mamicia ca lupta

Cam asta e sentimentul pe care il am uneori citind posturile unor mamici. Pe blogurile lor sau ale altora, pe facebook, pe forumuri. O incrancenare de neinteles pentru mine in modul de exprimare, o pozitie radicala asupra multor laturi ale maternitatii si copilariei.
Atitudinea "eu am descoperit calea corecta. orice altceva e gresit".
Inteleg ca totul vine din dorinta ca celor mici sa le fie bine. Sa fie fericiti si sanatosi. Dar adeseori, din dorinta de a le oferi tot ce e mai bun, se ajunge la exagerari si rautati.
Si, cel mai trist, o lipsa crunta de umor.

O sa insir cateva teme dezbatute intens de mamici si o sa-mi expun aici parerea, pentru ca atunci cand am facut-o in alta parte am fost uneori acuzata de tot felul de lucruri. Asa ca mai nou evit sa mai comentez pe la altii:)

De exemplu, copilul mop, si alte obiecte stupide inventate pentru copii, nu sunt diavolul pe pamant. E haios. Nu trebuie sa facem o dezbatere nationala pe tema lor. La fel si suzetele cu colti, pantofii cu toc la copii, etc. Le-as cumpara pentru Andreea. Nu. Pot sa ma uit la ele si sa zambesc? Da.

Un copil care urla in parc, sau pe strada, ale carui 13 kile sunt carate cu greu de mama sau tata, e o scena pe care o cunosc. Nu mi s-a intamplat prea des sa trebuiasca sa o iau pe Andreea pe sus de undeva si sa o duc 10 metri mai incolo ca sa o calmez. Sau sa o duc pe sus spre casa. Dar mi s-a intamplat. Sa plecam de la locul de joaca cu ea protestand. Asa ca acum ma amuza situatiile de genul asta. Pentru ca nu vad in mama aia un monstru care isi chinuie copilul incercand sa-l duca acasa. Ci o mama care se chinuie sa scoata copilul dintr-o situatie care l-a facut sa planga si sa o rezolve in alta parte. Si da, de cele mai multe ori, conflictele de genul asta se rezolva prin discutii, calme, explicatii, negocieri. Dar exista si situatii in care nu ai timp, chef, nervi sa discuti. In care il iei pe sus si il duci mai incolo.

Vesnicele discutii despre manipulare, care reapar din cand in cand in blogsfera si nasc dezbaterii aprinse, pline de acuzatii si reprosuri. Ok, parerea mea? Dupa 2 ani copiii au destula inteligenta ca sa manipuleze. There, I said it. Nu o fac din rautate, cum o fac adultii. Ci pentru ca nevoile lor nu mai sunt acum doar primare, ca la bebe. Nu e vorba de plans sau urlat de foame, sete, somn, dor, nevoi ce trebuie satisfacute imediat. Ci e vorba de dorinte si mai ales de descoperirea faptului ca exista cazuri in care dorintele lor nu sunt indeplinite. Si atunci cauta solutii. Cea mai simpla solutie e sa planga. Pentru ca de cele mai multe ori parintii cedeaza. Un copil de 3 ani care urla ca vrea o jucarie sau o bomboana sau vrea in brate cand tu cari 3 sacose sau vrea sa iesi din baie in clipa aia sa-i dai o jucarie, sau vrea sa suga chiar in clipa in care sa zicem discuti ceva cu un vecin, etc. poate fi invatat ca universul nu se invarte in jurul lui, poate fi invatat sa astepte, sa caute solutii, sa-si rezolve singur problema, in functie de caz. Si da, va plange. Va face o criza. O data, de doua ori, de n ori. Si intr-o zi va invata sa astepte sau sa se descurce singur. Si nu e rautate din partea parintelui. Inseamna doar sa-l inveti ca asa cum tu si ceilalti respecta dorintele si nevoile lui, la fel si el trebuie sa respecte ce se intampla in jur.
Normal, fiecare moment de genul asta trebuie insotit de explicatii, de lamuriri, de povesti. Ii explici de ce nu poti sa-i satisfaci dorinta in clipa aia, de ce trebuie sa astepte. Ii spui ca e mare si sigur poate gasi singur o solutie. Dupa ce criza a trecut, va impacati, va pupati, va iubiti. 

