In lumea atacurilor de panica

Cam asa arata lumea mea zilele astea:D. Motivul? Micul toddler a prins curaj si misuna prin casa.Pleaca de una singura si exploreaza camerele, mai cade, se ridica, mai da cu capu de mobila..nu-i nimic, cucuiele se poarta anul asta. Dar eu fac sute de atacuri de panica pe zi. Pentru ca matza nu suporta sa umble cu mainile goale. Asa ca pleaca cu sticla de suc, cu batzu cu rata sau cu ditamai lingura, toate in gura.
Eu o privesc ingrozita de la distanta cum merge ca Charlie Chaplin si se mai impiedica de diverse, se balanseaza inainte si inapoi, se redreseaza...In fine, astept ingrozita sa o vad cum cade cu diverse chestii in nas si ramane fara dinti.
Altfel, asteptam sa ne treaca mucii si sa ne revina entuziasmul cu privire la mancare.

Cuibareli

Matza a facut mai nou o pasiune pentru pernele din sufragerie. Seara, inainte de baita, cand e lenea mai mare, se ascunde pe sub ele si se amuza cand ridici una ca sa o gasesti:d.
Cred ca ii place ca sunt moi si se poate cuibari la intuneric ca un pui de pisica. Uneori mai mai ca ai zice ca vrea sa toarca.

Masinuta fermecata

Care e solutia ca Andreea sa stea nemiscata 10 minute? In liniste. Fara nicio miscare. Fermecata.
O cursa de masinute teleghidate!

Ma enervezi!

Andreea explicandu-i lui David ca nu vrea sa fie luata in brate si nici nu accepta mana lui in parul ei. Discutia a durat cateva minute si s-a incheiat cu Andreea plecand tacticoasa in patru labe.
Hm...baieti feriti-va. E mica, dar are gura mare:d

Prima mea petrecere de 1 an

Ieri am fost la Mariuca, la prima mea petrecere de 1 an. Mariuca e foooarte simpatica si prietenoasa si ma lasa mereu sa ma joc cu jucariile ei. Avea fustita si camasuta roz si mi-au cam placut pantofiorii ei rosii. Plus ca in par avea o floricica alba pe care mama m-a rugat sa nu o mananc. Nici nu aveam de gand pentru ca eu mananc doar flori galbene.( V-am spus ca David are o obsesie pentru parul meu:d)
Acum ca am vazut ce e aia o petrecere de pitici abia astept sa implinesc 1 an si sa ma distrez iar cu fetele. La Mariuca a venit si David, care e taaare inalt si mare si are deja 1 an si 17 zile. I-am explicat de cateva ori ca nu vreau nici sa ma pupe, nici sa ma ia in brate si mai ales sa nu se mai atinga de parul meu. In rest mi-a placut de el, mai ales ca mi-a aratat care e treaba cu mersul singur. Eu sunt inca destul de impleticita, desi dupa ce am studiat bine perimetrul am decis ca sunt in siguranta si am inceput sa ma fatai si eu prin camera.
La un moment dat mamele si tatii ne-au luat in brate si am facut cerc in jurul unei chestii mov, cu o lumanarica in mijloc. Si mai ciudat a fost cand parintii au inceput sa cante! Nu s-au calmat pana cand nu s-au pozat o gramada si au reusit sa stinga si lumanarea. Foarte ciudat!
Si mai urat mi s-a parut ca s-au apucat sa manance din chestia mov cu foarte multa pofta, iar noua nu ne-au dat nimic. Nici macar Mariucai! Va dati seama? Ba mai mult, mama a incercat sa ma mituiasca cu un amarat de biscuite ca sa o las sa termine ce avea in farfurie. (Vedeeeti???E normal???)
In fine, una peste alta mi-a placut mult mult la Mariuca si abia astept sa ma mai intalnesc cu ea. Dar cred ca mamele si tatii trebuie sa mai umble la maniere si sa ne serveasca si pe noi din bunatatile alea pe care le cocotasera sus pe o masa. (Da Mariuca, stiu, coifurile nu se asorteaza deloc cu hainutele noastre...Asta e, parintii nu sunt deloc atenti la detalii si habar n-au ce e in fashion anul asta)

Daca mai vreti poze cu noi sunt pe aici

Daca doriti sa revedeti..

