Domnisoara PisPis

Nu stiu cum de am uitat pana acum sa v-0 prezint pe PisPis.
E o pisica din burete, imbracata intr-un fel de prosop moale, roz. Cand doarme Andreea, doarme obligatoriu si dansa, cand se trezesc, se trezesc amandoua. Nu plecam nicaieri fara PisPis. Sufera de singuratate si miauna sfasietor daca e lasata acasa. A costat cam mult si la vremea respectiva a fost si complet nefolositoare, Andreea ignorand-o cu desavarsire. Dar de cateva luni doarme doar cu ea in brate.
V-o prezentam pe cea mai mica membra a familiei: domnisoara PisPis

I am back

Ne-am intors cu o zi mai devreme din cauza de ploaie mocaneasca rece si persistenta:d. Dar cele 4 zile la munte au fost taaare frumusele. Si pentru mine, care am stat doua zile cu bunicii si pentru mami si tati care au fost pe munte.
O sa va arat poze, cu mentiunea ca am fost tunsa:((. Dap, in lipsa lu mami si lu tati, pe sest, bunica m-a dus la tuns si acum arat ca un baietel. Mami a zis ca de fapt m-a ciuntit, dar eu nu stiu ce inseamna asta si sper ca e de bine....
Cat am stat la bunici, mami si tati au fost pe Transfagarasan. Au dormit o noapte la Balea Lac si au urcat pe Saua Doamnei, apoi au mers pe creasta pana pe Saua Caprei, au coborat la lacul Caprei si au revenit la Balea. Asta asa, pentru cunoscatori, ca eu nu am prea inteles ce au povestit ei:d.
Si aici sunt eu luand masa la Cascada Tamina:)

Mai multe poze aici

Inca o tura la munte

Da, plec iar.
Pentru ca e cald.
Pentru ca aici nu am parau sa arunc pietricele in el.
Pentru ca nu gasesc conuri de brad si in parc nu mai sunt nici macar corcoduse de pigulit de pe jos. Pentru ca m-am saturat de leagane si vreau sa mai explorez putin niste poteci.
Pentru ca ma supara dintii si sunt irascibila si ma enervez repede si ma ratoiesc la copii.
Pentru ca vreau sa mai dau seminte la veverite si sa ma uit la pasarelele care vin sa le fure.
Pentru ca am un leagan in care pot manca coacaze. Si zmeura.
Pentru ca ma asteapta bunicu cu nisipul pregatit si lopatica pusa deoparte.
Pentru ca mami si tati or sa ma duca sa vad alta cabana. Inca nu stiu care:d
Pentru ca e inca vara
Pupici si sa va jucati mult mult in lipsa mea.

Matza fata in fata cu matzele

Sambata am fost cu pitica la terasa, la Verde Cafe. Planuiam mai demult sa facem o incercare acolo, avand in vedere ca terasele la care mergeam de obicei nu se mai potrivesc cu statutul biped al donsoarei. Ne trebuie locuri ingradite, cu iarba, pietre de jucat, leagane, fara farfurii, pahare sau scrumiere de spart, fara cutite la indemana, fara oameni care doresc sa manance in liniste in principiu:d.
Asa ca sambata ne-am imbarcat si am zis sa invadam curtea cu pisici. Si chiar am invadat-o. Cand am ajuns acolo era liniste, cativa oameni pe la mese sau lenevind in hamace. Si au intrat donsoarele. Andreea si Mariuca. Si linistea s-a spart in bucati:)).
Cele mai disperate au fost matzele. Cele patrupede adica. Nu stiu de Mariuca, dar Andreea nu mai vazuse asemenea creaturi de aproape si a zis sa le studieze. Ochii, mustatile, coada...Destul de pasnic totusi, spre bucuria mea. Le-a mangaiat, le-a bagat degetele in urechi si le-a urmarit prin curte.
S-a dat in leagan, a "primit" un lant colorat pe care l-a plimbat mandra si a urlat cand a trebuit sa-l dam inapoi, a pus pietricele pe scaune, a bagat lingurita de iaurt in noroi, apoi rapid in gura, a tras de smochin, a sutit niste creta si a tras niste dungi pe peretii casei, pana am reusit sa ii iau creta din mana, ceea ce a produs noi tipete...in fine, ma astept ca stapanii sa puna un afis la intrare cu poza celor doi monstruleti si semnul de interzis:d.