Obsesia caratului in brate. Un copil de 2-3 ani nu trebuie carat in brate pana in parc, prin parc, pana in statia de masina, in masina, pana la magazin, etc. Oamenii au fost creati, ca specie, cu picioare, si nu intamplator de la 1 an si un pic un copil poate merge. Intai un pic, apoi pe distante tot mai lungi. Si e adevarat ca uneori oboseste si il iei in brate, dar de cele mai multe ori poate merge singur. Daca il inveti. Daca nu, va continua sa se comporte ca un bebe si la 2 si la 3 ani si mai tarziu. Si adeseori cred ca noi mamele suntem cele care ii tragem un pic inapoi, prelungind inca un pic etapa de bebelus, cand depindea doar de noi. Caci uneori e greu sa accepti ca cel mic creste si se poate descurca tot mai mult singur. Ca asa e normal.
E normal sa plece de langa noi si sa se joace printre copii, e normal sa ramanem in urma cand ei alearga veseli pe aleile parcului, e normal sa ne facem griji, dar sa-i invatam sa fie independenti. Si daca un copil de 2-3 ani se teme sa coboare din bratele mamei si sa se joace cu alti copii, e un semn ca poate trebuie sa il inveti, incet, cald, sa se desprinda de tine.

Nasterea, ca orgasm. Da, se poate ca tu sa fii nascut absolut natural, fara epidurala, inconjurata de familie si prieteni, cu muzica susurand in urechi, si sa fii fost minunat. Se poate ca totul sa fi durat 10 minute sau 10 ore si sa ti se fi parut minunat. Si acum spui ca asa e nasterea. Ca asa trebuie sa se intample. Well..surprise, nasterea e o chestie care depinde extrem de mult de organism. Nu de cap, nu de planurile tale, ci de fiziologie. Asa ca nu o poti controla. Asa ca ceea ce pentru o mama a fost sublim pentru alta poate fi oribil. Ce una descrie ca experienta orgasmica, alta spune ca a fost iadul pe pamant. Asa ca daca eu vreau epidurala sau cezariana ca sa nu ma doara, ca sa nu stau cu frica pentru ca nu stiu ce urmeaza, pentru ca vreau sa fiu sigura ca cel mic e safe, ca eu sunt safe, pentru ca asa ma simt eu in siguranta si asa vreau sa se intample lucrurile, atunci nu imi spune ca gresesc. Sau ca sunt slaba. Sau ca nu sunt o mama adevarata. Nu imi povesti ce frumos e sa nasti natural. Pentru ca nu stii cum va fi sau a fost in cazul meu. Si modul in care nasti nu te defineste ca mama, nu arata cum iti vei creste copilul, cat de fericit sau nefericit va fi, cat de sanatos sau bolnav. E doar un moment din lungul sir de momente care urmeaza.

Tratamentul cu iarba. Ok, exagerez. Dar am citit in ultima vreme niste discutii despre tratarea bolilor celor mici care m-au intristat, enervat, speriat. Pentru ca una e sa fii mare si sa alegi pentru tine metoda de tratament. Si sa te joci cu viata si sanatatea ta. Si alta e sa te joci cu a unui copil.
Nici mie nu-mi plac medicamentele. Le evit cat pot. Dar, daca Andreea are febra mare ii dau Nurofen, nu o infasor in cearsaf ud si astept sa treaca. Daca e racita ii pun picaturi in nas sa o ajut sa respire, nu o tin deasupra oalei cu fierturi de ierburi. Daca e iarna, ii dau Vigantol. Nu astept sa ma duc la doctor sa-mi spuna ca are fontanela deschisa la un an juma si nu ma bazez pe seminte si nuci ca sa suplinesc 2 picaturi amarate de vitamina D. Daca are infectie la ochi, ma duc la doctor si ii pun picaturi, chiar si cu antibiotic. Nu ii torn in ochi lm si astept sa treaca. Asta fac eu. Asa mi se pare normal. Traim intr-un secol in care medicina, stiinta, a depasit nivelul Evului Mediu. In care avem la dispozitie medicamente ca sa tratam boli, nu doar iarba si radacini.