Andreea face chestia asta de pe la 5-6 luni. De fapt atunci ne-am prins noi ca se poate si ca mai ales o amuza. Normal ca eu radeam isteric de fiecare data cand taica-su ii face asa ceva...
Mai nou incearca sa faca si singura, dar nu-i iese si atunci cere ajutor.


De asemenea, de vreo 2-3 zile se pare ca a uitat de cazatura si a inceput sa prinda curaj la mers. Deocamdata doar 4-5 pasi, mai mult in casa, mai rar afara. Dar pe noi ne amuza ca merge cam ca o ratusca si e foarte incantata de ea.

Cursa contra cronometru

Inca de anul trecut, cand Andreea era o piciulina de cateva luni, mi-am dat seama ca pentru multe mame evolutia copilului este un fel de cursa contra cronometru cu alti bebei. E un fel de mandrie ciudata fata de cat de avansat e copilul, cat de mult mananca, cat de devreme isi tine capul singur, cand a inceput sa stea in fund, sa bea apa, sa mearga de-a busilea, sa mearga singur, sa faca la olita, etc.
"Al meu sta in cap de la 2 luni" ma aspteptam sa imi zica cineva intr-o zi. Andreea mea inca nu sta in cap:d.
Care e ideea? De ce graba asta de a-l vedea facand ceva ce altii inca nu fac? Pana la urma fiecare bebe are ritmul lui, preferintele lui, temperamentul si posibilitatile lui.
Eu am lasat-o mereu pe pice sa se dezvolte in ritmul ei. Nu am pus-o in fundulet decat cand am vazut ca se chinuia sa faca asta singura si apoi era foarte incantata sa vada lumea mai de sus. Nu am fortat-o sa se rostogoleasca si m-am amuzat sa o vad cum se cauta solutii pana a reusit. Nu am indopat-o cu piure de mere pentru ca era timpul. A facut totul in ritmul ei, de cele mai multe ori destul de devreme.
Acum vad ca e foarte dornica sa vorbeasca. Ne povesteste in fiecare zi o gramada de nebunii, pe limba ei normal, cu intonatie si tot felul de sunete caraghioase.
Dar, cel putin o data pe saptamana, cate o mamica din parc imi spune ca nu trebuie sa o mai tin de mana, ca trebuie sa mearga singura deja. O tanti care invartea un bebe de 10 luni si ceva in ham mi-a zis "trebuie sa ii dai drumu'. Eu asa am facut si a mea merge singura de la 10 luni". Deci sa-mi explice si mie cineva ce e a aia "sa-i dau drumu'". Imi smulg mana si ii dau un branci inainte? Un sut in fund? Ii fac vant? Sau cum?
Si daca tot am deschis subiectul, pe la ce varsta trebuie sa ii caut sot? Inainte sau dupa 14 ani? Ca la ce fitoasa o sa dureze ceva pana gasesc unu potrivit...

Lungul drum de la o gaga foarte mica la un omuletz

Nu am inca un an, dar ma apropii si deja ma simt maricica:d. Mai ales ca prietena mea Mariuca se pregateste de petrecere asa ca mi-a facut si mie pofta. Am terminat cu jucarelele de bebelusi si acum sunt gata sa fiu si eu copilas. Asa ca ... iata un miiic fragment din ce am facut eu in ultimul an. Ok, ok, aproape un an..

Ce e aia fisurica?