tara in care m-am nascut

Nu mi-am dorit niciodata sa plec din tara. Am plecat destul de des, in concedii sau delegatii, dar, desi eram mereu vrajita sa descopar un oras nou, sa vad cum traiesc oamenii acolo, cum vorbesc, cum se imbraca, cum se poarta, nu m-am gandit niciodata sa ma mut. Plecam mereu cu bucurie si ma intorceam cu aceeasi bucurie acasa. Acasa inseamna pentru mine locul unde imi sunt prietenii si familia. La ei ma intorceam mereu cu nerabdare.
Dar de la o vreme ma bantuie tot mai des gandul ca am gresit. Ca trebuia sa ma uit mai bine in jur, sa compar cu mai multa atentie, sa ma uit la detalii si sa ma gandesc daca nu cumva, pe termen lung, ar fi mai bine "dincolo". Intr-o tara in care in afara de prieteni si familie ai parte si de respect, de curatenie, de bun-simt, de dreptate. Nimic din toate astea nu le mai vad aici. Ma lovesc tot mai des de nesimtire, de mitocanie, de mizerie, fizica si morala. De nedreptate. De minti inguste, obtuze. De renuntare si lipsa de curaj. Si imi pare rau. Si ma revolt. Si ma intreb de ce suntem asa, de ce tara asta e asa murdara, de ce atat de multi oameni sunt prosti, de ce nu exista responsabilitate. De ce facem lucrurile de mantuiala, fara respect pentru noi si cei din jur, fara placere. De ce ne inflamam, ne enervam cand se intampla o tragedie, dar la fel de repede uitam si ne retragem cu lasitate, resemnati, in mica noastra lume, ignorand mlastina din jur.
De cand a aparut Andreea ma gandesc destul de des la viitorul ei. Incerc sa-mi imaginez cum va arata aceasta tara peste 5, 10, 20 de ani si nu reusesc sa vad nimic bun. Nu reusesc sa vad niciun plan, nicio strategie, nimic care sa ma convinga ca peste o vreme va fi altfel, mai bine.
Si ma revolt ca cele doua domenii care sunt considerate esentiale intr-o tara normala, sanatatea si educatia, la noi sunt la pamant. Si atunci ce mai conteaza restul? Pe ce altceva te poti baza? Pe cele 2-3 spitale private, pe cele cateva gradinite particulare bune, pe putinele scoli unde copilul tau nu risca sa fie batut de niste idioti?
Ma uit de multe ori la oamenii din jur. Parca nicaieri pe unde am fost "dincolo" nu am vazut atatia mancatori de seminte, pipite si baietasi. Atatea maieuri ridicate peste burta, atatea lanturi de aur, atatea gasti care vorbesc tare in autobuz, atatea telefoane date la maxim pe manele, atatia oameni neingrijini, nefericiti, tristi in metrou. Ma simt tot mai des sufocata si in minoritate. Si nu vad niciun semn, oricat de vag, ca la un moment dat o sa se schimbe ceva.

Fara nicio legatura, o reclama care mie mi-a placut mult:)

Tot de pe la munte

Later edit: 1. A doua zi dupa ce ne-am intors in Bucuresti, matza are 38.5-6...
2. In fata blocului, un escavator marunteste si scoate niste piatra cubica, in miezul zilei...
Sa fie cumva semne ca trebuie sa fugim inapoi la munte???