There. I said it:))

Briose cu lipici roz

Din seria ce prostii poti sa faci intr-o seara geroasa...briose cu lipici. Nu orice lipici. Ci roz.
Deci se ia una bucata copil si se pune intr-o zona unde nu vei regreta amarnic imprastierea lipiciului si a acuarelelor. Eu prefer masa din bucatarie. Se amesteca putina vopsea rosie (sau alta culoare) cu lipici lichid, ideal washable:d, si se lasa copilul sa-si faca de cap pe o bucata de hartie sau..si mai bine un carton. Cand a pus destul lipici pe carton sari cu 3-4 hartii de briose si le lipesti colo'sa.
Si ii spui matzei sa puna lipici si acolo.
Ta-daaam..briose roz. Kind of..
Creatia se paote lasa pana a doua zi la "racit", ca cica lipiciul se intareste si arata si mai frumos..La noi chestiile lasate de pe o zi pe alta nu prea mai prezinta interes asa ca am aruncat "opera" la gunoi. Presupun ca la copiii mai mari merge sa mai tii obiectul o noapte prin preajma..sa vada in ce minune s-a transformat.

Pozele sunt cam amarate..ca sunt facute repede, cu telefonul..

Canuta cu poze

De vreo 2 zile matza bea laptele din cana. Nu cana de bebe, nu cana cu pai, nu alt recipient creat pentru copii, ci o cana veche care statea uitata pe un raft. O avem in casa de n-spe mii de ani, din epoca pre-Andreea, cand eu i-am facut-o cadoul domnului. Are pe ea un colaj cu poze cu noi doi :d. Cheesy, nu? Dar foarte practic. Caci matza, care a refuzat sa dea biberonul pe orice minunatie de sticla pe care am cumparat-o pentru ea, a renuntat usor in favoarea canii "cu mami si tati".
E adevarat ca bea mai incet, ca trebuie impinsa de la spate. Plus ca renuntarea la bibe ne-a schimbat un pic rutina de seara, in sensul ca acum bea laptele inainte de baita, nu dupa, la povestea de culcare. Dar nu-i nimic.Ne adaptam din mers. Pana la urma trebuia sa ajungem si aici.
In curand o sa renuntam si la scaunul de masa, care saracu s-a jerpelit rau de tot. Am comandat un soi de inaltator care se fixeaza pe scaunele normale.
Si uite asa, incet incet, obiectele de bebe dispar din peisaj. Si ma bucur, dar ma apuca si nostalgia. Ca uite matza creste si uneori imi e dor de ea bebe....

de sub zapada

cam asa ne-am simtit weekendul plus luni. Am fugit din nou la casuta din Predeal, pe care am gasit-o ingropata in nameti, asa ca ne-am croit poteca pana la ea. In curte nu te puteai misca, decat daca aveai eventual picioare de 2 metri. Altfel, fiecare pas insemna ca te scufundai pana la fund. Iar Andreea cu totul:))
A fost superb. Ninsoare ca'n povesti, alternata cu viscol si o raza mica de soare la plecare. Vreme de vin fiert, de ceai fierbinte la baza partiei, de sanius, fund ud si caciula cu turturi.
Matza s-a distrat, a alergat, a urcat dealul singura, a coborat cu sania. A facut castele din zapada. A reparat niste oameni de zapada gasiti pe acolo. A dat nuci la veveritele flamande. S-a jucat prin toata casa. A mancat la restaurant. A dormit tun.
Noi la fel.
Mai mergem ca ne place tare.