Asta a zis domnu doctor ca am. Am o fisurica de clavicula. Nu ca as stii ce e aia clavicula, dar cred ca are de-a face cu umflatura care mi-a aparut pe langa gat. Mami si tati au studiat-o foarte atent aseara si azi-dimineata au zis ca hai sa facem o vizita la spital.
A fost prima mea vizita la un spital de stat. Nu mi-a placut. Singurul lucru dragut a fost un baietel de 3 ani pe care l-am urmarit pe holuri. In rest, domnu doctor a venit dupa o ora, o tanti asistenta cu halat alb s-a ratoit la mami ca o tot intreba cand vine doctoru, iar alta tanti cu halat verde urat l-a suparat pe tati cand a zis ca sa fac radiografie ca sigur e fractura. Tati a zis ca nu ma iradiaza degeaba si ca sa ma vada intai domnu doctor.
Domnu doctor a fost tare simpatic, m-a lasat sa ii rod pixul, dar in schimb m-a cam apasat pe umflatura si m-a durut un pic. Totusi mi-a placut de el.
Acu dilema mea e ce e aia fisurica?

Intrebari esentiale

Exista o serie de intrebari repetate obsesiv de mamici, la adresa altor mamici. Ele marcheaza fiecare noua etapa in viata bebelusului si, insiruite, sunt o dovada amuzanta a felului in care se schimba prioritatile unei mamici pe parcursul unui an.
1. Alaptezi?
2. Ii dai suc?
3. Sta in fundulet?
3. Ce-i mai faci de mancare?
4. Merge de-a busilea?
5. Ii dai carnita?
6. Merge singur?
Banuiesc ca urmeaza:
7. Face la olita?
8. Vorbeste?
9. Merge la gradi?
... Are prieten?.... Cand e nunta? :d

Flori galbene, un leagan si doi buf

Cam asta e rezumatul weekendului meu la munte. La munte nu e inca primavara ca in Bucuresti, ba chiar am mai gasit pe ici colo petice de zapada. Dar totusi e plin de floricele galbene si albe, o specia pe care nu am vazut-o pe acasa asa ca am gustat-o. Nu pot sa zic ca e cine stie ce. Parca tot florile galbene din copaceii din parc sunt mai gustoase.
In schimb, am primit un leagan pe care tati mi l-a pus in curte si a zis ca e doar al meu. Asa ca m-am daaaat o gramada, fara sa trebuiasca sa mai las si alti copii in el sau sa stau la coada. Am mancat si piersica acolo, si morcov, ba chiar si o ramurica din tufa de coacaze.
Tot weekendul asta am devenit stangace. Am facut doi buf. Primul buf a stricat manuta dreapta pe care inca prefer sa nu o prea folosesc. Al doilea buf nu pare sa aiba urmari desi s-a petrecut de la oarece inaltime...
Mami si tati ma chinuie acum sa repun in functiune mana dreapta, dar eu pot sa ma descurc foarte bine si doar cu stanga.

Primavara vine cu ... istericale

Am urat intotdeauna scenele isterice din magazine, cu copilasi care tipa si se arunca pe jos si parinti care nu stiu ce sa faca, se tipe si ei sau sa o ia la fuga. Mereu mi-am imaginat ca e vina parintilor. Ca au crescut niste razgaiati. Inca mai cred ca la 3-4 ani un copil ar trebui sa inteleaga ce are si ce nu are voie si ar trebui sa poti evita astfel de scene.
Dar ce faci cand te lovesti de ele la 11 luni?
De vreo 2-3 saptamani, Andreea face crize de isterie. Eu asa le numesc. Suficient de rar ca sa nu intru la banuieli, dar destul de des ca sa ma deranjeze. Se intampla cand e obosita sau foarte agitata, in situatii in care sunt multi copii si multe lucruri pe care ar vrea sa le faca. De exemplu sa manance nisip sau sa ia creioanele cu care se joaca niste copii mai mari sau sa roada ghetutele altora cand mergem in vizita.
A facut asa o data in parc si o data ieri, intr-o vizita unde erau vreo 7 copii de diferite varste. Nu o tine mult, dar e destul.
Incerci sa o impiedici sa faca ce vrea, se arunca pe spate si plange. Oribil:((.
A avut si prin casa cateva tentative, dar am calmat-o destul de repede.
Sper sa fie o faza, sa treaca, sa gasim o solutie...