Avand in vedere ca Andreea a povestit deja cam ce a invatat ea la munte :d, sa va relatez pe scurt si punctul meu de vedere.
Am plecat vineri seara cu ceva emotii, avand in vedere ca estimam sa ajungem la Predeal destul de aproape de ora de culcare a picei. Mi-era teama ca adoarme in masina si apoi trebuie sa ne jucam prin casa pana la miezul noptii. Dar a fost ok. Matza a dat semne de suparare abia pe la Sinaia, unde, normal, ne-am blocat in nenorocirea aia de coloana care se formeaza pana dupa Busteni. Cum am ajuns la bunici a papat nitel laptic si nani.
Urmatoarele 5 zile au fost tare frumoase pentru ea, cu soare, fara canicula, plimbari prin padure si descoperiri care mai de care mai interesante. A pus de mancare la casutele din curte ale veveritelor, a descoperit cum se pot culege zmeura si coacazele direct din tufe si a testat la greu din corcodusele cazute prin curte. Nu stiu daca de la amestecul asta inedit sau de la schimbarea aerului sau de la mai multa miscare, dar numarul de kk per zi s-a cam triplat:D. Acum vad ca revenim la normal.
Desi datile anterioare cand am plecat cu ea pe undeva am avut probleme cu apetitul de data asta a fost invers. Ne-am trezit dupa prima zi ca masa de laptic de seara a trebuit devansata cu vreo juma de ora pentru ca dansa se agata isteric de scaunul de masa si tipa de foame:d.
In ceea ce priveste joaca, am preferat sa exploram padurea si paraiasele decat sa ne bulucim la locurile cu copii, care oricum erau mult mai putin dotate decat cele din parcul nostru. Totusi, seara mai bagam un ochi si pe la leagane, unde Andreea a primit printre altele biscuiti cu crema de ciocolata si Bake Rolls cu aroma de usturoi:d. Yammy. Normal ca am sutit rapid bucatelele din mana picei, incercand sa nu jignesc mamicile darnice. Pana la urma fiecare isi hraneste copilul cu ce vrea, dar napolitanele, crema de cioco si aromele de usturoi nu sunt inca pe lista mea:p.
Partea buna a fost ca, spre deosebire de Bucuresti, acolo nu existau prea multe atractii irezistibile pentru Andreea. De fapt niciuna. Copiii nu aveau triciclete care miauna, tractorase colorate, rate de impins sau orice alta jucarie sclipitoare pe care matza sa si-o doreasca cu pasiune. Asa ca zilele de la munte au fost muuult mai calme decat cele de acasa, fara urlete si isterii, fara luat copilul pe sus si plecat in lacrimi de la joaca:D. Pietricele si nisip era pentru toata lumea, la fel si gunoaiele care tronau nestingherite printre leagane si topogane. De fapt, pot sa spun ca cel mai mare stres, daca se poate numi asa, a fost sa culeg din mainile matzei cutii de bere, pungi goale si alte porcarii aruncate pe acolo.
Sambata, am profitat de prezenta temporara a lu' domnu' tati ca sa mergem la cabana Garbova. Eram foarte curioasa cum va reactiona pitica la telescaun si ma gandeam deja cum o sa parcurgem cele 10 minute in plansete si tipete. Dar din nou m-am inselat. A studiat foarte atenta copacii din jur, s-a uitat mirata la apa de joos si nu a scos un sunet. In cele 15 minute care se fac de la telescaun la cabana a adormit, dar hominizii care simt nevoia sa isi auda ecoul prin varful muntelui au trezit-o destul de repede. E, asta e, nu le poti avea pe toate. M-am amuzat insa de reactia oamenilor la vederea mijlocului de transport al Andreei. Am auzit cativa spunand cu ton de expert ca am pus copilul in rucsac:)).
Si, tot la capitolul informatii recente pentru cititori:d, cred ca mai ies 1-2 dinti. Mai studiez azi si ma lamuresc.