Intre timp am decis ca in primavara sa punem 2-3 pomi fructiferi prin curte, pe langa zmeura, coacaze si corcoduse. Daca aveti idee ce ar merge intr-o zona de munte, asteptam idei:)

POZE  multicele pe aici

Despre batranete, la 2 ani

"mami, bunicu e batran".
Ma uit la ea, ma uit la dan..De unde ii vin astea? Asa, brusc..la masa..
"Da, mami, e batran. Asa sunt bunicii", respir incet..poate nu mai urmeaza nimic...
"da de ce a imbatranit?"
Ya, right, ce sanse erau sa se termine acolo?..
"Pai asa se intampla cu toti oamenii. Intai suntem bebelusi, apoi crestem si devenim copii, apoi mari, ca mami si tati, apoi batrani, ca bunicii". Respir si mai incet....Mestec cu capul in farfurie...
Andreea mai ia o gura de sandvis, mesteca tacuta, apoi il ia pe Pisi in brate si ii explica: "Si bebelusii imbatranesc. Ai inteles?"...
Ma uit la ea, ma uit la Dan...liniste...
Pfooaa, am trecut razant pe langa intrebarea "si dupa ce imbatranesc ce se intampla?"...
Next time

Poveste despre o pisica

Aseara, la baita, Andreea a inceput o poveste. Nu mi-o spunea neaparat mie, cat zanei si bobocului de ratza cu care face baie mai nou. Povestea era asa:
"Era o pisica. Si, a mers pe strada. Si a lovit-o o masinaaaa si a facut bubaaa. Era muiata. Si, au venit niste oameni si au luat-o si au dus-o la gunoi. (cu variatia, la canal, la urmatoarea relatare)"...
Eu normal, masca. Ha? Stai. Ce-i cu pisica?
"E muiaataaa!"
Chiar daca involuntar gandul mi-a zburat la prostii (defect de adult ce sa faci...), mi-am dat seama ca ea vroia sa zica altceva. Si ca cineva ii povestise cumva toata tarasenia.
"Ce e aia muiata, mami? Era uda?"
"Nuuu...muiataa. A lovit-o masina".
Ah, fisa a facut ding si m-am prins.
"Era moarta? "
"Daaa...moata. Muiataaa"
Azi am descoperit ca pe strada cu gradi e intr-adevar o pisica moarta aruncata intr-un colt..pe o gura de canal. E acolo de cateva zile cica.
Asa ca azi l-am rugat pe bunicu sa ocoleasca locul si sa lase povestile despre moartea pisicilor pentru mai tarziu...

Adunate

Am bifat primul tuns la coafor. Bine, a mai fost unul anul trecut, dar ala e de trista amintire si il stergem din memorie:d. Matza m-a insotit la coafor si dupa, ce a studiat ce se intampla in capul meu, a acceptat un mic retus si la ea. Am indreptat bretonul si am egalizat putin la spate, unde mainile mele dibace dadusera mici rateuri. A fost taare cuminte, i-a placut, s-a hlizit cu coafeza..ce mai..succes pe toata linia. :)

Aseara l-am serbat pe tati in Hard Rock Cafe:). Cam multa lume si galagie pentru gustul donsoarei, dar a rezistat totusi de la 5 juma pana pe la 8, cand am plecat spre casa. Nu a fost cea mai buna seara a ei, dar a fost destul de intelegatoare ca sa putem camufla oarecum plictiseala si lipsa de chef. Poate data viitoare o sa fie mai bine...Oricum, a fost mega incantata sa primeasca toate capsunile de pe la cocktailurile fetelor si sa le roada cu pofta. Asta dupa ce vara trecuta nu s-a atins nicicum de capsuni...

Am terminat tratamentul de otita si pneumococ. Maine mergem sa refacem exudatul si marti sa ne vada ia dna ORL:d. Sper sa fi scapat de ambele belele si sa nu mai avem parte de raceli prea curand.

Mai nou e fana Dora Minodora si Luna Betiluna. Am citit povestea de cateva ori si a retinut ca Regina Rea-Ciulina vrea sa infiga ace in Dora. Dilema ei este de ce? Asa ca ma intreaba cand isi aduce aminte...Chiar asa, de ce transformi o papusa in pernuta de ace?

