinute...Has to go! Dar din nou nu e momentul...Poate la anu
As picta peretii, macar unul. In rosu. As pune draperii colorate la geam. As agata chestii vesele pe pereti. Ultimul obiect atarnat pe un perete este bicicleta lui Dan si pe ea nu o pot incadra la capitolul decoratiuni...
Pana la urma ajung in camera matzei. Well, aici as putea umbla un pic...Desi e ultima amenajata in casa si deci cea mai putin plictisitoare pentru mine. Totusi, e singura sansa sa imi satisfac pofta de reamenajari casnice.
De 2 saptamani masor si calculez. Ma trezesc brusc seara cu cate o idee si ma duc sa vad daca ideea mea intra in spatiu. De cele mai multe ori ar trebui sa mai luam de la vecini...
Pana la urma am facut un grafic, am desenat, am calculat si am decis. Cum va arata noul pat, care nu e doar pat, e si loc de joaca si depozitare, unde va sta el, ce va avea lipit pe el (stelute care sclipesc noaptea:D), unde se vor muta dulapul si casuta de jucarie. Acum stau ca pe ghimpi. Nu mai am ce face...Am nevoie de o noua activitate:)). Pofta mea de facut planuri si liste nu se declara inca satisfacuta.

Din curte si de langa ea

prima tentativa de stat la cort...un succes
corcodusul la preaplin
ultima panta spre Susai
liniste...
N-ai zice ca fiecare din pozele astea prefigura o seara cu 39.6-39.9..Chiar si asa, am fost la munte si n-au fost toate rele. A fost cald, soare, cer albastru, iarba, cort, corcoduse de gem, leneveala sub brad, nuci pentru veverite, alergatura dupa minge. Ok, n-am ajuns unde ne propusesem, Urlatoare si Piatra Arsa, dar a fost bine si asa.
Odata ce accepti ca un copil egal "hai sa facem un plan, dar s-ar putea sa iasa altfel" si nu te stresezi ca trebuie sa-ti adaptezi asteptarile si pasii pe parcurs, lucrurile devin line si frumoase. Un weekend ce parea ratat din cauza nesuferitelor de amigdale s-a dovedit pana la urma not so bad:d. 

Inceput de toamna fierbinte

Adica pe la 40 grade. Si nu e vorba de temperatura de afara.
Deci am plecat vineri seara la munte cu lista de to do. Aveam de gand sa urcam sambata la cascada Urlatoare in Busteni si luni la Piatra Arsa. Pentru duminica nu aveam planuri, am zis ca vedem noi pe moment ce avem chef. Drumul pana la Predeal a fost un  cosmar pentru ca se lucreaza la unul din podurile de la Posada asa ca se mergea alternativ pe o singura banda.
Sambata ne-am trezit lenesi, dupa o noapte cam proasta, caci Andreea s-a foit, a cerut apa, pishu, a mormait in somn. Asa ca am decis amanam cascada pentru a doua zi si sa stam prin curte, am pus cortul si ne-am jucat pe langa el. Fericire maxima pe matza:). Si-a adunat toate papusile si cartile de colorat acolo si s-a jucat, ba in cort, ba in fata lui. La pranz a decis ca nu vrea sa doarma decat in cort si, avand in vedere ca era cald si soare, am instalat patul acolo:d. Plapuma, perna, sac de dormit..tot tacamul. Si a dormit donsoara 2 ore, ba chiar ar mai fi dormit daca nu treceau niste galagiosi pe strada.
Seara am pornit la plimbare prin padure, sa vedem paraul, care secase intre timp (jale mare ca n-are unde arunca pietricele), sa cautam mure...Pe la mijlocul drumului a inceput scartzul, adica acea stare de nemultumire continua si planset infundat, stat in brate si cerut insistent acasa care insoteste mereu febra. Acasa, surpriza, 39.9. Dupa novocalmin lucrurile s-au inseninat. Dar doar temporar caci dupa vreo ora, cand sa se culce, iar sarise febra spre 40..Bag si 6 ml de Nurofen. Liniste, racoare, somn..
Si uite asa am tinut-o urmatoarele 2 zile. Pe antitermice, cu febra scazand usor spre 38 si urcand navalnic spre 40.
Azi am ajuns la spitalul medlife la camera de garda, unde ni s-au confirmat banuielile: rosu in gat, spre violet:d, si pungi de puroi. Superb. Am inceput antibioticul caci de data asta se pare ca nu invingem balaurul fara...
Deci eu zic ca a inceput toamna. E destul de evident...

Ce cauta copii de 3 ani la ateliere pentru +6?

Am descoperit in weekend un loc foarte misto, de care stiam, dar nu prea multe, si unde am de gand sa revin. E vorba de Muzeul COlectiilor ...