Lectii de la munte

Am fost la munte aproape o saptamana. Ce racoare, ce cer albastru, ce de veverite si pasarele am vazut....Ce paraiase si conuri de brad...Despre cate pietricele am adunat nici nu va mai spun...
Sa va enumar in schimb cateva lectii pe care mi le-am insusit acolo:
1. Paraiasele de munte se traverseaza pe pietre, neaparat pe jos, niciodata in brate; daca scapi de mami, traversezi singura prin apa:d
Observati ca eu il conduc pe bunicul, da?

2. Coacazele se mananca direct de pe bat si fara bluzita ca pateaza

3. Locurile de joaca pentru copii mari pot fi invadate cu usurinta

4. Daca nu vrei sa te chinuiesti pe jos, ia telescaunul.
Dar sus neaparat faci o poza cu muntele ca sa te poti lauda.

5. Ca sa vezi mai bine cat de adanca e apa, arunca multe pietricele in ea.
De asemenea, amestecul de zmeura si coacaze este foarte gustos, mai ales dupa ce te-a indopat mami cu niste iaurt. Efectele nu le mentionam totusi aici....
Apa de rau trebuie neaparat testata, chiar daca ai pe degete si putin noroi.
Cateii care pazesc cabanele sunt ciudati, nu mananca sticksuri si sunt foarte latosi.
Eu una deja vreau inapoi...

Bye bye for a while

Plecam la munte. Diseara. Momentul e cam prost ales pentru ca probabil o sa ne intalnim pe drum cu jumatate din Bucuresti in plina migratie spre o mult sperata racoare.
Dar n-avem de ales. In felul asta maine putem merge cu picea intr-o mini-excursie pe undeva. Cel mai probabil cabana Garbova:d.
Net nu o sa avem asa ca vreo cinci zile o sa behai la luna si la stele si o sa ma intreb ce mai face lumea:). Da, stiu, ar trebui sa ma bucur de aer si sa ma relaxez, dar anticipez destul de multe fitze din partea picei si o cantitate impresionanta de plictiseala avand in vedere ca suntem singure (cu bunicii) si nu prea putem parasi Predealul.
Sper sa fie soare si sa nu ploua. Sa manance. Sa gasim ceva de facut pe acolo, in lipsa de copii si jucarii.
Pupam pe toata lumea si sa ne reauzim/vedem cu bine.
PS: Blogul ramane in grija lui tati asa ca orice intrebari sau povesti sunt binevenite;p

PS2: Pentru ca nu o sa fim aici sa dam live pupicii de rigoare, salutam de pe acum toate Mariile si Mariutele si le dorim sa fie vesele, sanatoase si pline de viata!
Trimitem si un pupic special pentru Mariuca si mamica ei:)

New stuff

http://hainedebebe.blogspot.com/

Am mai scos la vanzare trei chestii care nu mai merg la matza. O salopeta si un tricou pentru vara/toamna timpurie si o helanca. Sunt in stare buna si ne-am bucura sa le mai poarte cineva inca un pic.

Sabotajul saborului

Update: Am reusit! Sabotorul a fost invins. Speram sa nu se razbune prea crunt:D

Diseara mergem la vaccin. Din nou. Cred ca e a cincea incercare sa scapam de Priorix. Matza nu mai are febra de duminica. Nurofen nu mai ia de luni dimineata. E ok, mananca, e vesela si doarme. NU pare sa o doara nimic sau sa aiba vreun gandac/virus/bacterie/whatever niciunde.
Repet. Diseara mergem la vaccin:d. Daca apare iar ceva, in urmatoarele ore, renunt de tot la Priorix si ma declar invinsa de sabotor.