Primii pasi

Si nu, nu e vorba de firma:D. E vorba de primii pasi singurei ai Andreei. I-a facut de Paste. Eu zic ca e un semn bun.
Nu stie inca sa se ridice singura de jos, dar daca ii dam drumul la manuta merge cativa pasi singura. Uneori 3-4, uneori mai 5-6, depinde. De pozitie, de chef, de echilibru, de tinta. Dar noi suntem foarte incantati:).
Mai e mult pana sa putem spune ca merge singura, dar primii pasi sunt atat de asteptati, de simpatici, iar Andreea e asa mandra de ea cand o prinzi in brate dupa ce a mers singurica, incat nu poti sa nu te bucuri de ei.

Si tot dansa a invatat sa se dea jos de pe canapea. Asa ca imbracatul si schimbatul au devenit muuult mai sportive pentru mine. Andreea se da jos in pielea goala si fuge prin camera, eu incerc sa o conving sa punem macar scutecul, ca cine stie, accidente se pot intampla:D. Pana reusesc sa o imbrac cu totul sunt obosita si transpirata ca dupa o tura de alergare prin parc.

De ziua mea

Va doresc o primavara frumoasa!
PS: Stiati ca florile si iarba sunt foarte gustoase? Ia incercati!

Update de 11 luni

Mai am un pic si fac 11 luni. Adica maine. Maine e ziua mea:).
Sa va povestesc ce mai fac si ce am mai invatat.
Stiu si-mi place
- sa alerg de-a busilea, activitatea mea preferata de altfel
- sa ma ridic pe orice, bancuta, canapea, copacel, mobila, scaune...orice, chiar si pe alti copilasi daca reusesc sa ma agat de ei inainte sa sara mama la mine
- sa merg de o manuta, si incolo si incolo. Nu inteleg de ce mami si tati tin sa mergem drept, eu prefer in cerc, sau doi pasi incolo, doi incoace. Imi place sa ma rasucesc dupa oameni si sa ma tin dupa ei, sa le zambesc pana cand ma iau in brate si sa le pun degetul pe nas
- sa zic pa-pa cand pleaca cineva, sa zic tata, sa fac "ca calu'", sa strang gurita si sa pufai pe nas, sa bolborosesc tot felul de silabe si sunete care mai de care mai ciudate
- sa dorm singurica si sa ma trezesc vesela ( de cele mai multe ori)
- sa dansez ca Shakira
- sa pap biscuiti si branzica de pe tavita
- sa beau singura din biberon, mai ales masa de seara pe care o savurez jumatate pe scaun in bucatarie si jumatate in sufragerie:)
- sa ma joc in nisip, sa culeg iarba si sa fugaresc gargarite
Ce nu stiu sau nu-mi place
- sa merg singurica sau macar sa stau in picioare. Nu-mi place, e ciudat, asa ca ma asez repede jos. Si nu inteleg nici scopul acestei activitati. Adica eu pot sa ajung oriunde vreau de-a busilea, de ce sa ma chinuiesc pe doua picioare?
- sa mananca bucatele de legume de pe tavita. Le arunc pe jos, nu au ce cauta in fata mea. Nu fac nazuri la biscuiti sau fructe sau branzica
- sa zic mama sau sa arat parti ale corpului. Tati imi tot arata nasul, dar eu tot n-am retinut ce e aia si unde e.

Hm...cam asta fac.
Sunt vesela (in majoritatea timpului), foarte prietenoasa cu copiii, pupacioasa, foooarte vioaie, vorbareata si extrem de galagioasa cand sunt suparata

Ce cauta copii de 3 ani la ateliere pentru +6?

Am descoperit in weekend un loc foarte misto, de care stiam, dar nu prea multe, si unde am de gand sa revin. E vorba de Muzeul COlectiilor ...