Daca toate stelele se aliniaza bine, weekendul viitor mergem la munte. Dar nu mai fac planuri...Sper doar:)




Avem un gandac, cum procedam

In nas. Il cheama streptococcus pneumonia, nume de mare efect, datator de muci si tuse.

Bacterie destul de comuna si care, tratata, nu aduce complicatii. Repet. Tratata. Serios, nu in joaca.
Sa va explic de ce insist.

In ultimele doua saptamani am fost la 3 doctori si cu al patrulea am vorbit la telefon. Din rosu in gat amigdalitic, Andreea a dat-o in tuse horcaita, denumita poetic traheita, insotita apoi de mega-ultra muci, multi, cleiosi, uraciosi. Din dansii, mucii adica, a dat intr-o otita medie de ureche stanga. Deci distractie, ce sa zic. 
Toate tratate pana aseara cu siropuri si aerosoli. Nimeni nu ne-a zis "mai fratilor, ia sa facem noi si un exsudat..ca cine stie, poate e vreun gandac pitit acolo si de aia nu trece...". Nimeni. Nici pediatra, nici medicul de la clinica, nici medicul de la camera de garda. Abia aseara doamna doctor ORL ne-a dat antibiotic, dar pentru otita.

Doar ca eu, la un moment dat saptamana trecuta, m-am gandit sa facem un exsudat. Asa...de kiki. 
Si iote ca azi veni rezultatul. 
Si m-am luminat si eu de ce nu treceau toate alea..de ce dadeam noi din una in alta. Si de ce si eu sunt ba racita, ba tusita de vreo luna. Caci probabil am si eu gandacul in nas. 
Noua mea hotarare pe 2012 este ca de acum incolo sa fac exsudat la fiecare muc. La primul hapciu. La prima tuse. Ca sa nu ne mai lungim cu dansele 2 saptamani. Ca la final sa ajungem tot la antibiotic. 
Ca sa nu va dau aici toata lista de chestii pe care trebuie sa i le dau intr-o zi, ca ocupa o pagina A4.

Desene intinse pe podea

Pe motiv de boala. de lene.de ploaie. Pe motiv de plictiseala, de lipsa de idei. Am intins hartia uriasa si am desenat. Am alergat pe ea. Ne-am pupacit. 




Pacalici

De la o vreme matza e mare amatoare de pacaleli. Chestii haioase si amuzate, uneori tragatoare de semnale de alarma.
Cel mai adesea tinta pacalelilor este bunicul. Probabil pentru ca dintre toti el este cel mai "copil", se prosteste cu Andreea, se pune la mintea ei, au jocurile lor proprii si glume de ei stiute.
Sa va povestesc ultimele trei pacaleli depistate clar de noi.
1. Intr-o zi, plecand de la gradi, Andreea ii spune bunicului ca ar vrea sa mearga la el acasa sa se joace, nu in parc si apoi la casa ei. Bunicul, stiind ce greu e sa o mai misti pe Andreea afara odata ce a intrat la ei, ii spune ca trebuie sa mearga direct acasa. Matza tace si pune la cale. Ajunsi in dreptul blocului in care sta bunicul, plasat strategic in drumul ei zilnic spre casa, incepe sa strige ca face kk. Normal, bunicul inocent o duce in casa, o dezbraca repede, bunica aprinde lumina la baie, dar, surpriza, matza nu mai face kk. "nu fac. hai sa ne jucam", spune ea ghidus, caci tocmai ajunsese unde vroia de la inceput. 1-0 Andreea.