Doi pitici pe o bancuta

Andreea si Mariuca sa stiu de mici. De pe la 2 luni. Una era miiiiica si cu niste picioruse rahitice, cealalta era mai maricica si cu colacei. Una dadea intruna din picioare, cealalta privea melancolic copacii de deasupra. Amandoua plangeau des, ca din gura de sarpe.
Acum sunt doua fetite scumpe, la fel de nabadaioase si cu personalitate:D. Se saluta vesele cand se vad, se pupa, "vorbesc" si fac schimb de jucarii. Din cand in cand una o ia pe cealalta in brate si primeste la schimb gadi-gadi.
Si, normal, au grija sa se hraneasca reciproc.

Poveste cu un tiganus

Recunosc, spre rusinea mea, ca ma numar printre cei care stramba din nas cand la locul de joaca apare un grup de tiganusi murdari si galagiosi. E o reactie pe care nu o pot controla si care nu-mi place. Imi impun mereu sa ma gandesc la ei ca la orice alti copii, sa ignor tipetele cam stridente si jocul care uneori e putin mai dur decat imi place mie. Pana la urma e vorba de o alta cultura si alte relatii umane si nu ar trebui sa ne ridicam nasurile in vant asa usor.
Aseara am primit insa o lectie frumoasa.
Eram cu Andreea la leagane si vroiam sa o dau pe o roata d-aia unde stai cocot pe un animal. Asa ca am intrat in vorba cu doua fetite de 7-8 ani care erau acolo. Una din ele era o tigancusa frumusica, cu papuci rupti, haine uratele si ciupite pe ici pe colo si cu picioarele negre de noroi. Mi-a vorbit insa foarte frumos si am aflat ca sta in Ferentari, mai are trei frati mai mari si ca ii place sa se joace cu copiii mici. De fapt, din acel moment a pus stapanire pe Andreea.
O tinea intruna de mana si a plimbat-o pe la toate leaganele. Ce ma amuza e ca vorbea cu ea ca si cu un copil mare, o intreba daca mai vrea sa se dea, i-a laudat fustita si i-a zis ca e foarte draguta. I-a explicat ca trebuie sa urce cu grija pe scari si a tinut-o pe burta ei pe topogan ca sa alunece mai bine. Din cand in cand o pupa si o lua in brate. Pe scari nu i-a dat drumul la manuta, desi i-am zis ca urca si singura, si l-a certat pe un baietel care se cam inghesuia in spatele Andreei.
Vorbea foarte politicos si era mereu atenta la ce face si ce vrea aia mica.
M-am gandit din nou cat de repede sar de multe ori sa judec, fara sa vreau, aparentele. Cat de usor ratam poate niste intalniri interesante pentru ca ne lasam prada unor prejudecati.
Cand am plecat de la leagane, ne-a rugat sa mai venim ca sa ne mai jucam. Am banuit ca nu multi parinti de acolo isi lasau copiii sa se joace cu ea.
Ba chiar, pe alee, o mamica m-a intrebat daca nu mi-a fost frica sa o las pe Andreea cu copila aia, ca era cam murdara si o mai lua si in brate. Vreau sa cred insa ca inca putem lasa doi copii sa se stranga in brate fara sa calculam imediat numarul de bacili, bacterii, virususi si alte ganganii care trec de la unul la altul. Si ca vom reusi la un moment dat sa ne blocam mai rar in aparente.

Cum hranesc copchilu?

Am ajuns intr-o faza foarte ciudata cu mancatul Andreei. Ea de pe la 7-8 luni s-a distrat cu ciugulitul singura. Dar nu mancare, ci doar chestii de umplutura, cereale pentru bebei, sticksuri, bucatele de mere, branza, etc. Apoi, nu mai stiu exact cand, a inceput sa se joace cu lingurita. Si am lasat-o. O baga in mancare, arunca tot pe jos, mai baga si in gura...
Acum manevreaza destul de bine lingurita si stie sa infiga furculita in carne de exemplu, dar nu are rabdare sa manance singura mai multe de 2-4 guri. Apoi gata, lasa lingurita si incepe sa se agite sa plece la joaca. Asa ca restul de mancare ii dau eu, ca merge mai repede. Mai ia ea cate o bucatica, dar totusi grosul i-l dau eu.
Dilema mea este ce sa fac in continuare. Sa continuam asa si sa sper ca treptat va manca tot mai mult singura sau sa ii dau sa manance doar ce ia singura si apoi gata masa? Am tot citit pe net si nu ma lamuresc...Unii zic ca daca o sa continui sa-i dau eu se invata asa si sa o las sa manance singura. Dar cele 3-4 lingurite pe care le-ar lua singura mi se par cam putine.
Help?

Sabotaj - continuare

Azi matza iar s-a trezit cu febra. 38.2. Am bagat niste nurofen..astept la pranz sa vedem cum e cand vine din parc. Daca e sa ne loveasca ceva, ar fi frumos sa ne loveasca mai repede. Asteptarea asta dilematica ma seaca...

Sabotaj!

Mai stiti povestea cu vaccinul sabotor? Acel vaccin care a complotat cu Andreea sa imi distruga mie nervii? Ei bine, da, vaccinul a lovit din nou. A patra oara. A patra oara cand ne-am dus sa facem Priorixu si matza are febra. Subit. Fara alte simptome. Asa ca l-am amanat again, pentru miercuri. Acum asteptam si simptomele (burta, gat, nas sau bube) ca febra fara efecte nu se exista.

Mummy fashion nonsense

Am o problema. Da, o sa ziceti, mare problema ai si tu. Ei bine, da:). Am. Ok? N-am cu ce sa ma imbrac in parc. Ok? Mi se pare o problema destul de mare.
Anul trecut, cand donsoara era inca patrupeda, si inainte de asta, cand zacea ca o molusca urlatoare in carucior iar eu inconjuram parcul cu ea, puteam sa ma imbrac linistita in fuste. Si rochite. Chestii feminine. Mi-am cumparat cateva asa ca puteam sa mentin o oarecare aparenta de femeie care are grija de tinuta ei in fiecare zi. Nu mi-a placut niciodata sa ies din casa nepieptanata, cu niste haine aruncate pe mine si cu urme de cafea pe la gura. Am zis ca, desi stau acasa si ma vad cam in fiecare zi cu aceleasi mamici, merit si eu putina atentie din partea mea. Dar am divagat. Sa revin la problema actuala.
Anul asta matza a avansat la statutul biped si odata cu el a aparut problema mea vestimentara. Mai nou plimbarile noastre molcome prin parc s-au transformat intr-o alergatura permanenta dupa dansa. Urca singura pe topoganele inalte, se baga prin tuburi, ramane pe acolo la povesti cu vreun copil de 2-3 ani care se mira ce cauta o pice acolo, pleaca singura pe alei, culege frunze si fructe stricate de pe jos si le duce fie la gura, fie la gunoi, se joaca 3 minute la nisip si apoi dispare brusc cine stie pe unde. In fine, intr-un cuvant, in cele 2-3 ore petrecute dimineata si seara in parc nu cred ca Andreea sta intr-un loc mai mult de 5 minute. Asa ca tinuta mea s-a adaptat drastic si s-a redus dramatic la o pereche de pantaloni de blugi, extra comozi, si una de pantaloni scurti. Astfel echipata ma pot catara pe topogan, intra in tuburi si in general pot fugari copilul pe orice teren.
Da, stiu, nu e o mare problema, dar as vrea sa-mi fi spus si mie cineva anul trecut sau macar in primavara sa ma pregatesc de aceste schimbari si sa las naibii fustele si rochiile in cutii si sa cumpar la greu pantaloni largi, cu buzunare de tinut diverse chestii, comozi si usor de spalat:)).

Ce cauta copii de 3 ani la ateliere pentru +6?

Am descoperit in weekend un loc foarte misto, de care stiam, dar nu prea multe, si unde am de gand sa revin. E vorba de Muzeul COlectiilor ...