2. in ultimele saptamani, ne-am tot harait cu bunicul din cauza caciulii. Andreea are o caciula cu codite, care nu trebuie legata sub barba, fiind deja suficient de stransa pe urechi. Bunicul insa o tine una si buna ca intra aerul rece:d si o leaga strans. In fiecare dimineata Andreea pleaca la gradi cu caciula dezlegata si seara se intoarce cu ea innodata strans. In fiecare seara, eu il certam pe bunicul. La un moment dat am renuntat. Pana la urma nu era asa un capat de tara si nu merita supararea. Dar Andreea a inceput sa mi se planga ca atunci cand e cu el bunicul o leaga mereu strans sub barbie. Nu ne-am prins decat peste cateva zile ca de fapt era teatru scurt. Montat de dansa. Caci ea ce facea: cand venea bunicul s-o ia de la gradi, ii spunea ca ii e frig si sa-i lege caciula. Cand ajungea acasa il "para" pe acelasi bunic ca uite ce a facut, fara voia ei, vezi Doamne. Punctul culminant si dezvaluirea intregii intrigi a avut loc dupa Revelion, cand, intorcandu-se cu bunicul din parc si vazandu-ma la geam, a inceput sa strige in fata blocului : uitee, mami, ce a facut bunicu! Mi-a legat caciula!!!. La care bunicul a cascat ochii cat cepele si s-a blocat in mijlocul aleii: cum Andreea, nu tu m-ai rugat sa-ti leg caciula? Nu tu ai zis ca ti-e frig??
"Nu bunicule, n-am zis..." 2-0 Andreea

3.Ultima pacaleala a avut loc aseara. Cei doi, bunicul si Andreea, citeau o carticica. Eu vin cu lingurita de sirop de ridiche. "Mami, e ala rau?"...
"Da matza, e siropul rau, dar trebuie sa-l luam. Si dupa el, vine unu bun".
Matza bea siropul si surpriza, nu se stramba ca de obicei. In gluma o intreb daca sa-i dau si bunicului o lingurita de sirop.
"Daaa..ia bunicule si tu, ca e bun. E bun de tot"...3-0 Andreea

Pe langa pacalelile astea haioase, Andreea a mai inventat una, nascuta probabil din dorinta ei de a opri certurile. S-a intamplat de doua ori, asa ca nu mai e coincidenta.
In ambele cazuri, asista la niste mici haraieli intre mine sau Dan si unul din bunici. Nu certuri..asa..replici mai putin calde:d. In ambele cazuri, Andreea a inceput la un moment dat sa scanceasca si a zis "m-am lovit la deget. ma doare". In ambele cazuri nu patise nimic. E de fapt modul ei de a opri o discutie al carei ton probabil o deranjeaza, de a muta atentia spre ea, de a schimba subiectul. Ne-am dat seama atunci ca nu doar ca nu trebuie sa ne certam de fata cu ea, dar si discutiile un pic mai inflamate trebuie amanate. Le simte si nu-i plac.

inceput de an mucos

Trebuia sa imi dau seama ca daca termini anul cu boli, asa il si incepi. Eventuala pauza de dinainte de Revelion e doar asa, de pacaleala. Sa zici ca ai scapat. Nu, n-ai scapat.
Caci abia respiram bucurosi ca am scapat de rosu in gat doar dupa 3 zile de febra, ca matza s-a apucat sa tuseasca. Si nu asa oricum, ci urat, repetat, in valuri succesive, datatoare de lacrimi si voma. Superb, ce sa zic.
Dupa 2 nopti nedormite si una semi-dormita incepem parca sa vedem luminita. Dimineata parca tusea mai rar, parca nici cantitatea de muci nu mai era aceeasi. La naiba, paote reusim sa mergem totusi duminica la balet, fara riscul de a fi un fundal sonor nedorit la Spargatorul de Nuci.
Tratamentul e cel clasic, aerosoli, sirop (humex si prospan) si Tantum Verde, plus apa de mare pentru nas.
In rest, ceai mult, cate o gura dupa fiecare runda de tuse. Si cate 2 lingurite de sirop de ridiche neagra, o chestie hidoasa dupa parerea mea, pe care Andreea o ia doar daca o iau si eu si ne strambam impreuna.
Acu eu zic asa, daca am terminat anul cu amigdalita si l-am inceput cu traheita, putem solicita o pauza in urmatoarele luni? Macar asa, vreo 3-4:d

Ce cauta copii de 3 ani la ateliere pentru +6?

Am descoperit in weekend un loc foarte misto, de care stiam, dar nu prea multe, si unde am de gand sa revin. E vorba de Muzeul COlectiilor ...